joi, 24 ianuarie 2008

Băsescu - Tăriceanu. Fiecare cu propria Horă a Unirii. Dorin Chirtoacă, în afara dansului

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu s-au prins în hore separate, joi, la Iaşi, şeful statului fiind asaltat de mulţimea prezentă la manifestările prilejuite de împlinirea a 149 de ani de la Unirea Principatelor Române. După terminarea discursurilor, a ceremonialului religios şpi a parăzii militare, şeful statul şi premierul au coborât de pe podium, Băsescu îndreptându-se spre mulţime, iar Tăriceanu rămânând pe loc. În timp ce preşedintele dădea mâna cu simpatizanţii şi se fotografia cu aceştia, Tăriceanu s-a prins în Hora Unirii care a început să se formeze în acordurile fanfarei, alături de membri ai Cabinetului şi de alţi politicieni. Fiind în mijlocul mulţimii, Băsescu a iniţiat o altă horă a Uniriii, alături ce oamenii care-l înconjurau.
Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit şi fluierat, joi, în Piaţa Uniririi, din municipiul Iaşi, la începutul discursului pe care urma să-l rostească şi a replicat imediat, criticând "politizarea" evenimentului, însă aceste manifestări s-au repetat şi la finalul discursului său.

Mediafax


Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, care urma să semneze, azi, la Iaşi, acordul de înfrăţire a Chişinăului cu Iaşiul, nu va putea să se deplaseze din cauza unei tragedii înregistrate în seara zilei de ieri. Mai multe citiţi aici.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Tragedie???? Oleg, ori nu cunosti semnificatia cuvantului tragedie ori nu ai citit stirea. Din cate am citit eu, nu s-au produs decese.