Şeful statului a participat, la sediul Institutului Cultural Român (ICR), la vernisajul expoziţiei "27 martie 1918. Arhivele Unirii", care cuprinde documente legate de hotărârea adoptată în urmă cu 90 de ani de Sfatul Ţării de la Chişinău, pentru unirea Basarabiei cu România.
La eveniment au fost prezenţi şi Patriarhul BOR, IPS Daniel, preşedintele ICR, Horia Roman Patapievici, Ticu Dumitrescu, membru CNSAS şi primarul oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă.
Preşedintele s-a întâlnit cu primarul Chişinăului la intrarea în sala de expoziţie şi l-a salutat.
"Ce faci, dom’ primar? Ai ajuns?", l-a întrebat Băsescu pe Chirtoacă, la care acesta a răspuns: "Am ajuns să punem la cale ceva". Băsescu a râs şi a adăugat: "Păi, să punem...". Cei doi nu au precizat la ce se referă.
Băsescu îl va primi pe Chirtoacă la ora 15.00, la Palatul Cotroceni.
Preşedintele a vizitat expoziţia de fotografii şi documente, insoţit de Patapievici, rămând momente bune în faţa actului original semnat de Sfatul ţării de la Chişinău, în care se decidea unirea.
Băsescu a rostit un discurs, la începtul căruia s-a arătat impresionat de numărul mare de evenimente dedicate Unirii organizate de studenţii basarabeni în oraşele în care aceştia studiaza în România, inclusiv în Bucureşti.
"M-aş bucura dacă diseară am participa la spectacolul lor (al studenţilor basarabeni) din Piaţa Universităţii", a spus Băsescu .
Potrivit şefului statului, momentul 27 martie 1918 este un moment de demnitate naţională, un eveniment istoric în care "românii au avut curaj să îşi semneze singuri actul de naştere".
"Pentru mine, şi sunt convins că şi pentru orice român, un astfel de moment nu poate fi etichetat altfel decât ca un moment de demnitate naţională", a declarat Băsescu.
El a afirmat că peste români au trecut, în secolul trecut, două războaie mondiale şi două sisteme "crude, nedemocratice": comunismul şi nazismul.
"Nazismul şi comunismul ne-au despărţit vremelnic, printr-un tratat semnat de exponenţii acelor două regimuri, prin pactul Ribentropp-Molotov. Avem obligaţia să corectăm deciziile celor mai crunte regimuri care au bântuit Europa secolului trecut, chemând pe cei de dincolo de Prut, pe cei din spaţiul dintre Prut şi Nistru, alături de noi în Uniunea Europeană, chemându-i să ne reîntâlnim acolo unde românii au decis că le este destinul", a spus Băsescu.
Şeful statului a apreciat că trebuie evocată memoria politicienilor care, în 1918, "au ştiut să valorifice un moment prilenic".
"Avem obligaţia să gândim cu respect şi la Maiestatea Sa Regele Ferdinand I, care a primit imediat gestul politic al Sfatului Ţării dintre Prut şi Nistru", a declarat Traian Băsescu.
El şi-a încheiat discursul spunând că, poate nu întâmplător, este prezent la eveniment primarul Chişinăului.
Sursa Mediafax
Iată ce scrie despre aceată vizită şi Vitalie Cojocaru, concetăţean de-al nostru care lucrează pentru PRO TV Bucureşti
Dorin Chirtoaca vine la Bucuresti. Motivul: sa participe la evenimentele organizate cu ocazia a 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania Muma. Programul: se intalneste cu Basescu, probabil cu Tariceanu si cu Videanu. Deocamdata este batuta in cuie intalnirea cu presedintele Basescu si cu primarul Videanu.
Intalnirea a fost pregatita de ceva timp, chiar daca unii jurnalisti de la Chisinau au ramas surprinsi de aceasta vizita. Si anume, primarul Chirtoaca a fost invitat la Bucuresti de viceprimarul Bucurestiului Razvan Murgeanu, mana dreapta a primarului Adriean Videanu. Murgeanu, membru PD-L (partidul presedintelui Basescu) a fost la Chisinau saptamana trecuta exact cu aceasta misiune.
Bursa zvonurilor: Deja la Bucuresti se vorbeste despre interesul primarului Videanu in Chisinau. Presa a scris despre afacerile cu borduri ale edilului din Romania, afacere pe care si-a pus-o bine pe picioare in Bucuresti mai ales dupa ce a fost ales primar. Asa ca municipiul Chisinau ar putea sa fie o noua etapa in dezvoltarea business-ului, doar exista atatea drumuri proaste care asteapta bordurile lui Videanu...
UPDATE 13.37
Primarul oraşului Chişinău a urat "La mulţi ani Basarabiei! La mulţi ani României!" cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la votarea, la Chişinău, a unirii celor două ţări.
Chirtoacă a participat, alături de preşedintele Traian Băsescu şi de patriarhul BOR, la sediul Institutului Cultural Român, la vernisajul expoziţiei de documente şi fotografii legate de Unirea Basarabiei cu ţara, în 1918.
Preşedintele Traian Băsescu l-a invitat pe Chirtoacă să ia cuvântul, iar acesta a ţinut să ureze "La mulţi ani Basarabiei şi la mulţi ani României!".
Chirtoacă a amintit faptul că exact în urmă cu un an a fost arestat la Chişinău, alături de colegi ai săi împreună cu care a încercat să depună flori la statuia lui Ştefan cel Mare de la Chişinău şi la mormintele membrilor Sfatului Ţării, care, în 1918, au votat unirea cu România. Chirtoacă a adăugat că, la un an de la acea arestare, este primar al Chişinăului şi se află alături de preşedintele României şi de patriarhul Daniel, la Bucureşti, la aniversarea a 90 de ani de la votarea Unirii.
Potrivit lui Chirtoacă, acest fapt arată că într-un singur an lucrurile pot evolua. El a adăugat că rămâne de văzut cum pot evolua lucrurile în anul următor şi în următorii zece ani, "astfel încât centenarul Unirii Basarabiei cu România să aibă loc în alte împrejurări".
"La mulţi ani Basarabiei! La mulţi ani României!", a spus din nou Chirtoacă, la finalul discursului, fiind aplaudat de cei prezenţi.
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
7 comentarii:
Bravo lui Chirtoaca,i-a dres pe toti asa zisii "opozanti"
daca s-ar dezbaiera de unchiu-sau hait, mi-ar fi si mai drag :)
Oleg, in 1918 a fost Unire si nu aderare. Cat despre intalnirea lui Dorin cu Basescu. Am eu impresia doar, sau ai scris cu o atitudine critica?
Alexandru, care e diferenţa între aderare şi unire? Iar materialul despre care zici tu NU eu l-am scris. Vezi că sunt trimiterile de unde au fost preluate?
Oleg, aderare- 3 (Despre state) A deveni parte la un tratat(conform dex) . Daca vezi ca cuvintele aderare si unire au acelasi inteles in contextul 27 martie 1918, imi permit sa zic ca gresesti. Sa inteleg ca daca nu exista nicio diferenta intre aderare si unire, Romania s-a unit cu Nato, iar Republica Moldova s-a unit cu Ucraina, Georgia si celelalte state membre GUUAM.
Sursa e mediafax, eu am vazut. Ma refeream la titlul pe care l-ai dat articolului.
Oleg. De vreme ce mi-ai pus doua intrebari. Si de vreme ce eu ti-am raspuns. Ar fi bine sa publici acele raspunsuri. Doar esti un jurnalist echidistant. Nu?
Vizitatorii blogului ar trebui sa vada raspunsurile mele. Ms mult pt intelegere!
Alexandru, salut insistenţa ta de a găsi nişte răspunsuri la întrebările puse. Comentariile apar pe blog atunci când primesc acceptul de la mine, iar pentru aceasta trebuie să îndeplinească două condiţii de bază: 1 să nu reprezinte atac la persoană (nu e cazul replicilor tale); 2 să fiu eu în Internet. Din păcate (poate spre fericire) nu sunt în net 24 de ore în zi. Deci, atunci când nu sunt în faţa computerului, nu pot da undă verde comentariilor, respectiv, acestea nu apar decât peste câteva ore când revin în faţa computerului.
Ce ţine de titlu. Văd că te-a intrigat. Acesta a fost şi scopul. Sunt mici şiretlicuri ziaristice. Să atragi atenţie prin anumite formulări. De altfel, dacă ai urmărit ştirile PRO TV Chişinău de joi seara, ei au utilizat acelaşi titlu.
Cât despre unire şi aderare, eu ştiu foarte bine ce reprezintă acestea. Transnistria cere, de exemplu, aderarea la Rusia. Ce diferenţă va fi în acest caz, dacă ei aderă la Rusia, cu unirea? Nu vreau să deschid polemica pe marginea evenimentului de acum 90 de ani. Aseară Igor Boţan, la o emisiune TV vorbea foarte corect despre cum ar trebui realizată o ipotetică unire. De aşa manieră ca nimeni să nu o conteste. Or ce s-a făcut în 1918 este contestat şi până acum. Anume pentru modul în care a fost realizată acea unire sau aderare.
Trimiteți un comentariu