marți, 4 decembrie 2007

Viaţa şi moartea partidelor moldoveneşti

Eşichierul politic moldovenesc a suferit multe modificări pe parcursul anului 2007. Au apărut noi formaţiuni politice, altele s-au anunţat în proces de creare. Unele se modernizează, altele fuzionează, iar anumite partide rămîn cu tradiţiile de la începutul anilor ’90. Cîteva partide se rebotează în speranţa că noul nume le va aduce un succes mai mare. Multe dintre formaţiunile politice existente (acum sînt înregistrate la ministerul Justiţiei aproape 30 de partide şi mişcări social-politice) au participat la alegerile locale generale din vară, puţine însă au reuşit să obţină un rezult acceptabil, fapt care vorbeşte despre calitatea şi potenţialul acestora.

În luna mai, pentru prima dată în istoria ţării noastre, o formaţiune politică a organizat congresul de constituire într-un sat, la Ratuş, rnl Criuleni. Este vorba de Mişcarea Pentru Neam şi Ţară, care, îndată după înregistrare la ministerul Justiţiei, a anunţat despre apariţia sa şi a dispărut din spaţiul public. În acest an au continuat polemicele între Mişcarea Acţiunea Europeană şi ministerul Justiţiei, care refuză să înregistreze această formaţiune pe motiv că nu au fost respectate toate cerinţele legale la constituirea ei. În „discuţii intense” cu cei de la Justiţie, prin intermediul judecăţii, sînt şi reprezentanţii Uniunii Muncii „Patria-Rodina”, care s-a transformat în septembrie în „Patria-Moldova”. De parcă aceasta îi va aduce mult la cele cîteva zecimi de procente pe care le acumulează la alegeri. Nici schimbarea capilor acestei formaţiuni nu va schimba nimic în prestanţa politică a acesteia.

În octombrie, în constelaţia partidelor pro-româneşti din R. Moldova a mai apărut o formaţiune – Mişcarea Unionistă din Moldova. MUM, ca şi MAE, tot cu înclinaţie unionistă, s-au remarcat doar prin organizarea unor mitinguri de protest la care au participat cîteva zeci de oameni, deşi aceştia vorbesc de mii de membri. În toamna aceasta şi-au anunţat apariţia alte două mişcări social-politice – Acţiunea Populară şi Patrioţii Moldovei, prima anunţînd că va organiza congresul de constituire pînă la sfîrşitul acestui an.

Tot în toamnă s-a anunţat crearea unei noi forţe politice – liberal-democrate, în baza unui grup de foşti membri ai Partidului Democrat, dar şi transfugi din alte formaţiuni cum ar fi PSL, PNL etc. Congresul de constituire este planificat pentru 8 decembrie. În aceiaşi zi va avea loc şi un alt congres, al II-lea extraordinar al Partidului Umanist, care, după circa doi ani de la creare, intenţionează să-şi schimbe denumirea şi să aducă „noi cadre în organele de conducere”.

Partidele nu doar apar, ci şi dispar prin absorbţie. În ultimele luni se vorbeşte despre fuzionarea Partidului Social Democrat cu cel al Democraţiei Sociale, iar congresul la care se va decide aceasta este planificat pentru luna curentă. Urmă să fie în aceiaşi corabie şi Uniunea Centristă, dar s-a arătat dezamăgită de anumite acţiuni necolegiale şi a renunţat. Se mai află în proces de fuzionare alte două formaţiuni – PD-ul filorus şi PSL-ul filoromân.

La finele lui noiembrie s-a desfăşurat un nou congres al creştin-democraţilor, care, „în unanimitate”, l-a ales pe Iurie Roşca preşedinte pentru un nou mandat de patru ani. În noiembrie, Comitetul Central al Partidului Comuniştilor a aprobat un nou program politic al formaţiunii.

Deşi degrabă numărul partidelor înregistrate va depăşi cifra de 30, în sondajele de opinie publică apare un partid dominant (PCRM) şi alte 3-4 partide cu şanse să treacă pragul electoral. În rest, forţe politice de 1% sau care nici nu sînt pomenite în sondaj, deoarece sînt arhinecunoscute. Cine ştie de existenţa, de aproape doi ani, a Partidului Dezvoltării Spirituale „Moldova Unită”?

PS Preluarea materialului poate fi făcută doar cu acceptul autorului.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Un comentariu:

Anonim spunea...

oleg,nu iar dai in groapa dezinformarii si daca ar fi macar pe blog da asa ai dat-o si la gazeta.
rosca a fost ales la congres pentru 1 an.iata agenda PPCD pentru 1 an de zileHotărÂreA Congresului al IX-lea al PPCD

Cu privire la aprobarea Agendei activităţilor organelor de conducere,
structurilor teritoriale şi autonome ale PPCD

1. În conformitate cu prevederile Statutului şi în scopul eficientizării activităţii structurilor teritoriale şi autonome ale partidului, Congresul aprobă Agenda activităţilor organelor de conducere de toate nivelurile pentru anul 2008, după cum urmează:

A convoca Şedinţe ale Consiliilor Filialelor raionale şi mu­ni­ci­pale la:

20 ianuarie, 3 februarie, 23 martie, 20 aprilie, 11 mai,

15 iunie, 13 iulie, 3 august, 21 seprtembrie, 5 octombrie,

9 noiembrie, 21 decembrie.

A convoca Conferinţe ale Filialelor raionale şi municipale la:

16, 17, 23, 24 februarie, 17, 18, 24, 25 mai,

18, 19, 25, 26 octombrie.

A convoca Conferinţe Naţionale ale Societăţii Doamnelor Creştin-Democrate la:

16 martie, 27 iulie, 14 decembrie.

A convoca Conferinţe Naţionale ale Organizaţiei Profe­so­rilor Creştin-Democraţi la:

13 aprilie, 6 iulie, 12 octombrie.

A convoca Conferinţe Naţionale ale Organizaţiei Medici­lor şi Farmaciştilor Creştin-Democraţi la:

16 februarie, 22 iulie, 14 septembrie.

A convoca Şedinţe ale Consiliului Naţional al Organizaţiei de Tineret „Noua Generaţie” la:

9–10 februarie, 19–20 aprilie,

20–21 septembrie, 15–16 noiembrie.

A convoca Conferinţe Naţionale ale Organizaţiei de Tineret „Noua Generaţie” la:

30 martie, 28 septembrie.

A convoca Congresul Aleşilor Locali Creştin-Democraţi la:

2 martie.

A convoca Şedinţe ale Consiliului Naţional al PPCD la:

2 februarie, 10 mai, 2 august, 8 noiembrie.

A convoca Congresul PPCD la:

23 noiembrie

2. Secretarul general va supraveghea şi va asigura respectarea Agendei de activităţi ale organelor de conducere, structurilor teritoriale şi autonome pe anul 2008.

3. Secretariatul general va edita Agenda PPCD 2008 şi o va repartiza structurilor teritoriale şi autonome ale PPCD.

Chişinău, 25 noiembrie 2007