De ceva timp scriu periodic despre renaşterea sentimentelor separatiste în Găgăuzia, mişcare centrifugă susţinută de către Başcanul Mihail Furmuzal. Personal cred că unii găgăuzi deja întrec măsura. Ba doresc ca toţi cetăţenii R. Moldova, inclusiv fiecare dintre cititorii acestui blog care plăteşte impozite în statul nostru, să finanţeze alegerile în parlamentul autonomiei, deşi legea prevede altceva. Ba doresc "misiuni diplomatice", inclusiv la Tiraspol. Acum am citit apelul mişcării Edinaia Găgăuzia, părintele căreia este Mihail Furmuzal, şi m-am enervat (citiţi aici iar aici vedeţi şi poza de la congres, cu Furmuzal în prim plan). Pe lângă faptul că din această mişcare fac parte persoane, care în 1990 "luptau pentru independenţa Găgăuziei" şi care sunt în relaţii strânse cu separatiştii de la Tiraspol, aceştea se mai mândresc că EG reprezintă o continuare a ceea ce a fost mişcarea rebelă din Găgăuzia, de la finele anilor 80, începutul anilor 90 "Gagauz Halkî", dar şi a partidului regional Vatang, dispărut prin 1994. Totuşi, aceasta încă treacă-meargă.
Iritant este altceva. La congresul acestei EG participanţii s-au plâns că Chişinăul nu doreşte să le aloce bani pentru dezvoltarea culturală şi lingvistică. La ce le-a trebuit atunci lor autonomia respectivă? Ca să se laude cu ea şi ca să mai şantajeze Chişinăul? Găuzii singuri aleg să studieze în şcolile de limbă rusă, apoi acuză moldovenii că le împiedicăm să-şi dezvolte cultura şi limba naţională. Da voi, stimaţi găgăuzi, pentru ce aveţi autonomie?
Deja apare şi la mine dorinţa de a mă declara autonom faţă de centru, pentru a-mi crea bugetul meu "autonom" şi să mai "mulg" şi bugetul de stat pentru propriile necesităţi.
Înţeleg că democraţia presupune respectarea dreptului la opinie. Dar teamă îmi este că aceste opinii, care au iz de separatism, vor duce la ceea ce este acum regiunea Transnistreană.
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
miercuri, 12 martie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
Oleg,
merci, nu stiam ca legislatia prevede ca alegerile din gaguzia sunt finantate din bugetul local.
problema e ceva mai larga: in primul rand finantele publice sunt hiper-centralizate. deci banii sunt stramnsi de guvern, apoi distribuiti oarecum aleatoriu. asta inseamna ca majoritatea raioanelor, chisinaul si gagauzia nu pot dispune de marea marea majoritate a banilor care sunt colectati in aceste regiuni/orase.
acum intrebare oarecum retorica: in calitatea ta de chisinauian, care plateste impozite, nu te irita faptul ca contribuim 60-70% la bugetul central, ca acesti bani ajung la Chisinau, in timp ca chisinaul risca sa ramana fara troleibuze, falimentat, in conflict cu termocom-ul, fara drumuri reparate de aproape un an, iar baltiul orimeste mai multe contributii de la bugetul central decat chisinau?
in toata afacerea asta bugetara, centralizarea excesiva si politizarea distribuirii transferurilor bugetare e problema , nu "separatismul" gagauziei.
Nicu, situaţia autonomiei găgăuze este un pic alta decât cea a Chişinăului sau oricărei alte localităţi sau raion din R. Moldova. Ei posedă inclusiv autonomie financiară, păstrând majoritatea taxelor şi impozitelor percepute în regiune. De această şi mă deranjează. Ei consumă aproape tot ce colectează în regiune, apoi mai solicită ajutor frăţesc de la bugetul de stat pentru acţiuni ce ţin EXCLUSIV de problemele autonomiei. Problemele de ordin republican, existente în UTAG, se rezolvă prin injecţii de la bugetul de stat.
Personal am pledat mereu pentru lărgirea autonomiei locale, inclusiv financiare. Doar că cei din UTAG deja posedă aceste privelegii, care, aşa cum ai remarcat, lipsesc Chişinăului.
De altfel, eu nu înţeleg rostul autonomiei găgăuze, în timp ce ei în loc să-şi rezolve problemele personale doar generează noi bătăi de cap. Înţeleg foarte bine şi contextul în care se fac aceste declaraţii, cu doar câteva zile înaintea alegerilor. Eu le-aş da independenţa găgăuzilor să văd câte săptămâni o să reziste. Doar să nu-şi vândă teritoriul pentru baze străine.
Este evident ca acesti gagauzi si-au creat (au fost ajutati sa isi creeze de fapt) autonomie in vederea unor scopuri precum: faramitarea teritoriala a RM, crearea unei stari de conflict si tensiune permanenta (ceea ce ar prejudicia apropierea Rm de UE), si sursa pentru spalarea banilor (investitii in programe culturale si de educatie directionati aiurea in buzunarul unei clici dubioase). Mi se pare curioasa si orientarea acestora catre Rusia, dar nu si catre PCRM, ceea ce ma face sa-mi amintesc de asa-zisa opozitie care se "naste si creste" ultima vreme. "Regele a murit, traiasca regele!", as spune...
Oleg, mergi prea departe cu "temerile"...tu chiar crezi ca gagauzia ar putea deveni o alta transnistrie? un picutz de luciditate n-ar strica unui doctorand...:)
a crezut cineva în 1989 că Transnistria va merge atât de departe? Sunt sigur că în Moldova puţini au fost de aceştea. Aşa că anticiparea unor POSIBILE scenarii este binevenită, atunci când e vorba de integritatea R. Moldova. Crezi că ÎNTÂMPLĂTOR ajutorul umanitar rusesc a aterizat în Găgăuzia cu câteva zile înaintea scrutinului? Vezi ce spun observatorii de la LADOM în legătură cu acest ajutor umanitar.
Totuşi, Găgăuzia are alt specific decât Transnistria (economie înapoiată, număr de populaţie redus, este o enclavă în teritoriul R. Moldova etc.). Însă eu NU exclud repetarea scenariilor din 1990 (dacă vă mai amintiţi marşul voluntarilor spre găgăuzi). Sunt interese ca astfel de scenarii să poate fi realizate, în caz de ceva (na vseakom slu4ee, dacă e să vorbim pre limba celor interesaţi).
Aşa că de luciditate recomand să dăm dovadă cu toţii. Nu doar doctoranzii.
in urma studierii arhivelor cu articolele din Romania din 31 august 1939 s-a vazut ca nici atucni autoritatile nu aveau in vedere izbucnirea celui de al doilea razboi mondial, cu toate ca a doua zi a fost invadata Polonia.
iar UTAG, beneficiind de ajutorul "fratilor rusi", ar putea sa se aventureze intr-o lupta separatista.
okey, ti-am inteles pozitia. dar daca e sa speculam un pic, in ce conditii (interne si externe) ar putea aparea acest separatism? si daca totusi ar putea aparea, ce ar trebui sa faca MD pentru a contracara aceste porniri?
inclin puternic sa cred ca aceasta perspectiva este totalmente nefondata iar panica cu care se reactioneaza la asa ceva ar putea fi kiar katalizatorul unei eventuale "transnistria II", cel mult in aspectul violentelor de la inceput... dar de, poate aflind argumentele cu care-ti sprijini afirmatiile, pe care eu nu le vad, s-ar putea sa-mi reconsider aceasta viziune...
Oleg, fii bun si lasa lumea sa comenteze...de nu, scoate comentariile in genere si sa ne ocupam de altceva decit de blogging...
nu împiedic pe nimeni să comenteze. Fiţi mai atenţi ce să scrie la această rubrică "A fost activată moderarea comentariilor. Toate comentariile trebuie să fie aprobate de către autorul blog-ului.". Îndată ce sunt on-line postez comentariul. Este o practică utilizată de mulţi bloggeri.
Oleg, lasa vrajeala:) sau vrei sa-ti demonstrez ca erai on-line si n-ai lasat comentariul?:)) sa fim seriosi...
dacă cineva crede că stau în net 25 de ore din 24 se înşeală. Despre ce fel de comentariu vorbeşti, care nu ar fi fost plasat?
...comentariile 6 si 7 au fost scrise practic concomitent; s-a publicat doar al 6-lea seara (deci erai pe fir) iar al 7-lea a iesit abia acum. inteleg ca e de competenta autorului blogului sa decida asupra; dar asta e un fleac; ma deranjeaza ca invoci motive inexistente, deci nu spune ca "indata ce esti on-line" postezi comentariile:))
cred că ceva se încurcă. De ce să ţin comentariul mai multe ore pentru a-l plasa ulterior? În plus, dacă acest comentariu este scris al 7-lea, atunci el al 7-lea va apărea, indiferent de când primeşte autorizarea. Asta e o chestiune de tehnică şi nu depinde de mine. Discuţia aceasta îmi pare cam forţată. Chiar nu înţeleg esenţa ei. Repet. Nu dau publicităţii doar comentariile cu un conţinut licenţios sau atacuri la persoană. În rest, libertate de acţiune şi de critică a ideilor, poziţiilor, argumentelor etc. Succese!
Trimiteți un comentariu