vineri, 20 iulie 2007

În R. Moldova a mai apărut o formaţiune politică - MpNŢ

Zilele acestea Ministerul Justiţiei a înregistrat o nouă formaţiune politică - Mişcarea pentru Neam şi Ţară. Luni se preconizează lansarea publică, printr-o conferinţă de presă, a noii structuri politice. Congresul de constituire a avut loc prin luna aprilie curent, într-un sat de prin raionul Străşeni, însă ea a fost înregistrată de MJ doar recent.
Din această formaţiune fac parte mai multe persoane care au activat în cadrul AMN, apoi la Partidul European. Nu cunosc cu siguranţă cine este preşedintele, doar bănuiesc (cunosc modul în care a fost lansată ideea de constituire şi nucleul acestei formaţiuni) că este Oleg Balan, prorector la Academia de Administraţie publică de pe lângă preşedintele R. Moldova. În conducere mai figurează ex-candidatul independent la funcţia de consilier municipal, Tudor Deliu (pentru care au votat 554 de chişinăuieni), un bun cunoscător al administraţiei publice locale, profesor la Academia de Administraţie publică.
Din câte cunosc eu potenţialul acestui grup, noua formaţiune nu are nicio şansă să devină o forţă cu pondere. Doar ambiţii mari sunt.
MpNŢ este a 28 la număr în pomelnicul MJ. Unii se unesc, alţii se dezbină şi creează noi partide.

5 comentarii:

Anonim spunea...

nu au sanse deloc sa devina un partid puternic. iar cand va veni urmatoarea campanie electorala se vor convinge de asta..:)
tot ce ar putea face e sa stranga cativa simpatizanti in jurul lor ca peste o perioada de timp sa-si vanda pielea cat mai scump intr-o eventuala alipire la un partid mai mare...
oleg, vreau sa-ti zic ca presedintele formatiunii este tudor deliu, in afara de oleg balan, de care vorbeai mai sus, ceilalti sunt anonimi pentru publicul larg..
ce sa zic, apa de ploaie..

Anonim spunea...

ha ha ha!!! naivii...
poate ajungem in curand sa avem 50 de partide, sa avem si noi o posibilitate mai mare de a alege!! :)

Anonim spunea...

sa-si faca partid daca asta e dorinta lui, chiar putin imi pasa...

Tanya spunea...

revenim la viatza de apoi.. noi promisiuni false si vorbe in vint... oricum parerea mea.. partidul liberal si cel comunist sunt la putere... desi comunistii urasc liberalii si invers... ar fi bine de stiut de partea cui va fi MPNT da nu cred k va fi de partea liberalilor.. dak e unit cu cel european atunci deja e inteles.. si cei cu filat?? si-a mai facut noul partid???

Anonim spunea...

nu comparati partidul comunistilor cu partidul liberal.... acesta din urma nu are nicio pondere in societate, la nivel national are 1,5%... asa ca lasati-o mai moale cu acesti liberali..:)