marți, 28 octombrie 2008

Marian Lupu are cele mai mari şanse de a fi ales viitor preşedinte al R. Moldova

PCRM se bucură de cea mai mare încredere din partea cetăţenilor ţării – 40%, urmat de AMN – 21%, PL - 17%, PLD –13,3%, PD – 12,3%, PSD – 12%, PPCD – 7,7%, se arată în rezultatele BOP, realizat, la comanda IPP, în septembrie-octombrie 2008. Liderul partidului de guvernămînt, Vladimir Voronin, preşedinte al R. Moldova, rămîne politicianul cu cea mai mare încredere. Şeful statului se bucură de încrederea a 41% din populaţia ţării. La distanţă de 1% este spicherul Marian Lupu, urmat de primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă (34,6%), premierul Zinaida Greceanîi (32,3%), ex-prim-ministrul Vasile Tarlev (31%).
La întrebarea „cine are mai mari şanse să fie ales” preşedinte al R. Moldova, după expirarea celui de-al doilea mandat al lui Vladimir Voronin, 12,6% din respondenţi l-au numit pe Marian Lupu, urmat cu 7% de Vasile Tarlev şi 4% de Dorin Chirtoacă. 58% din cetăţeni „nu ştiu”.
Creşte încrederea în justiţie
Biserica este instituţia cu cea mai mare încredere la moldoveni (75,2%), urmată de mass media (53%), primărie (50%), armată (43,6%), preşedintele ţării (37,7%), justiţie (36,6%, cu circa 12% mai mult decît acum jumătate de an). Instituţiile cu cea mai slabă credibilitate în societate sînt partidele politice (doar 14%), sindicatele (16%), ONG-urile (20,4%).
Direcţie greşită
Scade numărul celor care cred că lucrurile în ţara noastră merg într-o direcţie greşită, de la 59,6% în aprilie anul curent, la 50,5% acum. În schimb este în uşoară creştere (de aproape 2%) cifra celor care cred că „direcţia este bună” – 28%. Peste o treime din populaţia republicii este mulţumită de ceea ce face conducerea statului în domeniul învăţămîntului, 25,5% sînt mulţumiţi de acţiunile în domeniul culturii, 21% - în domeniul sănătăţii. Peste 39% afirmă că situaţia economică a R. Moldova, comparativ cu cea de acum un an, este neschimbată, aproape 31% cred că puţin s-a îmbunătăţit, 3,2% susţin că e mult mai bună, în timp ce 14% sînt de părere că este puţin mai proastă, 6% - mult mai proastă. O treime din cetăţeni cred că peste un an situaţia economică a ţării noastre va rămîne neschimbată, 25,4% afirmă că va fi puţin mai bună, iar 8,5% - puţin mai proastă. Destul de mulţumiţi de felul în care trăiesc sînt 17,2%, iar 31% sînt „nu prea mulţumiţi”. 40% din cetăţenii ţării sînt „nici mulţumiţi, nici nemulţumiţi”.
Două treimi din populaţie este îngrijorată de preţuri, alte 53,5% - de sărăcie, aproape fiecare al doilea cetăţean este îngrijorat de viitorul copiilor. În topul îngrijorărilor mai figurează şomajul (34%), corupţia (25%), boală (16%).
Ridicarea nivelului de trai este principala problemă care trebuie rezolvată în R. Moldova. În aşa mod cred 66% din respondenţi. 48,6% afirmă că trebuie de dezvoltat economia, 41% optează pentru întărirea ordinii în ţară, 30,5% - pentru lupta împotriva corupţiei.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Niciun comentariu: