marți, 17 iulie 2007

Mihai Ghimpu va fi preşedintele CMC?!

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, ar putea să prezideze şi Consiliul Municipal Chişinău. După recentele modificări în legislaţie, preşedintele CMC este ales pentru întreaga perioadă a mandatului acestei instituţii şi nu la fiecare şedinţă, aşa cum s-a practicat până anul curent.
Negocierile îndelungate purtate de către preşedinţii formaţiunilor necomuniste din CMC ar putea să se soldeze cu înscăunarea apropiată a unchiului primarului general al capitalei în fotoliul de preşedinte al organului legislativ local. Potrivit unor informaţii, Mihai Ghimpu deja "a bătut palma" cu liderul PD, Dumitru Diacov şi cu liderul AMN, Serafim Urechean, ca aleşii locali din partea acestor formaţiuni să-l voteze la funcţia de preşedinte al CMC. Drept răsplată, PD şi AMN vor primi câte un post de viceprimar şi de pretor (AMN ar putea avea doi pretori). Candidatura lui Ghimpu ar putea fi susţinută şi de către consilierii din fracţiunile PPCD şi social-democrată. Pentru aceleaşi favoruri (viceprimari şi pretori). Se spune că Diacov ar face lobby pentru numirea în funcţie de viceprimar din partea PD pe o rudă de a sa dintr-o cunoscută companie moldovenească.
Este interesant faptul că funcţia de preşedinte al CMC a fost mult dorită şi de către vicepreşedintele PD, Vlad Filat, ex-candidat pentru postul de edil al capitalei. Negocierile s-au dus însă între Ghimpu şi Diacov, fără anunţarea lui Filat. Curios este lucrul că în cel de-al doilea tur Diacov se împotrivea vehement deciziei lui Filat de a-l susţine pe Dorin Chirtoacă, iar acum preşedintele PD este cel care împarte funcţiile cu şeful pe linie de partid al lui Chirtoacă.
Şedinţa CMC este preconizată pentru vineri, 20 iulie.

4 comentarii:

Katya Gamurar spunea...

:) interesant ce are DD cu impartirea posturilor? curios scenariu..si acum o rog pe tanya sa imi explice in ce consta morala... primaria va fi afacerea de familie a clanului Ghimpu sau cum???

si cineva ( tot tanyusha ) se batea cu pumnul in sani ca Daicov ar fi comunist si il mai baga si pe Filat in aceeasi caruta...

mii greata!

Anonim spunea...

Mihai Ghimpu face parte din elita politica de care dorim sa ne debarasam pentru a da RM o sansa de a se reforma si a se restructura. El este acela care tot cu fostii nominclaturishti alde Diacov, Urecheanu, Rosca a ajuns sa negoceize functiile in primarie. Spre mirarea noastra negociaza nu acei ce au muncit in campanie: Chirtoaca, Filat, etc. ci liderii de partide care shtiu de campania electorala de la televizor, stind in oficiu. cum liberalii au de gind sa contribuie la schimbarea sistemului politic? daca ei negociaza cu aceia cu cine au declarat ca nu vor negocia fiindca sunt compromisi...... acuma este cert ca Ghimpu va face jocul comunishtilor sau cel putin va mentine situatia de stagnare in Chishinau shi in RM, fiindca stabileshte legaturi shi scheme tot cu acei ce de 15 ani nu au reushit sa faca nimic. Surpriza adusa de Chirtoaca este Ghimpu, astai fishca...

Mircea spunea...

Va pling cetateni ai orasului Chisinau

Anonim spunea...

A cita oara se demonstreza oportunismul,conjucturismul si meschinaria lui Diacov,acest nomenclaturist de doi bani si mare demagog care prin comportamentul lui perverteste actul politic si care a frinat la maxim ascensiunea lui Filat,a ajuns sa negocieze functii pentru persoane care au avut implicare zero.Dragi tovaresei a demarat inceputul sfirsitului,adio si merci pentru ce.....??!! Spiritul START nu a sfirsit odata cu campania electorala,iar noi iertam erorile dar nu le putem uita in perspectiva implicarii noastre in politica,statutul,vorbitul prin si din birou a trecut.Consultati si vorbiti cu oamenii astai e succesul garantat dar nu sunteti capabili e constatare.POLITICA MURDARA O FAC OAMENII MURDARI.