Interviu cu Benita Ferrero Waldner, Comisar European pentru Relaţii Externe şi Politica Europeană de Vecinătate.
- Peste cîteva zile va expira Planul de Acţiuni R. Moldova – Uniunea Europeană. Aţi dat de înţeles că Chişinăul trebuie să mai depună eforturi pentru realizarea integrală a acestui document. Ce se va întîmpla cu acest Plan? Va fi prelungit pentru jumătate de an, pentru un an?
- Relaţiile dintre Moldova şi UE vor continua în baza Acordului de Parteneriat şi Cooperare (care, de jure, expiră în vara curentă, dar poate fi prelungit pentru încă un an n.r.). Un nou acord juridic poate fi semnat după implementarea integrală a Planului de Acţiuni, astfel încît oamenii, cetăţenii R. Moldova, să simtă acest lucru. Cînd Comisia Europeană va vedea că s-a realizat în deplină măsură Planul de Acţiuni, atunci se va negocia un nou Acord, care va înlocui actualul Acord de Parteneriat şi Cooperare. Într-adevăr, s-au înregistrat multe progrese în domeniul legislativ, dar este important ca aceste legi să fie respectate.
- R. Moldova pierde multe dosare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar mulţi experţi critică sistemul judiciar din ţara noastră. Cum apreciaţi starea de lucruri în sistemul judiciar moldovenesc?
- Este adevărat că sistemul judiciar este unul dintre cele mai dificile domenii cu care s-au confruntat majoritatea ţărilor care au aderat la Uniunea Europeană. Am evidenţiat că este necesar de a pune în practică Planul de Acţiuni, în special în domeniul justiţiei. Cît priveşte cauzele la CEDO, ele au fost depuse înainte de semnarea Planului de Acţiuni (februarie 2006 n.r.), totuşi trebuie să ţinem cont şi de existenţa acestora.
- R. Moldova va fi examinată în pachet cu Ucraina?
- În Politica de vecinătate nu este prevăzută perspectiva de aderare la Uniunea Europeană. Totuşi, trebuie să subliniez că viitorul nu este judecat dinainte. Uşa (UE n.r.) nu este nici închisă, nici deschisă pentru R. Moldova şi Ucraina, dar şi pentru alte ţări aflate în politica de vecinătate.
- În cadrul recentelor vizite ale preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin, la Bruxelles, s-a discutat despre relaţiile proaste moldo-române. Ce aţi discutat la întrevederea de la Chişinău despre acest subiect?
- Relaţiile moldo-româneşti reprezintă o chestiune bilaterală. Înţelegem că există un şir de probleme sensibile în relaţiile dintre R. Moldova şi România. Urmărim îndeaproape situaţia şi sîntem dispuşi să oferim asistenţă tehnică în discuţii dacă părţile vor solicita acest lucru. Fac apel ca părţile să se abţină de la atacuri reciproce şi să treacă la dialog.
- Aţi evidenţiat, în cîteva rînduri, că alegerile parlamentare din 2009 vor fi un „eveniment-cheie” în procesul de integrare europeană a R. Moldova. Aveţi semnale ori temeri că aceste alegeri vor fi fraudate?
- Nu. Sigur că nu. Am spus că alegerile sînt foarte importante şi că toată lumea va fi cu ochii pe voi.
Preluarea materialului poate fi făcută doar cu acordul autorului
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu