miercuri, 30 ianuarie 2008

La Bologna (Italia) s-a deschis oficial Consulatul general al R. Moldova

La 29 ianuarie 2008, la Bologna, Italia, a avut loc ceremonia deschiderii oficiale a Consulatului General al Republicii Moldova, la care a participat dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Deschiderea consulatului se înscrie în caracterul dinamic al relaţiilor moldo-italiene şi are drept scop sporirea capacităţii de sprijin a compatrioţilor noştri aflaţi la muncă în Italia şi a consolidării serviciilor consulare în general. Astfel, în primele zece zile de activitate, Consulatul General de la Bologna a primit peste 600 de cetăţeni care au avut de rezolvat diverse probleme.

Cu ocazia deschiderii Consulatului General la Bologna, la ceremonie au participat peste douăzeci de conducători şi reprezentanţi ai asociaţiilor de moldoveni aflaţi în Italia. În cadrul unei vaste discuţii pe care aceştia au avut-o cu dl Valeriu Ostalep, a fost abordat un spectru larg de probleme cu care se confruntă compatrioţii noştri. Viceministrul a relatat că Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene cunoaşte aceste probleme şi că a fost elaborat un plan de acţiuni concrete în vederea soluţionării lor. Oficialul moldovean a remarcat că bunele relaţii dintre cele două state asigură condiţii prielnice pentru înlăturarea dificultăţilor existente şi intensificarea relaţiilor culturale cu comunitatea moldovenilor din Italia. Participanţii la discuţie au făcut un schimb de opinii privind implicarea Consulatului General în coordonarea activităţilor ce ţin de protejarea cetăţenilor noştri din regiunea respectivă.

Valeriu Ostalep a dat asigurări că toate sugestiile vor fi examinate cu atenţie în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor consulare şi că acest format de consultări va fi continuat pe viitor.

Serviciul de presă al MAEIE

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Un comentariu:

Anonim spunea...

ce bine ca avem si noi ,la nord de Italie o bucatica de Moldova.sute de persoane se folosesc zilnic de serviciile consulatului.Dar mai bine mai puneti o taxa pentru a se programa.o stim cu totii cum se programeaza aztazi. nici decum prin telefon.lipsesc niste scaune in coridor.Am fost eu ce am stat o zi pe scarile consulatului.anume pe scari am alaptat si schimbat bebelusul.