luni, 22 septembrie 2008

Doar 3 partide au şanse clare să fie prezente în viitorul Parlament

Potrivit unui sondaj de opinie publică, la moment doar trei formaţiuni au şanse clare să fie reprezentante în viitorul parlament. Din cei 55% de cetăţeni, care sunt decişi cu cine vor vota în eventualitatea unor alegeri parlamentare, 20% îşi vor da votul pentru PCRM, alte 9% pentru AMN şi 7% pentru PLD. Pentru PL ar vota 4%, pentru PD şi PSD cîte 3%. Celelalte partide şi mişcări politice au acumulat sub 3%. Dacă în duminica care urmează după sondaj ar avea loc alegeri parlamentare, o mare parte din respondenţi (41%) nu ar şti cu cine să voteze. Alte 4% nu au dat un răspuns concret.
Nivelul responsabilităţii civice a populaţiei poate fi stabilit bazându-ne pe studiul regulamentului participării la votare. Sondajul a demonstrat că, în cazul în care alegerile s-ar desfăşura în prima duminică (care urmează după sondaj), atunci:
ar merge în mod cert la vot 53% din respondenţi;
probabil că s-ar prezenta 24%;
probabil că nu s-ar prezenta 9%;
sunt siguri că nu ar merge 8%;
nu s-au determinat 6%.


În ţară nu există niciun partid politic care s-ar bucura de încrederea majorităţii populaţiei. Cel mai înalt este rating-ul Partidului Comuniştilor (în acest partid îşi exprimă încrederea 32% din respondenţi). Rating-ul altor partide este mult mai mic. Astfel, în Partidul Alianţa „Moldova Noastră” au încredere, într-o anumită măsură, doar 19% din respondenţi. Procentul încrederii în Partidul Liberal Democrat constituie 18%, în Partidul Democrat – 14%, în Partidul Liberal - 13%, în Partidul Popular Creştin Democrat şi în Partidul Social Democrat – câte 12%, în Partidul Mişcarea „Acţiunea Europeană”- 10%, în Partidul Naţional Liberal – 8%, în Mişcarea Social-Politică „Равноправие” – 7% şi în Partidul Popular - Republican – 4%.

Studiul sociologic desfăşurat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova în septembrie 2008 este dedicat studierii interdependenţei proceselor economice, politice şi sociale în Moldova, precum şi a influenţei diferitor caracteristici social-demografice asupra formării orientărilor sociale şi politice ale populaţiei. Volumul eşantionului: 1586 persoane în vârstă de la 18 ani şi mai mult Reprezentativitate: eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, exclusiv regiunea transnistreană, cu o eroare maximală de +2,6% .

12 comentarii:

Anonim spunea...

Pornind de la prezumtia ca datele arata practic situatia defacto, se demonstreaza iarasi ca PL are sustinere doar in Chisinau.

Oleg, ce fac PL`istii sa schimbe situatia, ori ei se bazeaza pe noroc, poate-poate intra in parlament... :)

Oleg Cristal spunea...

PL are totuşi un nivel înalt de încredere. Însă eu cred că popularitatea acestuia se datoreaza aproape exclusiv criticii din partea conducerii statului, astfel ca cetăţenii care nu simpatizează guvernarea îi indentifica drept formaţiune importantă. În acelaşi mod poate fi explicată popularitatea înaltă a lui Dorin Chirtoacă. Teoretic, ei au şanse să treacă în viitorul parlament. Dar va conta mult lupta în campania electorală. Pe acest segment sunt mai multe formaţiuni cu şanse de a intra în legislativ şi lupta va fi acerbă.

Anonim spunea...

Oleg, m-ar interesa mai mult despre autorul sondajului. Exista vreun site oficial al acestei organizatii? E o organizatie neguvernamentala?

Oleg Cristal spunea...

asociaţia respectivă este slab cunoscută, deşi şefii ei sunt relativ notorii. Preşedintele ei este Victor Mocanu, doctor in sociologie, care mereu nu este de acord cu rezultatele sondajelor ale IPP. Tot el a colaborat, mai voalat, in 2005, cu BMD. Vicepreşedintele asociaţiei este Andrei Dumbrăveanu, preşedinte al Partidului Ecologist Alianţa Verde (azi era cu cravata verde), profesor la facultatea de jurnalistica, USM.

Anonim spunea...

pai Dumbraveanu e la PLD, l-am vazut o data implicat intr-o activitate a PLDului. deci sondajul e o facatura pldista. asa ca, oameni buni, e o manipulare preelectorala.

Anonim spunea...

Filat l-a cumparat deja si pe Dumbraveanu? Cu tot cu partid sau aparte?

Anonim spunea...

verde la verde se trage.

Anonim spunea...

Ecologistii lui Dumbraveanu se vind pe sezon. In 2005 Urecheanu i-a inchiriat pe un timp partidul, facindu-l pe Oleg Cernei candidat la functia de primar de Chisinau din partea Partidului Ecologistilor. Acum a intrat in solda lui Filat, precis nu din sentimente filantropice.

Anonim spunea...

nu filantropice, ci FILATropice, adica microscopice. :)

Anonim spunea...

ppcd-istii mor acum de ciuda ca partidul lor iubit nici nu figureaza in sondaj, iar credibilitatea fata de Rosca e la pamin si ataca PLDM-ul. Asa va trebuie!

Alexandru Cozer spunea...

Foarte interesantă ascensiunea PLD/ului. Oleg, dacă PLD va continua în acest ritm, cât crezi că vor acumula în primăvară la alegeri?

Oleg Cristal spunea...

Alexandru, mai întâi de toate, eu am anumite dubii la veridicitatea unor rezultate ale sondajului în cauză. Era de aştaptat ca PLD să iasă bine în sondaje, pentru că are o vizibilitate publică foarte bună şi sunt activi, inclusiv în teritoriu. Alta e că în ajun de campanie electorala şi implicit în această perioadă se activizează majoritatea formaţiunilor politice. Se vor intensifica şi atacurile asupra PLD, ceea ce ar putea determina scăderea popularităţii acesteia sau stoparea ritmului de creştere. Vom vedea ce se va întâmpla în lunile următoare.