Ultima zi de dragoste şi prima zi de război ...între PCRM şi opoziţie

După ce preşedintele ţării, Vladimir Voronin, lider al partidului de guvernământ a anunţat, miercuri, la o conferinţă de presă, că s-a încheiat "consensul politic" şi a dat startul unui război total împotriva opoziţiei, astăzi, liderul PPCD, Iurie Roşca, a ridicat mănuşa (nu a lui Iordan). A început războiul. Citiţi declaraţiile lui Roşca aici.

La începutul anului 2006 o colegă din România m-a întrebat cât va dura "consensul politic" între PPCR şi PCRM. I-am zis atunci că bunei cooperări i se va pune capăt până la finele anului 2006, deoarece reprezintă un pericol electoral atât pentru creştin-democraţi, cât şi pentru comunişti. Însă am admis atunci că Roşca ar putea merge şi la un experiment, să testeze rezultatele "consensului" la alegerile locale din 2007, după care se va convinge că nu merge şi atunci se va despărţi de Voronin. Deci a mers a doua presupunere. Din raţiuni pur electorale (pregătirea pentru alegerile parlamentare din 2009), marele "consens politic" a luat sfârşit. Acest lucru este convenabil atât PCRM-ului, cât şi PPCD-ului. Liderii ultimei formaţiuni au reuşit să-şi promoveze în timpul "păcii" mai multe persoane în funcţii cheie din Curtea de Conturi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Comisiei Electorale Centrale. Au pus mâna (foarte eftin) pe Euro TV însă nu au reuşit să-şi ia şi Radioul Naţional. Acum deja e târziu.

Mesajele politice pe viitor vor purta un caracter antagonist. PCRM va critica foarte dur întreaga opoziţie pentru că "nu ţine de interesele cetăţenilor şi doresc doar să se căpătuiască", iar opoziţia consolidată va ataca guvernarea pentru "derapajul antidemocratic" şi mai multe "insuccese în domeniul social-economic".

Ce va face în aceşti doi ani opoziţia, care s-a consolidat acum? Există două căi de evoluţie a situaţiei. Primo, principalele forţe de opoziţie păstrează unitatea în toate raioanele unde au majoritate până la alegerile parlamentare din 2009, pentru a lovi cu un singur pumn puternic conducerea. Secundo, după repartizarea funcţiilor şi lobbarea anumitor interese, majorităţile formate de opoziţie se vor distruge, la fel cum s-a întâmplat în toate cazurile din scurta noastră istorie de stat independent.
Cred că cea mai viabilă strategie pentru opoziţie ar fi să-şi păstreze unitatea. Ar fi o demonstraţie că în sfârşit se pot înţelege şi guverna împreună. Apoi nu-şi vor irosi resursele în "lupte fratricide", ci se vor concentra cu toţii împotriva celor care astăzi sunt la conducere. În plus, ar trebui să ţină cont de proverbul care spune că "unde-i unu nu-i putere, unde-s doi puterea creşte". Puterea opoziţiei constă în unitatea ei. Romanii ştiau acest lucru şi nu în zădar au recurs la principiul "devide et impera". Să vedem dacă ai noştri vor da dovadă de luciditate.