vineri, 27 iunie 2008

Bundestagul german cere perspective de aderare la UE pentru R. Moldova

Republica Federală Germania pledează pentru un angajament consolidat al UE în susţinerea aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova. Printr-o nouă Moţiune privind sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova, adoptată de marea majoritate a legislatorilor din Bundestag la 26 iunie curent, Germania recunoaşte aspiraţiile ţării noastre de apropiere de familia europeană şi reconfirmă suportul ferm al acestui stat în favoarea dezideratului european al Moldovei.

Acest lucru a fost comunicat în cadrul întrevederii de astăzi dintre Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, şi Nikolaus von der Wenge Graf LAMBSDORFF, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania la Chişinău.

În Moţiunea adoptată Bundestagul german apreciază faptul că Republica Moldova depune eforturi hotărâte pentru apropierea de Uniunea Europeană şi optează pentru susţinerea ţării noastre în obţinerea cât mai curând posibil a mandatului Uniunii Europene de începere a negocierilor pe marginea unui nou acord cu comunitatea europeană. Noul aranjament, accentuează legislatorii de la Berlin, trebuie să depăşească esenţial actualul Acord de Parteneriat şi Cooperare, să reflecte progresele înregistrate de Moldova, precum şi să stipuleze acţiunile corespunzătoare necesităţilor, aspiraţiilor şi aşteptărilor ţării noastre în parcursul său european.
Marian LUPU şi Nikolaus von der Wenge Graf LAMBSDORFF au salutat adoptarea acestui document, apreciindu-l drept deosebit de important pentru susţinerea realizării reformelor europene demarate de Republica Moldova. În context, interlocutorii au remarcat faptul că dialogul politic foarte bun dintre Republica Moldova şi Republica Federală Germania pe dimensiunea parlamentară a contribuit de o manieră decisivă la includerea ţării noastre pe agenda politică a autorităţilor de la Berlin.
Oficialii au mai apreciat faptul că moţiunea abordează clar realităţile din Republica Moldova şi menţionează corect necesitatea continuării eforturilor ţării noastre în direcţia consolidării democraţiei, asigurării libertăţii presei, independenţei justiţiei, combaterii corupţiei şi traficului de fiinţe umane.

Totodată, în documentul adoptat parlamentarii germani îndeamnă Uniunea Europeană să-şi continue angajamentul în procesul de soluţionare a problemei transnistrene, în vederea restabilirii unităţii teritoriale şi asigurării suveranităţii Republicii Moldova.
De asemenea, legiuitorii germani cheamă Guvernul Federal al Germaniei să sprijine negocierile dintre Republica Moldova şi România privind încheierea Tratatului de bază.

Cât priveşte dezvoltarea economică a ţării, sunt apreciate succesele înregistrate în privinţa îmbunătăţirii climatului investiţional, fiind menţionată totodată importanţa decisivă a sprijinului consecvent din partea UE, cât şi politica activă de reforme a autorităţilor de la Chişinău.
Preşedintele Parlamentului a apreciat înalt atitudinea şi sprijinul Republicii Moldova de către Bundestagul Germaniei, una dintre ţările lider ale Uniunii Europene, menţionând că aceasta reprezintă dovadă elocventă a cooperării foarte bune dintre ţara noastră şi Germania. Urmare a schimbului intens de vizite pe dimensiunea instituţiilor legislative ale celor două ţări (în 2006 Norbert LAMMERT, Preşedintele Bundestagului german, a vizitat RM, iar în 2007 într-o vizită la Berlin s-a aflat delegaţia parlamentară de la Chişinău, condusă de Marian LUPU), precum şi a dialogului la nivel de structuri parlamentare ţara noastră beneficiază de atenţie sporită din partea Bundestagului. În acest context, oficialul german a reiterat importanţă diplomaţiei parlamentare drept un instrument eficient de dezvoltare a relaţiilor bilaterale şi promovare a vizibilităţii Republicii Moldova pe agenda discuţiilor europene.

Moţiunea parlamentară „A sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova” a fost adoptată de Bundestagul german în seara zilei de 26 iunie curent, fiind sprijinită de fracţiunile CDU/CSU (Partidul Creştin Democrat/Partidul Creştin Social), SPD (Partidul Social Democrat), FDP (Partidul Liberal Democrat) şi Alianţa 90/Verzii. Acesta este cel de-al doilea document dedicat ţării noastre în istoria legislativului german. La 6 mai 2004 a fost adoptată moţiunea „A sprijini calea spre unificare şi democratizare în Republica Moldova”.

Serviciul de presă al Parlamentului de la Chişinău

Mai jos plasez şi textul Moţiunii, în traducere neoficială.

Bundestag-ul german
legislatura a 16-a
doc 16/9755
25.06.2008
Moţiunea
Fracţiunilor CDU/CSU, SPD, FDP şi a Partidului Verzilor
a sprijini integrarea europeană a republicii moldova
Bundestag-ul adoptă:
I. Bundestag-ul constată că:
Începând cu 1 ianuarie 2007, Republica Moldova este stat vecin cu Uniunea Europeană. Republica Moldova depune eforturi hotărâte pentru apropierea de Uniunea Europeană. Bundestag-ul german recunoaşte aspiraţiile şi aşteptările Republicii Moldova în contextul integrării europene.
Precum atestă Raportul de Evaluare din 3 aprilie 2008 al Comisiei Europene referitor la implementarea Politicii Europene de Vecinătate, Republica Moldova a întreprins paşi semnificativi pe calea apropierii de Uniunea Europeană. Recentele acţiuni de apropiere de standardele UE în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului şi consolidarea statului de drept includ desfăşurarea unei strategii complexe de reformare a sistemului de justiţie, precum şi ratificarea Convenţiei internaţionale ONU privind combaterea corupţiei.
Progrese importante au fost făcute şi de către Uniunea Europeană prin semnarea Acordului de facilitare a regimului de vize şi readmisie, precum şi prin acordarea preferinţelor comerciale autonome. Republica Moldova aşteaptă cu mare speranţă încheierea unui nou acord care va substitui Acordul din 1998 de Parteneriat şi Cooperare şi care ar trebui să-l depăşească substanţial în privinţa perspectivelor şi ofertelor de integrare europeană. În contextul succeselor înregistrate de Republica Moldova, Bundestag-ul ar saluta oferirea cât mai curând posibilă a mandatului pentru iniţierea unor astfel de negocieri.
În ceea ce priveşte libertatea de opinie şi a mediei, independenţa justiţiei şi combaterea corupţiei sunt necesare acţiuni continue, în primul rând prin implementarea corespunzătoare a legislaţiei deja adoptate. Standardele UE încă nu au fost pe deplin aplicate în domenii precum detenţia preventivă de către poliţie şi sistemul penitenciar. Necesitate reformelor persistă încă în raport cu funcţionarea şi independenţa organelor de urmărire penală. Termenul restrâns în care a fost ridicat la şase procente pragul electoral, a fost interzisă constituirea blocurilor electorale, precum şi interdicţia titularilor a două sau mai multor cetăţenii să deţină funcţii publice în contextul apropiatelor alegeri parlamentare din 2009, pune sub semn de întrebare progresele obţinute în procesul de democratizare. În implementarea reformelor un rol important îl au societatea civilă, organizaţiile non-guvernamentale şi partidele politice din Republica Moldova. Acestea trebuie să fie susţinute nu în ultimul rând şi prin fundaţiile politice germane.
Procesul de transformare din Republica Moldova este unul foarte dificil. Integritatea teritorială şi stabilitatea este periclitată deja de un deceniu şi jumătate prin separarea regiunii transnistrene, care este condusă de un regim ce violează principiile democratice de bază, ale statului de drept, precum şi drepturile fundamentale ale omului. Potrivit datelor OSCE, în transnistria continuă să fie depozitate 20.000 tone de muniţii ruseşti. Totodată, continuă să staţioneze în regiune şi trupele militare ruseşti, în pofida deciziilor Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999. În aceste circumstanţe, devine foarte important rolul constructiv al Rusiei în soluţionarea conflictului. Uniunea Europeană trebuie să-şi continue angajamentul său consolidat din ultimii ani privind soluţionarea conflictului în cadrul formatului 5+2 şi prin Misiunea EUBAM. Scopul final rezidă în reîntregirea ţării în condiţiile asigurării suveranităţii Republicii Moldova şi continuităţii reformelor.
Inclusiv din punct de vedere economic Republica Moldova este nevoită să se confrunte cu dificile probleme structurale. Este vorba despre capacitatea economică generală slabă, sărăcia extinsă şi o dependenţă sporită de producţia agrară, care a devenit vizibilă prin efectele secetei din anul 2007. Prin urmare, este nevoie de dezvoltarea politicii de cooperare bilaterală, precum şi cea din cadrul european. Totodată, gravitatea situaţiei este amplificată prin dependenţa la fel de sporită de importul resurselor energetice şi exportul producţiei agricole din şi în Rusia. Interdicţia impusă de Rusia la importul produselor moldoveneşti a înrăutăţit substanţial situaţia economică.
Actualmente UE este cel mai important partener comercial al Republicii Moldova. Totodată, recenta extindere a Uniunii Europene a condus la înăsprirea regimului de vize, concomitent tendinţele exodului populaţiei devenind mai pronunţate. Potrivit estimărilor, o treime din produsul intern brut al Republicii Moldova este constituit din transferurile moldovenilor care lucrează în străinătate. Exodul preponderent al tinerilor şi specialiştilor bine calificaţi periclitează dezvoltarea viitoare a Republicii Moldova.
Asistenţa pentru consolidarea economică, precum şi ridicarea barierelor comerciale trebuie să conducă la diminuarea consecinţelor unor astfel de tendinţe. Republica Moldova depune eforturi în vederea îmbunătăţirii climatului investiţional, reuşind în ultimii ani o sporire considerabilă a investiţiilor străine directe. Totodată, eforturile de ridicare a nivelului de securizare a investiţiilor trebuie să continue.
Fiabilitatea structurilor democratice, ale statului de drept şi ale economiei de piaţă constituie o precondiţie atât pentru integrarea continuă în structurile Uniunii Europene, cât şi pentru viitorul politic, economic şi social al Republicii Moldova. Printre condiţiile decisive în acest sens este şi susţinerea consecventă de către UE, aşa cum se promovează prin intermediul instrumentului Politicii Europene de Vecinătate, precum şi o politică de reformă activă internă, promovată de Guvernul moldovenesc în condiţiile unei stabilităţi politice externe.
Bundestag-ul german este convins de necesitatea unui angajament consolidat al Germaniei şi Uniunii Europene pentru Republica Moldova în sensul evitării noilor linii de divizare la frontierele externe ale UE extinsă. Bundestag-ul german şi-a declarat susţinerea proceselor de transformare şi apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană prin moţiunea sa din 6 mai 2004. Germania este interesată să sprijine în continuare o apropiere a Republicii Moldova de UE prin implementarea standardelor UE.
II. Bundestag-ul german cheamă Guvernul federal:
să intensifice dialogul politic cu Republica Moldova şi să intervină pentru un nou acord în locul celui de Parteneriat şi Cooperare, care expiră în anul 2008 şi care să reflecte progresele înregistrate, precum şi necesităţile, aspiraţiile şi aşteptările Republicii Moldova.
să intervină pentru eliberarea cât mai curând posibilă a mandatului pentru iniţierea negocierilor asupra noului Acord.
să intervină pe lângă Guvernul moldovenesc pentru consolidarea democraţiei şi drepturilor omului, independenţei justiţiei şi libertăţii media, combaterii corupţiei şi traficului de fiinţe umane; totodată pentru o transparenţă mai mare a activităţii Guvernului şi să intre în dialog cu diferite partide politice şi societatea civilă.
să intervină pe lângă Guvernul Republicii Moldova ca legislaţia electorală să nu creeze bariere neproporţionale pentru partide şi candidaţi.
să pledeze consecvent pentru soluţionarea conflictului transnistrean, care să asigure suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, procesele democratice şi supremaţia legii pe teritoriul întregii ţări.
în pofida moratoriului declarat de preşedintele Putin privind implementarea Tratatului FACE, să intervină pe lângă Guvernul rus în vederea respectării angajamentelor asumate la summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999 privind retragerea trupelor şi muniţiilor militare din Republica Moldova şi să sisteze susţinerea regimului transnistrean, nerecunoscut pe plan internaţional.
să sprijine în continuare scopul Misiunii UE la hotarul moldo-ucrainean (EUBAM), întărind securizarea frontierei împotriva transferului ilicit de armament şi să consolideze suveranitatea Republicii Moldova asupra controlului frontierelor sale şi asupra comerţului exterior.
să intervină pe lângă Guvernul moldovenesc în intensificarea cooperării regionale, în special în cadrul Sinergiei la Marea Neagră, pentru a putea mai bine combate sfidările transfrontaliere gen protecţia mediului, transport, migraţiune şi crima organizată.
să sprijine negocierile dintre Republica Moldova şi România privind încheierea Tratatului de Bază.
să sprijine funcţionarea Misiunilor UE şi OSCE şi să aprofundeze angajamentul bilateral al altor ţări partenere pentru Republica Moldova.
să continue cooperarea bilaterală pentru dezvoltare, întărind instrumentele respective atât în cadrul european, cât şi prin cooperarea cu alte state donatoare pentru a spori dezvoltarea economică şi a diminua consecinţele exodului dramatic al potenţialului uman.
să sprijine îmbunătăţirea climatului investiţional din Republica Moldova, în special prin sporirea securizării investiţiilor, precum şi să susţină competitivitatea structurilor administrative.
să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniul cultural şi educaţional, în special prin efectuarea schimburilor de artişti, oameni de ştiinţă şi studenţi.
Berlin, 25 iunie 2008
Volker Kauder, Dr. Peter Ramsauer şi fracţiunea
Dr. Peter Struck şi fracţiunea
Renate Kunast, Fritz Kuhn şi fracţiunea



Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Cei interesaţi în procurarea/vânzarea imobilelor în m. Chişinău pot accesa
http://imobile-moldova.blogspot.com/

Niciun comentariu: