miercuri, 1 aprilie 2009

MAE se retrage în favoarea PL ?!

Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) se retrage în favoarea Partidului Liberal (PL). Despre aceasta liderii MAE au anunţat în cadrul unei întâlniri cu alegătorii, marţi 31 martie, în satul Cărpineni, rnl Hânceşti. Aseara am fost telefonat de un prieten din această localitate care mi-a spus noutate, el fiind prezent la această întâlnire. Unul dintre principalele subiecte discutate "aprins" la adunare a fost necesitatea consolidării forţelor democratice. Din spusele prietenului, mai multe persoane care au participat la întâlnirea electorală a MAE i-au întrebat pe liderii Acţiunii Europene de ce nu îşi unesc forţele ca să participe la alegeri împreună cu un alt partid democratic, cel mai des pomenindu-se numele a două formaţiuni: PL şi PLDM. Unii au reproşat "polemica agresivă" între MAE şi publicaţia "Timpul" (probabil fiind printre cititorii fideli ai acestui ziar). Spre finalul întâlnirii, liderii MAE au deschis cărţile, spunând că se vor retrage din cursa electorală în favoarea Partidului Liberal şi că deja ar exista o întelegere de principiu în acest sens. Anunţul oficial despre retragerea din cursa electorală urmează să fie făcut în seara zilei de astăzi, în cadrul dezbaterilor electorale de la TV 7, iar joi MAE va organiza o conferinţă de presă în care va explica gestul său.
De altfel, MAE a rezervat deja sala de conferinţe de presă de la Info-Prim Neo pentru ziua de joi, ora 11.00.
Această acţiune a MAE se pare că explică deja esenţa campaniei "anti-corupţie" a Mişcării, care a ţintit, în special, în PLDM (ca principal concurent al PL pe segmentul de dreapta). În mediul gazetăresc de la Chişinău de câteva săptămâni se discuta un posibil astfel de scenariu.
Până în prezent din cursa electorală s-au mai retras Partidul Pentru Neam şi Ţară (în favoarea AMN), Partidul Ecologist "Alianţa Verde" şi candidatul independent Victoria Cuşnir (în favoarea PLDM).

Expuneţi-vă părerea despre acest material de 1 aprilie la secţiunea "comentarii" !

2 comentarii:

denis spunea...

foarte bine

D.Pinzaru spunea...

Buna gluma de 1 aprilie!
Chiar daca nu era ziua glumetilor, tot nu creadeam ca Pavlicenco poate renunta la ocazia de a se mai face vazuta in public!