Germania crede pachetul moldovenesc de propuneri privind reglementarea transnistreană drept "un bun document pentru discuţii". Această poziţie a fost exprimată de către noul Ambasador al Germaniei la Chişinău, Nikolaus von der Wenge Graf Lambsdorff şi de către deputatul Bundestagului german Rainder Steenblock, purtator de cuvânt al fracţiunii parlamentare Alianţa ґ90/Verzii pe probleme ce ţin de politică europeană. Am avut astăzi cu ei, împreună cu câţiva colegi de breaslă, un prânz informal, la care am discutat, în mare parte, despre problematica transnistreană şi perspectiva europeană a R. Moldova.
Ambasadorul german a luat cunoştinţă de propunerile Chişinăului la întâlnirea de la Condriţa a preşedintelui Voronin cu diplomaţii acreditaţi în ţara noastră. Deputatul german din partea Verzilor a fost informat "detaliat" (expresia îi aparţine) despre acest document de către ministrul Reintegrării, Vasili Şova. Ambilor reprezentanţi ai Germaniei propunerile moldoveneşti li s-au părut "constructive" şi ei speră că "s-ar putea de ajuns la un compromis cu Rusia", ţara care, în opinia acestora, "are un rol deosebit în procesul de soluţionare transnsitreană". Mai mult, deputatul de la Berlin a subliniat că ar fi necesare şi anumite "presiuni" asupra Rusiei pentru ca aceasta să accepte propunerile Chişinăului. Încercând să salveze situaţia, Ambasadorul a spus că "diplomaţii nu operează cu noţiuni ca "presiunea", ci mai bine de spus că Rusia trebuie convinsă să accepte reglementarea transnistreană".
Deşi au vorbit despre necesitatea unor "negocieri între Moldova şi Rusia" pe marginea acestui subiect, ei au subliniat că discuţiile trebuie să fie "cât posibil de transparente", iar soluţia finală urmează să fie aprobată în cadrul formatului "5+2". Reprezentanţii Germaniei au subliniat că Uniunea Europeană poate ajuta R. Moldova cu atât mai mult, cu cât vor cunoaşte mai bine conţinutul discuţiilor moldo-ruse.
Rainder Steenblock ne-a informat că "speculaţiile din presa occidentală despre un posibil plan secret de soluţionare a problemei transnistrene" au contribuit la sporirea atenţiei UE faţă de această chestiune.
Parlamentarul din Bundestag a mai spus că crede într-o perspectivă europeană a R. Moldova. Însă, a precizat acesta, Moldova poate adera la UE "doar după ce este soluţionată problema transnistreană". El a mai spus că UE va încerca să-şi creeze o imagine pozitivă şi în regiunea transnistreană, pentru ca în felul acesta să contribuie la o apropiere a celor două maluri ale Nistrului, ale căror vectori externi de deplasare sunt la moment diferiţi (Moldova doreşte aderarea la UE, iar Transnistria priveşte spre Rusia).
Atât Ambasadorul, cât şi deputatul s-au arătat optimişti în ce priveşte perspectiva reglementării diferendului transnistrean. Rainder Steenblock crede că nu există niciun interes ca Transnistria să fie stat independent. "Transnistria este sortită să se reunească cu R. Moldova", a afirmat deputatul german.
Acesta ne-a mai spus că Politica Europeană de Vecinătate +, lansată de Germania, ţară care a prezidat UE în prima jumătate a anului curent, "a eşuat datorită împotrivirii unor state din bazinul Mediteranian". Amintim că Moldova, pe lângă alte 5 state, urma să fie inclusă în PEV +, care ar fi "ceva mai mult" decât PEV din care fac parte şi state din Africa de Nord. Însă Germania este decisă să implementeze anumite idei din PEV + desinestătător.
După cum vedem, mesajul transmis de nemţi este unul relativ optimist. Deşi deputatul din partidul Verzilor nu a putut numi o dată concretă când Moldova ar putea deveni membru al UE, el a spus că aceasta "depinde în cea mai mare parte de R. Moldova". Noi trebuie să avansăm pe calea reformelor democratice, respectarea drepturilor omului şi dezvoltarea economiei. Aceasta ne-au recomandat reprezentanţii "celei mai punctuale naţiuni din lume".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Sunt anumite probleme cu plasarea comentariilor, dar de vină este serverul gazda al blogului. Sper că această problemă se va rezolva cât mai curând.
Transistria priveste spre Rusia, sau Rusia nu vrea sa-si ia "ochiul" de pe Transnistria? Lumea intreaga cunoaste realitatile din Transistria, insa analistii politici din Moldova filozofeaza teoria libertatii acolo unde ea nu exista.
ПОСОЛ США В МОЛДОВЕ МАЙКЛ КИРБИ ВСТРЕТИЛСЯ С АКТИВИСТАМИ ММК "ПРОРЫВ!"
CITESTE SI COMENTEAZA PE MONITORUL CIVIC: http://demcom.info.md
Trimiteți un comentariu