Moldova în căutarea destinului civilizaţional (III)

Vlad STOIAN

(continuare)

Republica Moldova: manifestări şi influenţe

Cum însă răspunde o ţară creştin-ortodoxă a Atletului lui Hristos, Ştefan cel Mare la provocări ale lumii seculare, generate de Drang nach Osten (Ofensiva spre Est, germ.) modern al latinismului? Drama divizării statului în urma conflictului de pe Nistru şi eşecul numeroaselor încercări de realizare a integrităţii teritoriale a Moldovei ca într-o picătură de apă reflectă toate contradicţiile lumii contemporane. Astăzi, Republica Moldova, avînd puţină experienţă de statalitate proprie, încearcă să facă faţă provocarilor interne şi externe, conţinute în paragidma de dezvolare liberală şi globală. Ca şi multe alte state, Moldova a fost plenar încadrata în idea progresului liniar propagat de statele occidentale. Fiind situată într-un spaţiu geografic în care este vizibilă intensitatea maximă de confruntare ideologică, geopolitică şi strategico-militară între civilizaţia Occidentală latină şi cea Creştin-Ortodoxă, Moldova a devenit un obiect de expansiune politică şi economică a Occidentului, care încearcă prin intermediul diferitor metode să o atragă în sfera sa de influenţă şi să nu permită coagularea spaţiului strategic politic, economic şi militar în jurul polului de atracţie regională, care este Federaţia Rusă.

Influenţa Occidentului are numeroase aspecte, precum sînt: Europenizarea economică, politică, şi socială masivă a Moldovei; utilizarea puterii latente în susţinerea societăţii civile şi mas-media cu viziuni pro-Occidentale; influenţarea opiniei publice prin utilizarea mijloacelor de informare în masă; acordarea asistenţei externe condiţionate şi direcţionate spre anumite sectoare şi anumite politici şi reforme (ce se încadrează în proiectul universal economic); acţiuni susţinute de eliminare a prezenţei economice, politice şi militare ruse din Transnistria; susţinerea forţelor politice pro-Occidentale; încadrarea Moldovei în multiple iniţiative de colaborare regională sub “umbrela” Occidentului (Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, GUAM), influenţarea discursului de securitate a Moldovei prin încadrarea ţării în programul NATO Parteneriatul pentru Pace; politica de generare a tensiunii în cadrul bisericii Ortodoxe a Moldovei prin sisţinerea deschisă sau tacită, acordată Mitropoliei Basarabiei; lansarea ideii că biserica Ortodoxa din Moldova să părăsească autoritatea Patriarhiei de la Moscova şi să accepte statutul de biserica autocefală sub autoritatea Patriarhului de la Constantinopol, etc. Deşi este un fenomen foarte complex, în ceea ce urmeaza vor fi analizate doar unele apecte relevante din încadrarea Moldovei în modelul liniar unipolar de dezvoltare.

Tranziţia la economia de piaţă

Fiind constrînsă cu mijloacele sale limitate şi lipsa de experienţă necesară să realizeze o triplă transformare foarte ambiţioasă: construirea democraţiei, economiei de piaţă şi naţiunii/statului, pentru Republica Moldova selectarea modelului Occidental de dezvoltare se parea un lucru absolut firesc. Mai ales că nu mai exista un alt pol de atracţie puternic care să determine politica internă şi externă a Moldovei, iar geografic Moldova cu adevarat se afla în centrul Europei. În plus, în timpul anilor 90 a devenit proverbial caracterul amorf şi ineficient al Comunităţii Statelor Independente, care a fost privită de mulţi mai ales ca instituţia necesară pentru un “divorţ civilizat” al fostelor republici unionale. Astfel, la începutul anilor 90 Moldova , ca şi multe alte state în tranziţie (nu şi China), a selectat agenda reformelor “bolşevismului de piaţă” a Consensului de la Washington. Atunci, la începutul tranziţiei reformele economice erau torpilate foarte rapid pentru a crea ireversibilitate, iar legimitatea modelului neo-liberal al economiei de piaţă nici nu se punea sub semnul întrebării. Însa în realitate reformele determinate de agenda organizaţiilor financare internaţionale au avut rezultate proaste şi nu au creat eficienţă, iar după privatizarea de masă într-un mediu lipsit de o bază juridică adecvată, statul a devenit “căpturat” de grupuri de interese private şi “estorcat” în beneficiu personal. Astfel, după ce Moldova a fost numită de revista britanică “The Economist” – “model al reformelor corecte”(The Economist, 1995), statul moldovenesc, fiind divizat teritorial, a ajuns în pragul sărăciei totale, iar puterea politica a fost efectiv utilizată în scopuri personale.

Declinul economic a rezultat în deficite în creştere, care erau finanţate din împrumuturi exerne scumpe. În anii 90, Moldova în conformitate cu clasificarea Băncii Mondiale era considerată greşit ca fiind un stat cu venit mediu, ceea ce a condiţionat lipsa creditării preferenţiale (condiţii AID – Agenţia Internaţională de Dezvoltare), şi un impact negativ asupra reformelor economice. Astfel, statul moldovenesc era considerat mai bogat decît a fost în realitate, ceea ce a rezultat în supra-aprecierea potenţialului de ajustare a economiei naţionale la şocurile pieţei libere. Creditarea era acordata în baza supra-evaluării resurselor naţionale necesare pentru achitarea datoriei. În rezultat, în schimbul creşterii economice aşteptate, s-a ajuns doar la acumularea datoriei externe enorme şi dependenţă quasi-totală a statului faţă de creditori externi. Mai mult ca atît, în urma crizei financiare din Rusia din anul 1998, datoria externă a devenit nesustenabilă şi autorităţile în schimbul efectuării investiţiilor capitale au ales achitarea datoriilor, ceea ce a condus la multiple riscuri ale statului de-a nu-şi îndeplini funcţiile sociale.

În ordinea de idei similară, o altă consecinţă a supra-evaluării potenţialului economic naţional a condus la liberalizarea excesivă şi prea rapidă a comerţului, ceea ce a rezultat în falimentarea unor sectoare întregi ale economiei. Impactul negativ al liberalizării comerciale excesiv de rapide a fost suplenit de politica valutară de apreciere continuă a valutei naţionale în perioada 1994 - 1998, ceea ce a afectat potenţialul de export al ţării. Politica monetară şi fiscală naţională în conformitate cu condiţionalităţile organizaţiilor financiare internaţionale s-a dovedit a fi prea restrictivă, ceea ce nu a permis efectuarea unor cheltuiei publice absolut necesare pentru realizarea creşterii economice. Adiţional, tranziţia a fost însoţită de costuri sociale masive şi quasi-distrugerea agriculturii naţionale în urma implementării recomandărilor instituţiilor occidentale.

Tendinţele negative ale dezvoltării, care îşi au fundamentul în anii 90, au continuat odată cu relansarea creşterii economice (cca. 6% pe an între 2000 – 2006) şi reducerea datoriei externe (pîna la 30% din PIB). Astfel, creşterea economică continuă să fie bazată pe transferuri enorme de remitenţe (30% din PIB în 2005), ceea ce a condiţionat creşterea consumului, aprecierea valutei naţionale, şi creşterea deficitului balanţei comerciale.

Moldova de astăzi se confruntă cu existenţa unor standarde de viaţă scăzute; depopularea ţării în urma migraţiei masive a populaţiei în căutarea unui loc de muncă în afara ţării; agricultura de subzistenţă; infrastructura fizică şi socială învechită; productivitatea muncii scăzută şi lipsa inovaţiilor în procesul de producere. În plus efectele negative ale secetei, “şocurile” sistării exportului producţiei vinicole în Federaţia Rusă, precum şi creşterea mondială a preţurilor la hidrocarburi au condus la creşterea substanţială a ratei inflaţiei.


Democraţia, libertatea şi drepturile omului

După ce a fost declarată ca fiind un „model al reformelor” democratice, Moldova acum este tot mai des acuzată de lipsa democraţiei, iar mass-media străină deja a proclamat Moldova „un stat ratat” (failed state, eng.), care a pierdut „trenul European” în incertitudinea tranziţiei. Moldovei i se aduc numeroase alte „vicii ale modernităţii” precum sînt: consolidarea şi dezvoltarea insuficientă a societăţii civile, existenţa unei mentalităţi colectiviste, parohiale şi arhaice, mai ales în comunităţile rurale, capacitatea redusă a elitei politice de-a genera un sistem efectiv de „controale si echilibre” (checks and balances, eng.), ceea ce crează multiple oportunităţi pentru corupţie, personalizarea excesivă a puterii politice, etc.

Cînd Moldova refuză să se încadreze în modelul axiologic unic şi încearcă să-şi găsească nucleul său cultural-civilizaţional, să se „concentreze” asupra găsirii unei formule de consolidare, este imediat declarată de către “comunitatea internaţională” ca avînd „restanţe” la capitolul democraţiei şi, în rezultat, pasibilă de acţiuni persusive sau coercitive externe. Aceste acţiuni sunt promovate de organizaţii internaţionale supranaţionale, ce în permanenţă monitorizează Moldova (ex: Consiliu Europei - CE). În carta Consiliului Europei nu este niciodată menţionat termenul de suveranitate sau neamestec, însă este promovată idea unei societăţi civile universale aplicabile în toate statele membre. S-a compus şi o lista de obligaţii neonorate ale Moldovei în faţa Consiliului Europei, printre care se află şi adoptarea legii cu privire la religii, executarea hotarîrilor ale Curţii Europeane a Drepturilor Omului (CEDO), adoptarea legii noi cu privire la întrunirile publice, etc.

În mod similar, Comisia Europeana în ultimul său raport asupra implementării PA UE-Moldova declară că Moldova este înca un stat deficitar la capitolele libertăţii presei, independenţei justiţiei sau combaterii corupţiei. Este adevărat că Moldova a devenit în perioada tranziţiei un stat corupt şi „căpturat” de interese private, dar nu trebuie de uitat că în mare parte acest fapt se datorează „bolşevismului de piaţă”, care a fost impus Moldovei în încercarea de-a o schimba ireversibil.

Mai mult ca atît, instituţii întregi ale societatii civile Occidentale, precum sunt Freedom House sau Transparency International compun cu regularitate raiting-uri ale Moldovei de corespundere cu modelul secular postmodern. Facînd abstracţie de caracterul dubios al metodologiei utilizate, este absolut firească întrebarea cum se poate de judecat Moldova pe cît de liberă este pe o scară universală, cînd însăşi întelegerea libertăţii umane într-o societate Creştin-Ortodoxă nu se încadreaza în modelul Occidental? Aceste lucruri însa sunt prea complexe şi putin îi preocupa pe “inginerii” societăţii moderne şi progresiste.

Poate a avut dreptate W. Churchil cînd a spus că democraţia este „cel mai mic rău”. Fără însă a compara normativ democraţia cu alte forme de organizare, trebuie să spunem deschis şi clar că idea democraţiei a fost concepută şi formulată cînd conştiinţa umană a fost dezrădăcinată de valorile spirituale tradiţionale ale societăţii. Raţionalismul Renaşterii şi Revoluţia Franceză au constituit unele dintre manifestări cele mai evidente ale revoltei omenirii împotriva lui Dumnezeu.

Democraţia, care este un fel de fin de sciecle pentru cercurile pro-Occidentale autohtone, nu este o valoare în sine. Democraţia poartă un caracter formal, şi nu are prin definiţie nici un conţinut valoric. Este doar un mod de organizare a societăţii, şi în conformitate cu pricipiul proclamat al electivităţii puterii reprezintă doar un mod mecanic de numărare a voturilor majorităţii. Democraţia nu doreşte să cunoască în numele căror idealuri este exercitată voinţa poporului, şi nu doreşte să îndrepte această voinţa spre realizarea unor scopuri supreme. Democraţia este sceptică pentru că înfloreşte doar în perioadele cînd popoarele pierd credinţa, pierd criteriile de definire a binelui şi răului şi sunt incapabile să împărtăşească un Adevar absolut. Hristos a fost răstignit printr-o procedură absolut democratică ... Nici nu surprinde faptul că în plan global idea democraţiei îşi pierde din legitimitate pentru că se concentrează asupra formalismului, asupra dominării exteriorului asupra interiorului, asupra numărării mecanice a voturilor majorităţii, asupra ideologizării societăţii în defavoarea învăţării ceea ce este bine şi ce este rău, asupa cantităţii în defavoarea calităţii.

În mod similar, idea opoziţiei politice şi competiţiei între partide pentru puterea politică fără realizarea unor scopuri supreme, care depăşesc idealurile unui comfort teluric, contravine idealurilor creştine şi caracterului sacru pe care îl are puterea şi deţinătorii ei într-o societate creştin ortodoxă. De pe aceste pozitii puterea politică reprezintă o cale de jertfire, de slujire a poporului pentru Patrie şi credinţă, este o cale dificilă, plină de ispite şi greutăţi. Este o responsabilitate enormă pentru cei care deţin puterea politică. Astfel, într-un mod ideal un om credincios nu poate singur să tindă să obţină puterea prin folosirea diferitor tehnologii electorale şi luptei pentru voturile populaţiei, iar la deţinerea puterii politice nu ajung, la putere – sunt aduşi succesori din cadrul elitei societăţii.

Acum, în condiţiile cînd conflictul permanent între diferite forţe politice în societatea moldovenească a capatat un caracter firesc, aceste viziuni pot părea o adevarată nebunie pentru contemporanii noştri. Cu toate acestea, întotdeauna forma de organizare a vieţii politice corespunde cu starea actuală a societatii şi mult mai important este conţinutul, care îi este atribuit. Indiferent de forma de organizare, “statul, fiind un element al vieţii într-o lume afectata de păcat, unde personalitatea şi societatea trebuie să fie protejate de manifestările periculoase ale păcatului, este binecuvîntat de Dumnezeu ... Dumnezeu îi îndeamnă pe guveranţi să utilizeze puterea politică pentru limitarea răului şi susţinerea binelui. (Romani,13, 3-4).” (Bazele concepţiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse).

Europenizarea Moldovei

Deşi există multiple aspecte ale influenţei Occidentale asupra societăţii moldoveneşti, în Republica Moldova cea mai are provocare o reprezintă politica de Europenizare. Se pare că în parametrii acestei politici transpune cel mai vizibil desconsiderarea seculară faţă de “barbarii Orientali” şi necesitatea civilizării spaţiului Ortodox prin iluminarea de către lumea latină.

Pentru toţi la începutul tranziţiei era evident că unica alternativă la colapsul geopolitic al colosului sovietic (care la începutul tranziţiei era demonizat), precum şi la dificultăţile şocului tranziţiei va fi accederea în spaţiul European al păcii şi bunăstării. După ani buni de totalitarism, care a mutilat conştiinţa natională, Occidentul părea a fi un paradis pe Pamînt pentru fostele state socialiste din Europa de Est şi fostele republici unionale, iar renumit-ul eseu al lui Milan Kundera prezenta Europa Centrală ca un “teritoriu răpit al Vestului” (Kundera,1983).

Aşadar, pe parcursul perioadei de independenţă Europenizarea Moldovei a devenit un proces lent, dar sigur. Principalul instrument utilizat de către Uniunea Europeană pentru a schimba viaţa economică, politică şi socială în vederea progresului şi modernizării în conformitate cu idealul modern secular este condiţionalitatea tacită sau expresă. Condiţionalitea reprezintă un set de promisiuni de către o parte de-a face ceva acum în schimbul promisiunilor de către o altă parte de-a face ceva în viitor. Istrumentele utilizate de UE condiţionat sunt următoarele: accesul la negocieri şi etape noi în procesul de integrare (Acord de Stabilizare şi Asociere); transpunerea cadrului legislativ şi instituţional; asistenţa externă; proiecte de consultanţă şi twinning; monitorizarea şi critică publică (Grabbe, 2002).

În linii mari, condiţionalitatea reprezintă impunerea Moldovei prin puterea birocratică, normativă şi economică a UE a unei forme de “suveranitate limitată”, şi se exprimă în promovarea ideologiei neo-liberale de dezvoltare. În conformitate cu această ideologie piaţa globală preferă state stabile, dar ne-intervenţioniste sau slabe, iar democraţia liberală este un instrument de dispersare a puterii statale, ceea ce permite mecanismelor pieţei să joace un rol mai mare. În conformitate cu condiţiile impuse, agenda de dezvoltare a Moldovei de asemenea este de sorginte neo-liberală, bazîndu-se pe privatizarea continuă, reducerea implicării statului în economie, liberalizarea, etc.

Europenizarea Moldovei are loc prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate, care a fost lansată de către Comisia Europeană odată cu propunerea Comunicării “Vecinătatea Extinsă a Europei: Noul Cadru de Relaţii cu Vecinii din Est şi Sud”. Principalul instrument de implementare al PEV în Republica Moldova este Planul de Acţiuni, elaborat în prima jumătate a anului 2004 şi semnat în cadrul Consiliului de Cooperare UE-RM din 22 februarie, 2005. Implementarea acestuia se bazează pe rezultate înregistrate în realizarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC). Planul de Acţiuni conţine priorităţi de reformare, care cad sub incidenţa a patru arii tematice: politici macroeconomice, reforme structurale, politici sociale şi de reducere a şomajului, incluzînd reducerea sărăciei, si dezvoltarea regională. Deşi se declară că Planul de Acţiuni UE-RM a fost elaborat în urma multiplelor consultări cu serviciile specializate ale Comisiei Europene, în realitate conţinutul acestui document a fost determinat aproape în totalitate de către UE şi nicidecum de către Republica Moldova.

Ceea ce surprinde însă este că politica de integrare Europeană şi racordarea legislaţiei naţionale la acquis a fost adoptată în condiţiile lipsei unei evaluări economice obiective a costurilor şi beneficiilor pe care le aduce în prezent şi le poate avea în viitor integrarea Europeana a Moldovei. Beneficiile potenţiale, pe care le aduce integrarea, sunt asumate a priori, pe cînd menţiunea costurilor enorme pentru economia naţională de aproximare la legislaţia Europeană este plasată în umbră. În puţinele cazuri cînd se menţionează costurile, argumentul invocat se rezumă la faptul că aceste costuri pe termen scurt sunt absolut necesare pentru a obţine beneficii pe termen lung. În accepţiunea birocraţilor Europeni cel mai important beneficiu reprezintă renunţarea benevolă şi treptată la suveranitatea naţională pentru a accede în Uniune, pe cînd într-adevar „cea mai importantă problema constă în gradul în care aproximarea legislaţiei şi dreptului – acquis – va afecta dezvoltarea economică şi creşterea ratei şomajului în Est” (Baldwin, Francois, Portes, 1997). Culmea, susţinătorii cedăriii benevole a independenţei sunt declaraţi patrioţi, iar toţi ceilalţi sunt consideraţi inamici ai prosperităţii şi păcii, pe care le va aduce cu siguranţă accesiunea la prima Uniunea seculară post-modernă (după URSS).

Regulile de funcţionare ale UE au fost dezvoltate pe parcursul mai multor decenii pentru state bogate social democrate cu sisteme cuprinzătoare de asistenţă socială. Deşi nu este un subiect popular sau corect din punct de vedere politic, trebuie totuşi de menţionat că acquis-ul în totalitatea sa este un set de reguli sub-optime pentru un stat în dezvoltare, iar obiectivele tranziţiei şi accesiunii nu sunt întotdeauna complementare (Mayhew, 1998, Grabbe, 2002) (un alt subiect peste care de obicei se trece cu vederea). Este uşor de imaginat ce s-ar fi întîmplat cu „tigrii asiatici” la etapa creşterii lor economice în cazul în care aceştia erau forţati să adopte regule Europene extrem de scumpe de protejare a mediului înconjurător sau capitolul social al acquis-ului (Baldwin, Francois, Portes, 1997). Statele occidentale sunt mai degraba sisteme regulatorii decît sisteme ale dezvoltării. Din această cauză modernizarea economică pe baza acquis-ului fără efectuarea unei evaluări economice a costurilor şi beneficiilor înainte de racordare pur juridică a legislaţiei poate fi extrem de periculoasă.

Orice stat potenţial candidat la integrare a înteprins următorele acţiuni, înainte ca să se angajeze plenar în acest proces extrem de dificil şi costisitor: analiza adoptării acquis-ului (evaluarea impactului accesiunii asupra tranziţiei); analiza impactului asupra situaţiei financiare a întreprinderilor şi statului (ajustarea legislaţiei trebuie să fie planificată astfel încît nici deficitul bugetului nu se va majora şi nici investiţiile în sectorul privat nu sunt îngreunate); impactul accesiunii asupra relaţiilor statului candidat cu statele terţe (pentru Moldova – în special relaţiilor cu statele CSI); modul în care vor fi protejate interesele naţionale fundamentale (ex. problema proprietăţii şi vînzării libere a pămîntului) (Mayhew, 2000). Cu toate acestea, în cazul PEV, care nu prevede expres aderarea la UE, nici costurile de evaluare a impactului acquis-ului nu pot fi întreprinse pentru că există alte necesităţi mai urgente de dezvoltare.

În accepţiunea Comisiei Europene principalul motor de asigurare a succesului PEV pe dimensiunea estică constă din două elemente majore: economic şi geopolitic. Se argumentează că cele mai mari beneficii economice ale participării în PEV pentru Republica Moldova rezidă în volumul potenţial mare de Investiţii Străine Directe şi în asistenţa externă absolut necesară pentru a finaliza tranziţia. Cu toate acestea, este evident că PEV are un potenţial foare mic pentru a ridica credibilitatea politicilor Moldovei pentru investitori şi micşora costurile împrumuturilor („soft commitment device”, eng.) (Bronk, 2002).

Celelalte beneficii economice sunt relativ minore şi depind în mare parte de capacitatea Moldovei de-a obţine beneficii din comerţul asimetric. Această capacitate pe termen scurt pentru Moldova este limitată de costurile mari de ajustare la standarde europene şi sistemul european de certificare a produselor şi serviciilor. La moment acordarea „cotei părţi” în Piaţa Comună pentru statele PEV semnifică învitarea statelor la adoptarea legislaţiei UE şi regulilor de piaţă relevante. Costurile cele mai mari se referă la adoptarea acquis-ului protecţiei mediului, social, regulilor ce se referă la ajutorul de stat şi investiţiilor majore în infrastructură.

Comisia Europeană a sugerat ca Moldova să adopte o abordare selectivă şi graduală de racordare a legislaţiei naţionale cu acqius-ul comunitar, în special în domeniile care sunt vizate de comerţ. Din acest punct de vedere, cele mai costisitoare prevederi se referă la Reguli de Origine (RoO) şi bariere tehnice (TBT). PEV poate facilita obţinerea de către statele vecine a statutului de economie de piaţă funcţională, ceea ce înseamnă că măsurile anti-dumping ale UE nu se vor aplica întregii ţări, ci numai companiilor particulare. În acelaşi timp, simplă adoptare a standardelor încă nu garantează competitivitatea produselor pe piaţa europeană.

În viziunea Occidentului elementul geopolitic constă în beneficiile accederii într-o zonă de securitate. Însă, avînd în vedere consolidarea puterii statului rus, precum şi relaţiile încă puţin definite şi destul tensionate dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă, aceste beneficii de securitate se reduc şi plasează statele estice PEV (Belarus, Ucraina şi Republica Moldova) într-o „zonă gri” din punct de vedere al securităţii.

În general, pentru Republica Moldova există o disproporţie enormă dintre numărul de eforturi pe care trebuie să le întreprindă şi beneficii promise de către UE. În prezent, PEV nu oferă posibilităţi de obţinere a calităţii de membru, şi celelalte concesii făcute de către Uniunea Europeană pentru Moldova nu au fost destul de clar specificate (nici în termeni de aria de aplicare, nici şi în termeni de condiţii de implementare). Oferta UE este mult mai redusă decît împărţirea „totului în afara instituţiilor”.

La moment Comisia Europeană este incapabilă să ofere Moldovei două beneficii cele mai importante: accesul fără vize în UE şi comerţ liber în produse agricole. Aceste politici sunt considerate ca fiind sensitive pentru statele membre. Comisia este limitată în acordarea accesului la piaţă agricolă pentru că Politica Agrară Comună se bazează pe subsidii şi protejarea substanţială a producatorilor Europeni. Acordarea unui acces preferenţial Moldovei sub forma comerţului asimetric au soluţionat doar parţial problema. Chiar dacă Comisia Europeană a renunţat la unele bariere tarifare în mişcarea mărfurilor autohtone după semnarea Acordului de Comerţ Asimetric cu Moldova, au ramas în vigoare bariere netarifare, precum este limitarea volumului de export pe Piaţa Europeană Unică. În general, această disproporţie dintre costuri enorme şi beneficii reale minore deja a provocat o decepţie a societăţii în PEV. Astfel, Moldova trebuie să înfrunte o dilemă de asumare a unor costuri enorme pentru racordarea la standarde Europene fără a cunoaşte cu exactitate care vor fi beneficiile potenţiale.

Mai important decît costurile economice de schimbare a societăţii moldoveneşti sub lozinca Europenizării, este contradicţia fundamentală dintre societatea tradiţională moldovenească şi polis-ul urbanizat post-creştin European. De fapt, această tensiune constituie cauza fundamentală a dificultăţilor în acceptarea variantei Europene a modelului ideologic universal si nu contradicţia dintre mentalitatea „depăşită moldovenească sovietică” şi ideile Europene progresiste ale democraţiei, libertăţii umane, drepturilor omului sau pieţei libere. Tensiunea dintre caracterul secular al lumii şi convingeri religioase sau naţionale sunt mult mai relevante în întelegerea lumii moderne. Nu în zădar Z. Brzezinski a declarat că după destrămarea URSS, principalul rival al Statelor Unite ramîne a fi creştinismul ortodox rus.

Astfel, în umbra numeroaselor acţiuni de prezentare a vocaţiei Europene a Moldovei şi concentrării excesive a discursului public (academic şi de cercetare inclusiv) pe problematica integrării continentale, se află tensiunea valorică dintre caracterul secular, progresist, postmodern al acquis-ului şi caracterul tradiţional al societăţii moldoveneşti. Pe parcursul timpului devine tot mai evident că unele dintre “valori europene”, incorporate în legislaţia UE, prin caracterul său secular nu corespund cu nucleul civilizaţional şi aspiraţiile fundamentale ale naţiunii recipiente.

Este adevărat că poate fi adoptată şi o abordare flexibilă la racordarea legislaţiei, însă în cazul în care statul devine un candidat la accesiune, acesta din urmă trebuie să adopte toată legislaţia Europeană in corpore. Idea proiectului European prezent, bazat pe idealul unei soietăţi post-crestine în multe privinţe este străină însăşi eşenţei statului moldovenesc.

(Va urma...)

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!