luni, 30 iulie 2007

PNL doreşte coalizarea forţelor democratice

Forţele democratice din R.Moldova trebuie unificate pentru ca să poată accede la putere în alegerile parlamentare din 2009. Aceasta este principala concluzie a şedinţei Delegaţiei Politice Naţionale (DPN) a Partidului Naţional Liberal care şi-a desfăşurat lucrările la 28 iulie curent. În cadrul şedinţei DPN a PNL a fost luat în dezbatere conţinutul mandatului acordat unui grup de persoane, lideri de partid, împuternicite să poarte negocieri în vederea viitoarelor fuziuni cu alte formaţiuni şi falii democratice. S-a propus, de asemenea, ca în finalul negocierilor să fie convocat Congresul extraordinar PNL care să aprobe fuzionarea.

“Consider că partidele democratice din R. Moldova n-au însuşit lecţia din 2001 şi nici pe cea din 2005, de aceea rănile unora sînt prea adînci. Să ne tratăm în grabă rănile, să nu uităm păcatele, dar să iertăm greşelile pentru ca să putem merge împreună şi să debarcăm comuniştii de la putere”, - este de părere Valerian Dorogan, unul dintre decanii de vîrstă, invitat de onoare la şedinţa DPN a PNL.

În raportul pe marginea chestiunii cu privire la rezultatele alegerilor locale şi sarcinile de viitor preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco a subliniat că, deşi modeste, rezultatele obţinute de PNL sînt explicabile, dacă ţinem cont de perioada scurtă de activitate a partidului. În opinia Vitaliei Pavlicenco victoria lui Dorin Chirtoacă este rezultatul eforturilor tuturor partidelor democratice care, de cel puţin doi ani, îndeamnă populaţia şi explica de ce nu trebuie să voteze cu PCRM. Preşedintele PNL şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu posibilele evoluţii politice, cu eventualele alegeri aniticipate, despre care se răspîndesc tot mai multe zvonuri, şi a pledat pentru coalizarea forţelor liberale în vederea participării eficiente a acestora la scrutinele următoare. În altă ordine de idei, Vitalia Pavlicenco a îndemnat la consolidarea structurilor PNL mai ales că există multă disponibilitate de aderare la echipa naţional-liberalilor.





Toţi vorbesc despre coalizare dar nimeni nu face nimic în acest sens. Doar social-democraţii au început discuţiile în vederea creării unei formaţiuni social-democrate unice (cu excepţia PD) sau a unui bloc politic, format din PSD, PDS şi UCM. La finele lunii august sau începutul lunii septembrie ar putea avea loc congresul de unificare a social-democraţilor. Va fi o lecţie pentru liberali. Acum în R. Moldova sunt 7 formaţiuni liberale sau social-liberale.


Niciun comentariu: