luni, 11 februarie 2008

Marian Lupu simpatizat de reprezentanţii regiunii Transnistrene

Spicherul moldovean, Marian Lupu, i-a luat prin suprindere pe reprezentanţii regiunii transnistrene, participanţi la forumul "Dialoguri transnistrene" (organizat de APE, la Vadul lui Vodă, în perioada 8-10 februarie). Cei din Transnistria au fost (foarte) plăcut surprinşi de Lupu, de modul în care acesta poate trata diferendul în cauză, dar şi de modul în care încearcă să dea răspuns la diferite probleme, inclusiv personale. Chiar şi preşedintele Mişcării (cunoscute) "Prorâv", Aliona Arşinova, prezenta la reuniune, i-a adresat cuvinte de laudă şi mulţumire preşedintelui Parlamentului de la Chişinău. Am urmărit cu mare atenţie reacţia celor din regiunea transnistreană la discursul şi la răspunsurile lui Lupu (care a vorbit aproape 2 ore). Aceştea, spre deosebire de participanţii din Chişinău, erau ochi şi urechi. Citeam pe faţa lor uimire (pozitivă).
La recepţia de după încheierea şedinţei, Marian Lupu a fost asaltat de către cei din stânga Nistrului, care l-au luat din nou la chestionat, s-au plâns pe diferite probleme dar şi au dorit, cu tot dintr-adinsul, să facă o poză cu el (chiar şi fetele de la "Prorâv"). Lupu nu a refuzat pe nimeni şi a fost extrem de amabil cu toţi.
Pentru a afla feedback-ul faţă de vorbitori (deputaţii Marian Lupu, Vladimir Ţurcan, Dumitru Braghiş, Vlad Cubreacov, Oleg Serebrian, Vlad Filat, precum şi primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă), cei din regiunea transnistreană, aproape în unanimitate, au spus că au încredere că Marian Lupu poate soluţiona corect problema transnistreană.
În cadrul aceluiaşi eveniment, fetele de la "Prorâv" i-au legat la gât lui Dorin Chirtoacă o panglică galbenă, care simbolizează această mişcare.
Ceva mai târziu voi plasa pe blog poziţia CHişinăului (de fapt, voi reitera poziţia moldovenească reprezentată prin aşa-numitul Pachet de propuneri) privind soluţionarea diferendului transnistrean (informaţie, care mai poate fi găsită pe Internet).

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Un comentariu:

Anonim spunea...

foarte interesanta noutate, ar fi foarte bine daca am putea undeva gasi aceste discursuri, respectiv raspunsuri pe care le-au dat acesti demnitari