luni, 23 iulie 2007

Voronin la NIT

Sarcina noastră principală pentru viitorul apropiat este de a deveni stat-asociat UE

Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a declarat că sarcina principală a ţării noastre, pentru viitorul apropiat, este de a deveni membru-asociat al Uniunii Europene. Şeful statului a făcut această afirmaţie în cadrul emisiunii „Conversaţii cu preşedintele”, difuzate, vineri, 20 iulie, la postul de televiziune „NIT”. Vladimir Voronin a subliniat că Moldova trebuie să depună toate eforturile pentru a primi cele patru libertăţi existente în spaţiul comunitar şi de care mai beneficiază statele-asociate Uniunii Europene. Este vorba de libertatea de circulaţie a persoanelor, a capitalului, a mărfurilor şi a serviciilor. Preşedintele s-a arătat convins că avînd aceste patru preferinţe „ne vom dezvolta mai accelerat pe calea de integrare europeană”.

Rusia a renunţat la ideea de federalizare a R. Moldova

Şeful statului a recunoscut că Chişinăul a pregătit un plan pentru reglementarea transnistreană, care la moment este discutat activ cu Rusia, deşi decizia finală va fi aprobată doar în formatul „5+2”. Voronin a mai spus că pentru reglementarea transnistreană orice plan trebuie neapărat aprobat şi în Parlamentul de la Chişinău, prin urmare nicidecum nu poate fi vorba de un „document secret”.

Potrivit preşedintelui ţării, planul moldovenesc prevede acordarea unei autonomii regiunii transnistrene după modelul autonomiei găgăuze. Şeful statul a subliniat că Rusia a renunţat la principiul de federalizare a R. Moldova, pe care îl promova în 2003. Vladimir Voronin a specificat că Transnistria urmează să aibă reprezentanţi în Guvernul de la Chişinău la fel cum este şi başcanul Găgăuziei. În acest context, preşedintele şi-a exprimat speranţa că în Guvernul R. Moldova, din partea Transnistriei, nu va fi reprezentat actualul pretins lider de la Tiraspol. Regiunea de est a Moldovei urmează să aibă şi un număr anumit de deputaţi în Parlamentul central. Şeful statului a mai spus că respectiva cotă, în conformitate cu numărul populaţiei regiunii, urmează a fi acordată pe o perioadă de tranziţie, în una sau două legislaturi.

„Acum se discută despre demilitarizarea Transnistriei. În regiunea transnistreană nu trebuie să existe niciun militar pînă la soluţionarea diferendului”, a declarat liderul de la Chişinău. Vladimir Voronin a mai evidenţiat că ţara noastră nu intenţionează să renunţe la neutralitate, iar relaţiile cu NATO trebuie să se desfăşoare în cadrul Planului Individual de Acţiuni.

Fiind întrebat dacă e gata să demisioneze din funcţie de preşedinte al R. Moldova, în cazul în care aceasta ar contribui la soluţionarea problemei transnistrene, Vladimir Voronin a dat un răspuns afirmativ.

Pîinea nu se va scumpi

Preşedintele ţării a dat asigurări că se vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni o creştere a preţului la pîine, în urma secetei din anul curent. Potrivit şefului statului, cel mai mare producător de pîine din R. Moldova, S.A. „Franţeluţa”, care livrează produse în 18 raioane din ţară, este controlat de stat, prin urmare nu se va permite o majorare de preţ la principalele produse de pîine. Vladimir Voronin a mai informat că săptămîna aceasta va avea o întrevedere cu ambasadorii ţărilor creditoare, cărora le va prezenta situaţia creată în urma temperaturilor caniculare şi secetei din anul curent şi va solicita sprijin.

Program de irigare a 600 de mii de ha

În viitorul apropiat, şeful statului va propune un plan de majorare a suprafeţelor agricole irigate pînă la 600 de ha. Vladimir Voronin consideră că trebuie irigate nu doar culturile cerialiere şi cele de legume, ci şi mai multe vii şi livezi, pentru a asigura integral securitatea alimentară a ţării.

Şeful statului a mai vorbit despre proiectul de edificare a apeductelor în toate localităţile ţării, pînă în 2020. Costul estimativ al acestui program este de peste 34 de miliarde de lei. Preşedintele a relatat că la moment se negociază cu China şi cu Azerbaidjanul ca să ne aloce credite pentru realizarea programului respectiv.

Pe piaţa vinicolă din Rusia vor exporta ori toate companiile, ori niciuna

Preşedintele a ţinut să sublinieze că nu vor exista companii separate care să vîndă vinuri moldoveneşti pe piaţa rusă. Acolo vor fi “fie că toţi, fie că nici una”, deoarece Chişinăul “nu va accepta anumite scheme impuse de Federaţia Rusă”. “Orice ar crede birocraţii din Rusia, îi priveşte, iar eu am înţelegeri ferme în acest sens cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. În prezent, se lucrează mult la reluarea exporturilor de vinuri moldoveneşti către Rusia”, a spus Vladimir Voronin. El a mai adăugat că Moldova nu va exporta vin “firmelor pe care le vor nominaliza ei (birocraţii ruşi n.r.)”, ci în conformitate cu dreptul comercial internaţional.

Şeful statului este sceptic faţă de potenţialul noii conduceri a capitalei

Realizarea proiectelor iniţiate în ultimii doi ani de fostele administraţii ale capitalei ar putea fi zădărnicită de noua conducere a municipiului Chişinău, consideră preşedintele ţării. El a afirmat că la astfel de funcţii importante trebuie să vină “oameni pregătiţi, în caz contrar se va experimenta pe seama populaţiei”. Potrivit Preşedintelui, o şansă în acest sens mai rămîne a fi Consiliul municipal Chişinău, care ar putea decide asupra realizării obiectivelor trasate de conducerile anterioare. “Acum există pericolul ca noua administraţie să nu fie capabilă de a continua reformele iniţiate în soluţionarea problemelor sociale, în realizarea strategiilor şi planurilor pentru dezvoltarea teritoriilor”, a opinat Preşedintele.

Vorbind despre situaţiile postelectorale în plan naţional, Vladimir Voronin a declarat că deseori alianţele postelectorale în consiliile administraţiilor publice locale “sînt formate nedemocratic, fără consultarea alegătorilor”. Preşedintele a mai precizat că conducerea centrală nu va rămîne indiferentă la cele ce se vor întîmpla în ţară, iar oamenii veniţi la conducere întîmplător vor fi impuşi să lucreze. În caz contrar, spune şeful statului, va fi ridicată problema rechemării din funcţii a acestor persoane.

Kalman Mizsei a vorbit din numele comisarilor europeni

Preşedintele Voronin a explicat că declaraţiile recente, făcute la Bucureşti de către Reprezentantul Special al UE în R. Moldvoa, Kalman Muzsei, reprezintă mesajul comisarilor europeni, pe care aceştia l-au primit în timpul şedinţei din iunie, 2007, a Consiliului de cooperare Moldova – UE. “Kalman Mizsei nu a inventat nimic. Eu am vorbit despre această chestiune la şedinţa comitetului Moldova-UE care a avut loc luna trecută la Bruxelles. El nu a făcut decît să execute dispoziţia comisarilor europeni şi să spună că în chestiunea cetăţeniei, România îşi depăşeşte atribuţiile asumate ca ţară membră a Uniunii Europene” - a spus Vladimir Voronin.

Emisiunea “Conversaţii cu preşedintele” este difuzată în direct de “NIT” în ultima zi de vineri a fiecărei luni.

Un comentariu:

Mircea spunea...

Omul asta nu cred ca stie ce vrea. Cind da interviu la rusi ii pupa in dos pe occidentali la fel. La noi nu l-ar vota aproape nimeni asa de insipid e. Vedeti ca nici sa zimbeasca sincer nu stie.