Tarlev nu-i nici "levîi", nu-i nici "pravîi"

Uniunea Centristă din Moldova (UCM) a păşit cu stîngul, împiedicîndu-se în dreptul şi provocînd dureri la nivel de cap al formaţiunii. Cel de-al IV-lea Congres extraordinar al partidului, organizat sîmbătă, 27 septembrie, a fost un teatru al absurdului, asemănător cu fabula lui Krîlov „Racul, Lebăda şi Ştiuca”. Centriştii au intrat într-un profund proces de metamorfoză pe care nici chiar ei nu-l înţeleg pînă la capăt şi nu este clară finalitatea. Partidul lui Mihai Petrache a fost preluat de către ex-premierul Vasile Tarlev şi grupul lui de şoc, creat în pripă. Schimbul fotoliului nu a avut loc fără scandal şi acuzaţii reciproce, ceea ce demonstrează lipsa de temeinicie şi seriozitate a respectivei forţe politice oportuniste, cu valoarea electorală de sub 1%. Cel care în aprilie curent a plecat din funcţia de prim-ministru „pentru a deschide drumul unor persoane mai tinere, mai dinamice şi mai competente”, s-a răzgîndit şi este decis să participe la viitoarele alegeri parlamentare, cap de listă al UCM, pentru a revenit la guvernare.
Despre calitatea, punctualitatea şi unitatea partidului putem concluziona şi din simplul fapt că reuniunea de sîmbătă a început cu o oră întîrziere, timp în care adunarea l-a aşteptat pe „Mesia” Tarlev, care nu se ştie pe unde umbla. Asemănător copiilor de la grădiniţă, care de Anul Nou strigă „Moş Crăciun, Moş Crăciun”, în aşteptarea unui bătrînel cu sacul plin de cadouri, delegaţii la Congres l-au întîmpinat pe Tarlev. Fără să explice motivele întîrzierii, el s-a aşezat în primul rînd, dînd start „surprizelor, surprizelor”.
După ce aproximativ două săptămîni în urmă, liderul centriştilor, Petrache, anunţa, la o conferinţă de presă, că este gata să-i cedeze lui Tarlev „nu doar funcţia de preşedinte”, la Congres acesta a declarat că nu este gata să demisioneze în favoarea fostului prim-ministru. Motivul piruitei (de facto a) ex-liderului UCM a fost lipsa siguranţei că „Vasile Tarlev nu are nicio legătură cu comuniştii”, dar şi că ex-premierul „ar umbla cu fofîrlica”, schimbînd condiţiile unui memorandum semnat de către părţi. Situaţia jenantă poate fi descifrată simplu. Petrache a înţeles (prea tîrziu) că Tarlev i-a luat partidul şi va face cu UCM ce va dori şi cum va pofti.
Anunţul făcut de Petrache l-a şocat pe Tarlev şi pe simpatizanţii acestuia, prezenţi în număr mare la Congres. Fostul şef al Cabinetului de Miniştri, probabil, nu s-a simţit mai penibil niciodată în ultimii 8 ani. Faţa lui a prezentat întreg spectrul cromatic al curcubeului, iar mîinele, de emoţii negative, nu-şi găseau astîmpăr nici pe-o clipă. Se crea senzaţia că Tarlev îşi va rupe degetele în timp ce-şi freca puternic palmele, ascultînd, scrîşnind din dinţi, ce spune predecesorul lui la căpetenia centristă. Ieşind la tribună, pe o scurtă perioadă de timp, Tarlev a fost sincer şi a mărturisit că „nici n-a visat că va asista la aşa un scenariu şi aşa o situaţie”. „De ştiam, sincer, nu veneam”, a mai spus fostul înalt demnitar, cu multe regrete în glas. Bătălia celor doi lideri s-a extins la cele două tabere, adunate în sală. Astfel, s-a manifestat caracterul „centrist” al formaţiunii, cu săgeţi ce zburau în toate direcţiile. După mai multe consultaţii în culise, Petrache s-a răzgîndit din nou, şi-a dat demisia şi la propus pe Tarlev în calitate de candidat la funcţia de preşedinte al UCM-ului, care ulterior a fost ales cu majoritate de voturi. Divergenţele însă nu s-au încheiat. Ca nişte „centrişti” adevăraţi, unii au pledat pentru „relaţii aprofundate cu România”, alţii pentru „relaţii strategice cu Rusia”. Unii sînt filoromâni pronunţaţi, în timp ce alţii „prieteni ai Rusiei”, cel puţin autodeclaraţi. Nu este echivocă nici atitudinea membrilor partidului faţă de actuala conducere a ţării. O parte blamează şi acuză Puterea de „mama focului”, altă parte manifestă toleranţă şi deschidere spre colaborare cu PCRM. Însuşi fostul premier, poreclit în societate Tar(i)lev(îi), a declarat: „Mî ne levîie, mî ne pravîie, mî normalnîie”. Dacă aceasta numesc ei normalitate atunci ce înseamnă lipsa normalităţii?

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!