marți, 24 iulie 2007

Moldova, Georgia şi Azerbaidjan vor susţine la ONU poziţia Rusiei privind problema Kosovo

Reprezentanţii Moldovei, Georgiei şi Azerbaidjanului la ONU au decis să susţină poziţia Rusiei în privinţa chestiunii Kosovo. În timp ce Occidentul insistă asupra independenţei regiunii Kosovo, Rusia se împotriveşte vehement, vorbind despre "un precedent periculos" care se poate răsfrânge şi asupra altor conflicte îngheţate din spaţiul post sovietic. Statele ex-URSS care se confruntă cu astfel de probleme teritoriale (cele trei menţionate) înţeleg foarte bine poziţia Moscovei, chiar dacă o analogie între Kosovo şi, de exemplu Transnistria, nu poate fi făcută.

În acest caz, Occidentul utilizează duble standarde, spunând că va recunoaşte unilateral independenţa Kosovo dacă Rusia nu va accepta. Şi nici Serbia nu accepta un astfel de scenariu. Chiar dacă Occidentul încearcă să momească Serbia cu aderarea accelerată la UE.

5 comentarii:

Mircea spunea...

Pina in 1990 aveam mare stima fata de sirbi.Dupa, mai ales ca ne-au bagat obligatoriu schimb valutar cind mergeam la ei uitind ca ani de zile au dus mincarea de la noi, mi-am schimbat parerea despre ei. Asa ca acum mi se rupe de ei. Nu o sa pling daca pierd Kosovo. Si-au facut-o cu mina lor. Nu merita mila.

Anonim spunea...

nu cred ca ei au nevoie de mila ta. se vor descurca ei cumva, stai fara grija.

Mircea spunea...

Esti tare mai ales in spatele anonimatului. Dar fata in fata ai scheuna ca o javra

Oleg Cristal spunea...

Comentariul lui Mircea se referă la un comentariu care a fost şters. Lipsa de respect faţă de alţii înseamnă lipsă de respect faţă de propria persoană.

Alex spunea...

indiferent de situatie, e un joc putred si cu doua standarde practicat de puterile mari, rusia, sua si uniunea europeana....

pazea, pentru noi ar putea fi periculos....