vineri, 29 februarie 2008

Chişinăul este confuz în legătură cu excluderea lui Evgheni Şevciuk de pe "lista neagră" a UE?

Chişinăul se pare că nu ştie cum să reacţioneze la decizia Uniunii Europene de a-l scoate pe spicherul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk din lista persoanelor care au interdicţie de călătorie în UE (lista reînnoită pentru 2008 conţine 19 nume, pe care le puteţi vedea într-un material mai jos, la fel ca şi comentariul referitor la deschiderea UE pentru Şevciuk).
Joi seara l-am întrebat, la o conferinţă de presă, pe ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan, cum apreciază gestul UE de excludere a lui Şevciuk din "lista neagră". "Răspunsul" a fost mai mult decât banal, care a provocat nedumerirea (nemulţumirea) jurnaliştilor, care în sfârşit sperau că vor avea despre ce scrie de la respectiva conferinţă de presă. Andrei Stratan nu a făcut nimic altceva decât să ne pună la curent cu ... decizia UE de a-l scoate pe Şevciuk din lista exponenţilor regimului de la Tiraspol care au interdicţie la călătoria în spaţiul UE. Şi atât. Aceasta înseamnă că Chişinăul, deocamdată, nu ştie cum să aprecieze acest fapt împlinit. Oare de ce? (lăsaţi opiniile voastre la secţiunea "comentarii")

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Niciun comentariu: