După faimoasa formulă prin care a caracterizat Parteneriatul Estic drept "integrare în UE prin munţii Ararat", ministrul moldovean de Externe va reprezenta ţara noastră la summit-ul de la Praga unde va fi lansat oficial Parteneriatul Estic. Reuniunea este programată pentru 7 mai şi se pare că se va transforma într-un eşec al UE. Anterior se vorbea că la summit-ul de la Praga va participa premierul Zinaida Greceanâi, dar se vede că în această perioadă are activităţi "mai importante" (reprezentarea la summit a ţării de către un ministru de externe demonstrează atitudinea pe care o are Moldova faţă de Parteneriatul Estic).
La summit nu va participa nici preşedintele Belarusiei şi, cel mai probabil, nici şeful statului Ucrainean (Kievul va fi reprezentat de adversarul politic al preşedintelui, premierul Iulia Timoşenko). Nu este clar dacă la reuniune vor participa preşedinţii Georgiei, Armeniei şi Azerbaidjanului, care sunt incluse în acest aranjament regional. UE a dat-o în bară cu PE? Sau motivele sunt altele?
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
8 comentarii:
"ne sezon" - in cel putin trei din cele 6 tari vizate=)
Moldova deja are regim facilitat de vize cu UE, si o lista destul de larga de produse ce pot fi exportate fara taxe un UE. Ce alte beneficii propune PE pentru Moldova nu imi este clar.
Tari ca Georgia, Azerbaijan, Ucraina, etc... ele au mai multe beneficii, dar PE pentru Moldova este un fel de gaura a unui covrig ipotetic...sau cel mult o bombomica care sa-i astupe gura pentru vreo 5 ani...
Ar trebui de semnat un acord mai avansat, care sa spuna clar: perspectiva liberei circulatii in UE, acordul de liber schimb, etc...
Iar Moldova sa fie buna si sa se conformeze standardelor europene la toate capitolele la care este corigenta...
Iarasi abordarea `la pachet` fata de tari diferite din si din afara Europei dintre care unele si-au anuntat oficial aspiratia de a deveni membre ale UE, altele - de a nu deveni. Dupa cum s-a mai mentionat, Parteneriatul Estic reprezinta mai degraba o formalizare a preocuparii UE pentru stabilizarea statelor cu probleme din Europa de Est si Caucaz decit o recompensa pentru implementarea cu succes a reformelor...
Integrarea prin Ararat poate demonstra inca o data eficienta teoriei lui Lobachevschi si confirmarea faptului ca axioma lui Euclid nu mai este valabila. Adica Moldova poate ajunge la UE nu doar prin Romania (cum ar reiesi prin axioma lui Euclid), ci mai degraba scarpinindu-ne la ceafa in partea stinga cu mana dreapta... adica exact prin muntii Ararat... Din aceste 6 tari, Armenia pare sa aiba cele mai mari sanse de integrere, eventual Ucraina, doar ca si alea sunt mici
Servus ptr cei de la FRISPA;
Vad ca spiritul de analiza nu prea lipseste aici.
Ce mai faci Oleg?
Mihai,
imi vine greu sa gred ca Ucraina, dar mai ales Armenia, ar avea sanse mai mari de integrare decit Moldova. prima este marcata de o criza politica latenta. in a doua au avut loc manifestatii mult mai violente ca in Moldova...
Victor, sunt bine merci ! Incercam sa facem ce putem mai bine ;)
in afara de politica moldoveneasca, nu prea vad cine a dat-o in bara aici.
UE nu are nici o obligativitate de a va rupe de stilul de viata sovietic. e jeneat a fi in aceeasi oala cu belarus.
toata lumea cerseste - regim de vie, exporturi netaxate, benefici... dar aratati o fata hidoasa si meschina cind e vorba de a oferi si voi ceva. pt ca UE poate trai foarte bine si fara voi, invers cam nu.
Trimiteți un comentariu