De vreo lună am senzaţia că în regiunea transnistreană este mai multă democraţie decât pe malul drept al Nistrului şi Tiraspolul, intenţionat, dă lecţii la acest capitol Chişinăului. În Transnistria este o polemică aprinsă referitor la "reforma constituţională"(vedeţi aici), discuţiile purtându-se în Sovietul Suprem, în presă, la diferite congrese şi reuniuni. Forţele implicate în această dispută sunt aproximativ egale. Ce va ieşi din aceasta rămâne să vedem.
Ieri, şeful diplomaţiei de la Tiraspol a mai tras o palmă peste obrazul "democraţiei" moldoveneşti, anunţând că pretinsul minister de externe al Transnistriei va lansa un "forum social-politic" care va avea menirea să informeze opinia publică despre "politica externă" a regiunii (vedeţi aici). În acest forum vor participa partide politice şi experţi din societatea civilă. Pe pagina web a "MID"-ului transnistrean va fi lansată o rubrică interactivă la care oricine poate adresa întrebări şi primi răspunsuri pe marginea subiectelor ce ţin de "politica externă".
Iniţiativa diplomaţiei de la Tiraspol vine în ajunul marcării Zilei Europei care, şi în acest an, Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene (care, cică de doi ani are o Strategie de comunicare privind integrarea europeană) a ratat-o "cu succes" (cât pe ce să uit că MAEIE, împreună cu Agenţia Sportului, organizează cu această ocazie o competiţie între tineri pe nu ştiu ce distanţă).
La finele anului trecut, în decembrie, MAEIE a lansat pompos Clupul de Presă, care, din câte am înţeles atunci (sau poate eu am înţeles prost), urma să aibă şedinţe lunar. De atunci au trecut aproape 6 luni şi.... (re)pauză.
Dacă anterior aveam un atu important în raport cu regiunea transnistreană, că suntem mai democratizaţi, ultimele evenimente arată că deja argumentul acesta nu mai este valabil. În asemenea condiţii, cu ce îi convingem pe cei care locuiesc acolo ca să reunificăm ţara?
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu