"Trădarea patriotică" - şansa R. Moldova?

   Mâine urmează să se încerce alegerea preşedintelui R. Moldova. Deocamdată nu este clar dacă se va reuşi aceasta. Referitor la acest eveniment, Igor Boţan, directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT a scris o analiză, pe care o reproduc parţial. 

1. Trădarea patriotică – şansa Republicii Moldova?

Alegerile prezidenţiale ordinare, fixate pentru 20 mai 2009, reprezintă un test extrem de serios pentru societatea moldovenească. De fapt, potrivit Legii privind procedura alegerii preşedintelui Republicii Moldova, alegerile urmau să aibă loc pînă la expirarea mandatului şefului statului – 7 aprilie 2009. Guvernanţii au numit data alegerilor parlamentare de manieră ca mandatul şefului statului să fie extins cel puţin cu două luni. Totuşi, data de 7 aprilie a devenit una de referinţă pentru istoria politică a Republicii Moldova. Revolta, însoţită de vandalizarea clădirilor principalelor instituţii publice – Parlamentului şi Preşedinţiei, au o semnificaţie mult mai profundă decît reducerea la un banal accident politic, soldat cu importante pierderi materiale.

Deocamdată, polarizarea clasei politice şi divizarea societăţii ridică bariere suplimentarea în calea stabilirii noii configuraţii de personal în organele puterii de stat ca urmare a parlamentarelor din 5 aprilie 2009. În consecinţă, instituţiile europene se văd nevoite să intervină cu îndemnuri adresate puterii şi opoziţiei de a relua dialogul politic în vederea depăşirii crizei politice. Ele nici nu pot proceda altfel faţă de un stat al cărui suveranitate o respectă, impunînd sau ameninţînd cu ceva. Mesajul instituţiilor europene este cît se poate de clar – Republica Moldova este ţara cetăţenilor care o populează, aceşti cetăţeni şi clasa politică pe care au format-o trebuie să rezolve problemele cu care se confruntă. Cu toate acestea, la o lună şi jumătate de la tristul eveniment de referinţă, constatăm că nu există nici un fel de dialog politic, lucru care se poate solda cu un blocaj instituţional extrem de periculos – nealegerea şefului statului cu 3/5 din voturile parlamentarilor aleşi.

Toţi actorii politici moldoveni şi majoritatea cetăţenilor înţeleg perfect pericolul blocajului instituţional, care poate surveni în cîteva săptămîni, agravînd şi mai mult efectele plierii crizei politice pe cea economico-financiară. În pofida acestei înţelegeri singura posibilitate de evitare a blocajului este percepută drept una eminamente "corupţională". O astfel de concluzie a fost făcută după declaraţiile şeful statului, care au urmat imediat după încheierea votării la 5 aprilie şi care a precedat revolta ce a izbucnit două zile mai tîrziu. Este vorba despre faptul că Vladimir Voronin menţionase că nu va negocia cu opoziţia, adică cu liderii ei, care reprezintă instituţiile opoziţiei, ci cu deputaţii ajunşi în Parlament pe listele formaţiunilor de opoziţie. Din acel moment, presa care simpatizează cu opoziţia vorbeşte despre "votul de aur", pe care vreun "trădător" dintre deputaţii de opoziţie ar putea să-l dea în favoarea candidatului comunist la funcţia de şef al statului, fie contra unor eventuale remunerări cu bani sau funcţii publice, fie pentru a i se clasa dosarele penale, deschise din abundenţă unor deputaţi din opoziţie. Evident, preşedintele Voronin s-a referit la manifestarea "patriotismului" eventualilor "trădători", a căror fapte reprobabile de dinaintea eventualei manifestări de "patriotism" au fost trecute prin "purgatoriul" presei afiliate PCRM.

În aceste circumstanţe, fiind îndemnată de către instituţiile europene şi reprezentanţii acesteia să se angajeze într-un dialog politic cu puterea pentru depăşirea crizei politice, opoziţia este în dilemă deoarece, în calitatea de preşedinte al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin a declarat clar şi răspicat că nu are ce discuta cu partidele de opoziţie, iar în calitatea sa de preşedinte al Republicii Moldova, în special după întîlnirile cu demnitarii europeni, acelaşi Vladimir Voronin îndemnă opoziţia să participe la dialogul politic. Nu este o dilemă falsă, dat fiind faptul că şi după îndemnurile şefului statului la dialog politic, propaganda PCRM mai continuă să asocieze liderii opoziţiei cu "cînii turbaţi" şi "duşmanii statalităţii". Comportamentul PCRM sugerează că acesta nu se teme de alegerile anticipate, ba chiar şi le doreşte. De ce s-ar teme dacă Rusia şi-a exprimat clar suportul pentru PCRM, iar UE demonstrează un comportament de evitare a ameninţării sau pedepsirii guvernării de la Chişinău pentru derapaje anti-democratice. Astfel, PCRM face aluzii că nu va renunţa la metodele sale electorale şi că ar putea chiar obţine o majoritatea constituţională la parlamentarele anticipate. Numai că socoteala de acasă nu întotdeauna se potriveşte cu cea din tîrg.

2. Boicotul – arma opoziţiei împotriva abuzurilor puterii

În lumina celor expuse mau sus, merită menţionat faptul că amendamentele constituţionale din 5 iulie 2000 impun, de fapt, necesitatea stabilirii unui consens între putere şi opoziţie, întrucît este foarte dificil ca vreo formaţiune politică să poată obţine constant mai mult de 3/5 de mandate în Parlament, pentru a putea alege şeful statului de una singură, fără cooperarea cu alte formaţiuni. Astfel, s-a dovedit că cea mai puternică pîrghie din dotarea formaţiunilor parlamentare este boicotul şi ameninţarea cu blocarea procedurii de alegere a preşedintelui ţării – toate cele patru tentative de alegere a şefului statului, începînd cu anul 2000, au fost marcate de aplicarea blocajului. La alegerile prezidenţiale din decembrie 2000, blocarea alegerilor s-a soldat cu dizolvarea Parlamentului incapabil de consens şi anunţarea alegerilor parlamentare anticipate.

Continuarea analizei o puteţi citi aici.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!