marți, 31 iulie 2007

Vladimir Voronin întinde mâna tuturor preşedinţilor de raioane, anunţând politica "uşilor deschise"

La o săptămâna de la conferinţa de presă în care preşedintele Vladimir Voronin a declarat, practic, "boicot" conducerii raioanelor neroşii, astăzi şeful statului şi-a schimbat radical mesajul. Într-o şedinţă convocată la Guvern cu participarea preşedinţilor de raioane, a întregului Cabinet de Miniştri, şeful statului a întins mâna tuturor preşedinţilor de raioane, declarând că "uşile Guvernului şi ale Preşedinţiei sunt deschise mereu pentru toţi cei care doresc să rezolve problemele ţării şi ale cetăţenilor". În timp ce acum o săptămână Voronin vorbea despre faptul că puterea centrală se va concentra asupra realizării proiectelor naţionale, acum liderul de la Chişinău a insistat asupra necesităţii colaborării între puterea centrală şi cea locală de toate nivelurile.
În debutul şedinţei, preşedintele ţării le-a adresat felicitări recent aleşilor preşedinţi de raioane, pentru "încredearea primită din partea consilierilor raionali şi din partea cetăţenilor". El şi-a exprimat încrederea că "nici consilierii şi nici cetăţenii nu au greşit în alegerea făcută" şi că "preşedinţii de raioane vor demonstra că pot soluţiona problemele cu care se confruntă aceste teritorii". "Trebuie cu toţii să ne unim eforturile pentru a rezolva problemele şi pentru a contribui la dezvoltarea R. Moldova", a spus Vladimir Voronin, care a îndemnat cei prezenţi în sală să uite de "euforia post-electorală" şi să se apuce de lucru.
Şedinţa a fost dedicată situaţiei create în legătură cu seceta catastrofală din acest an. După un raport prezentat de premierul Vasile Tarlev, trebuia să urmeze o discuţie între cei veniţi din raioane şi cei din puterea centrală. În sală însă o tăcere mortală. "Întrebări sau propuneri sunt?" a întrebat Voronin. Tăcere. Cele câteva îndemnuri din partea şefului statului ca preşedinţii de raioane să intervină s-au soldat cu eşec. Nici miniştrii nu au fost mai vorbăreţi, chiar dacă au fost rugaţi să se pronunţe şi ei pe marginea problemei. Mi-am amintit de frecventele situaţii de la şcoală, când profesorul întreba "cine vrea să mai răspundă?" şi toţi elevii plecau capetele tăcuţi.

Vorbind despre secetă, Vladimir Voronin a spus că ea "nu a fost provocată de partidul de guvernământ. Seceta este a tuturor cetăţenilor noştri", a exclamat şeful statului.....

Dar să revenim la schimbarea de atitudine a preşedintelui R. Moldova. Ce l-a determinat să-şi schimbe comportamentul faţă de conducerile raioanelor necomuniste? Cred că o astfel de politică, de colaborare eficientă, este una firească şi necesară. Altfel intrăm în discuţii sterile cu acuzaţii reciproce şi războaie care nu aduc nimic bun cetăţenilor noştri.

5 comentarii:

Mircea spunea...

O fi necesara o atitudine de colaborare dar chiar crezi ca se poate? Presedintele vostru e un cameleon. Nu cred ca e sincer. Sunt sigur ca coace ceva. E irecuperabil. Nu poate datorila educatiei si functiilor pe care le-a avut sa dialogheze. El cred ca ii uraste pe cei care nu sunt deacord cu el. Deci despre ce colaborare sa fie vorba?

Oleg Cristal spunea...

Poate că îi şi urăşte, dar el este, mai întâi de toate, preşedintele ţării. Părerea mea e că puterea centrală trebuie să aibă o colaborare cu cea locală de diferite niveluri. Este în interesul partidului de guvernământ, deoarece sunt mai aproape alegerile parlamentare decât cele locale.
În plus, sunt convins că PCRM ar trebui să facă acum tot posibilul pentru a democratiza societatea, pentru a-şi pregăti o viaţă confortabilă în opoziţie, după 2009. Şansele ca PCRM să-şi păstreze majoritatea după viitoarele alegeri parlametnare sunt extrem de reduse. Prin urmare, ei trebuie să-şi asigure "viaţa după moarte", pentru a renaşte, poate, ca Pasărea Pheonix.
Democraţii au făcut greşeala de a nu democratiza toate instituţiile până la 2001, astfel că PCRM a moştenit o justiţie la comandă, televiziune naţională în buzunar, organe de forţă docile etc. Acestea au fost produsul democraţilor, iar apoi tot acestea au lucrat împotriva democraţilor. Sper că PCRM va realiza acest lucru.

Mircea spunea...

Nu contest cele scrise de tine. Eu ma indoiesc doar ca va putea colabora corect cu opozitiz.

Alex spunea...

si eu ma indoiesc si inca tare!!!!

Anonim spunea...

DOmnilor, nu va relaxati cind pe scena e Voronin. El incearca sa le puie macaroane pe urechi: pe de o parte desigur de unu singur el nu va putea gestiona autoarele umanitare ce vor veni in tara asa ca are nevoie de drujbaneala cu presedintii de raioane ca sa poata fura mai linistit, sau cel putin, sa influienteze distribuirea ajutoarelor in satele cu primari comunisti. Cind ajutoarele se vor termina se va incepe carnavalul...
Voronin a fost pus in situatia de a proceda asa fiindca ajutoarele vor fi cu adresat concret, majoritatea din ele. Seceta, calamnitatile naturale, alte greutati din totdeauna au fost o ocazie extraordinara de asi umplea buzunarile pentru guvernanti. Sa le uram succese si sa li se opreasca totul in git ...