vineri, 26 septembrie 2008

Tarlev a renunţat la ideea aderării la Uniunea Centristă?

Se pare că între echipa lui Tarlev şi conducerea Uniunii Centriste, formaţiune căreia urma să-i preea conducerea ex-premierul, a trecut o pisică neagră. Deşi mâine, 27 septembrie, este planificat congresul UCM, la care, potrivit actualului lider, Mihai Petrache, urma să fie ales în calitate de preşedinte Vasile Tarlev, până acum fostul şef al Guvernului nu a confirmat intenţia lui de a adera la centrişti, dar nici nu a dezminţit informaţia. Mai mult, pe site-ul www.ava.md (care acum nu ştiu din ce motive nu funcţionează), care aparţine lui Vitali Andrievski, persoană responsabilă de imagine în "echipa lui Tarlev", a apărut un material interesant, semnat de fostul deputat comunist, Doronin, care este un apropiat al "echipei lui Tarlev". În materialul respectiv a fost criticat destul de dur ideea actualului preşedinte al UCM, Mihai Petrache, potrivit căreia "Tarlev a acceptat principiile programatice" ale formaţiunii respective. Doronin mai afirmă că actuala conducere a UCM este una cu orientări de dreapta şi proromâneşti, în timp ce Tarlev şi echipa sa vin din aşa-numitul grup de iniţiativă privind crearea Asociaţiei "Prietenii Rusiei în Moldova". Deci, ar exista o contradicţie în orientarea politicii externe a partidului la care urma să adere Tarlev. Mai mult, Doronin critică poziţia liderilor UCM, care, cică, ar insista ca asupra politicii externe şi a deciziilor privind formarea viitoarelor coaliţii (vedeţi aici ce spune Mihai Petrache despre cine sunt potenţialii aliaţi ai UCM în viitorul Parlament). Doronin, ca membru al "echipei lui Tarlev" îi recomandă acestuia să nu accepte simpla funcţie de "locomotivă electorală" pentru UCM şi să-şi continuie activitatea cu Asociaţia "Prietenii Rusiei în Moldova", pentru a se pregăti pentru perspectiva altor alegeri.

La Chişinău, în anumite cercuri, se presupune că Tarlev, ca "prieten al Rusiei", ar putea fi numit ambasador al R. Moldova în Federaţia Rusă. Zilele acestea ambasadorul nostru la Moscova, Vasile Sturza a fost rechemat. Să fie adevărat aceasta?

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Posol Tarlev v Rossiu!
Tarelevo posol!
Esli 'drug' vdrug... Ego obratno posliut.Srazu dupa 2009 il recheama inapoi. I budet Tarlev nikto i ni4to.

Anonim spunea...

tarlev nu s-a prezentat la presedintie pentru a fi numit posol nici joi si nici vineri. incercarea lui Voronin de al impiedica sa fie presedinte ucm nu a reusit. Asa ca Tarlev merge cu Lucinschi si Smirnov impotriva lui Voronin si va acumula peste 10% care nu-i vor ajunge lui PCRM sa se mentina la putere.