Moldova în căutarea destinului civilizaţional (IV)

Vlad STOIAN

(ultima parte)

Răspunsuri locale la provocări globale

Pentru existenţa Republicii Moldova în calitate de entitate distinctă din punct de vedere statal şi civilizaţional este absolut vital de-a formula un model de dezvoltare propriu, care să fie bazat pe trăsăturile definitorii naţionale, religioase, culturale şi istorice ale civilizaţiei din care acest stat face parte. Numai considerarea în elaborarea modelului de dezvoltare a particularităţilor societăţii moldoveneşti, şi debarasarea de complexul de inferioritate în faţa ofensivei „iluminatoare” a raţionalismului Occidental poate asigura succesul eforturilor de dezvoltare. Experienţa foarte bogată acumulată de Occident în construcţia economiilor şi sistemelor politice funcţionale trebuie să fie luată în consideraţie, dar la baza adoptării acesteia la realităţile vieţii autohtone trebuie să se afle o alegere flexibilă, corectă şi chibzuită.

Astfel, promovarea drepturilor omului în Moldova trebuie să depăşească limitele tratării liberale a drepturilor prin conferirea unui conţinut adecvat şi contextualizat în baza tradiţiei, culturii şi convingerilor religioase ale populaţiei. Numai în cazul ăsta vor fi evitate tensiuni sociale, de felul celor care s-au produs de pe urma încercărilor de introducere a cursului “Deprinderi de viaţă” în şcoli sau tentativelor repetate de organizare a unui parad al homosexualilor în centrul capitalei ţării. Numai statul împreună cu societatea poate formula conţinutul, căile de exprimare a drepturilor omului, precum şi elabora sancţiuni pentru încălcarea acestora.

În mod similar conţinutul şi metodele de realizare a supremaţiei legii sau combaterii corupţiei trebuie să urmărească obiectivul general de modernizare şi dezvoltare, şi nu în mod necesar Occidentalizare. Asta nu înseamnă că corupţia sistemică din societatea moldovenească nu trebuie prevenită şi combatută. Doar că metodele de soluţionare a problemelor trebuie să fie de provenienţă autohtonă şi nu bazate doar aplicarea celor mai bune practici din Vest.

În sens economic este evident că promovarea politicii de autoizolare nu este o opţiune. În acelaşi timp, asta nu înseamnă că un naţionalism economic rezonabil nu trebuie să fie luat în calcul, iar integrarea în comunitatea mondială trebuie să corespundă cu interesele naţionale şi civilizaţionale ale Moldovei. În condiţiile în care acquis-ul este un set de politici sub-optime pentru un stat în faza dezvoltării, iar obiectivele accesiunii şi tranziţiei deseori sunt contradictorii, romantismul politici integrării Europene nu este adecvat politicilor economice bazate pe pragmatism. Lipsa unei evaluări a costurilor şi benefiiilor economice a acquis-ului înainte de racordarea pur juridică este extrem de periculoasă pentru economia naţională.

În prezent, documentul principal de dezvoltare al Republicii Moldova este Strategia Naţională de Dezvoltare 2007-2011 (SND), care încearcă să propună o abordare organizaţională de dezvoltare, în acelaşi timp pastrînd elemente esenţiale ale modelului neo-liberal al Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS). SCERS-ul a fost elaborat cu concursul şi finanţarea directă a Băncii Mondiale, şi s-a încadrat perfect în modelul economic al Consensului de la Washington. În comparaţie cu predecesorul sau, Strategia Naţională de Dezvoltare reprezintă un document mai mult autohton, chiar în condiţiile participării experţilor străini la elaborarea acestuia.

SND-ul reflectă o capacitate îmbunătăţită a Guvernului de-a defini priorităţile de dezvoltare şi asigura într-un mod mai coerent legatura între necesităţile de finanţare şi politici. Investiţiile (atît naţionale, cît şi străine) sunt percepute în calitate de „motorul” creşterii economice. Astfel, Moldova va încercă să mobilizeze investiţii prin stabilirea unor parametrii pentru invesitori privaţi. În acest sens, este important ca investiţiile publice să joace un rol de „locomotivă”, iar investiţiile private să urmeze acestora. Investiţii publice corecte şi selectarea pragmatică a investitorilor străini sunt doar unele elemente ale unui posibil succes. Acestea trebuie să fie combinate cu politica prudentă monetară şi fiscală, precum şi de deschiderea comercială pragmatică.

În linii mari, agenda economică actuală este liberală, luînd în consideraţie într-o manieră mai consistentă specificul şi condiţiile locale. SND-ul pare a fi un exerciţiu în economie organizaţională decît o simplă încercare de-a construi economia de piaţă în Moldova. Aceasta este cauza principală de ce procesul de elaborare a SND-ului a mobilizat ministerele să înceapă să definească într-un mod mai consistent şi coordonat politicile, şi să estimeze mai bine costurile intervenţiilor. Însă îmbunătăţirea procesului de planificare strategică încă rămîne a fi o provocare enormă pentru autorităţi.

La nivel conceptual, agenda de dezvoltare se concentrează asupra asigurării a doua pre-condiţii pentru creşterea economică, precum sînt stabilitatea macroeconomică şi continuarea reformei administraţiei publice centrale. Avînd în vedere politica restrictivă monetară şi fiscală, promovată de Fondul Monetar Internaţional în Moldova, cel puţin pîna în 2009 (cînd Moldova cel putin teoretic va fi considerată ca fiind un stat absolvent) acesta condiţie probabil va fi realizată. Este important însă ca restrictivitatea monetară şi fiscală să nu influenteze negativ creşterea economică a Moldovei, precum s-a întîmplat în anii 90. În termeni de reformă a administraţiei publice este necesar de revitalizat eforturile de reformare pragmatică, care să se concentreze asupra diminuării sectorului public şi, cel mai important, asupra alinierii motivaţiilor sectorului public şi privat.

În ceea ce priveşte dezvoltarea regională, în formatul său actual, această politică pare a fi impusă de către agenda integrării Europene a Moldovei. Este absolut neclar cum conceptul de dezvoltare regională, bazat pe promovarea polurilor de creştere regionale se combina cu caracterul redistributiv al politicii de dezvoltare regională a modelului European. Fostele state candidate la calitatea de membru al UE au adoptat diviziunea teritoriilor sale în regiuni EU NUTS II (clasificarea Eurostat), şi au îmbunătăţit capacităţile administrative necesare în pregatirea pentru asimilarea transferurilor masive de fonduri structurale Europene, pe cînd în cazul Politicii Europene de Vecinatate (PEV) există un alt mecanism de redistribuţie, care este bazat pe cooperarea transfrontalieră. Cu toate acestea teritoriul Moldovei a fost divizat în regiuni în conformitate cu clasificarea Eurostat-ului, valabilă pentru candidaţi la accesiune şi state membre UE.

În cazul în care Moldova se va concentra totuşi asupra promovării polurilor economice de creştere (growth poles, eng.), este important de stabilit criterii clare de identificare a punctelor de concentrare a creşterii economice, stabilirea volumului clar al suportului financiar şi găsirea unui echilibru între eficienţă şi echitate în redistribuirea mijloacelor financiare. În linii mari, este evident că formatul actual al politicii regionale va necesita resurse financiare enorme, care depăşesc cu desăvîrşire posibilităţile bugetare ale Moldovei.

În acest context este important de menţionat că nici în cadrul Uniunii Europene politica de dezvoltare regională, concentrată pe transferuri masive de fonduri, nu a avut rezultate pozitive clare, şi nu a putut să aducă schimbări radicale asupra creşterii economice regionale. În pofida obiectivului declarat fondurile structurale europene deseori au afectat negativ convergenţa regiunilor beneficiare prin consolidarea „programelor existente de menţinere a venitului” şi reducînd mobilitatea forţei de muncă între regiuni (Boldrin & Canova). În numeroase cazuri fondurile structurale au condus la apariţia şi consolidarea unui comportament de „căutare de beneficii” (rent-seeking) prin caracterul pur redistributiv, împiedicînd astfel adoptarea unor decizii politice de maximizare a eficienţei economice. În general, este evident că dispărităţile inter-regionale în cadrul Pieţei Unice a UE au o tendinţă pronunţată de creştere.

Într-o altă ordine de idei, urmează încă să vedem cum Moldova va realiza obiectivul de ridicare a productivităţii sectorului agricol după quasi-distrugerea agriculturii naţionale în conformitate cu recomandările experţilor străini, va găsi soluţii locale la provocările schimbărilor climaterice globale, şi va reuşi sa înfrunte competiţia acerbă pe piaţa Europeană prin beneficierea de comerţul asimetric. În primul rînd, aceasta va depinde de capacitatea Moldovei de-a suporta costurile masive de racordare la standardele Europene şi sistemul UE de certificare a produselor şi serviciilor. În linii mari, însă, încercări de racordare la standarde Europene formează o dependenţă covîrşitoare a Moldovei de asistenţă externă pentru că capacităţile interne ale Moldovei (financiare, fizice, umane) sunt absolut insuficiente pentru a realiza această sarcină exrem de ambiţioasa, mai ales în condiţiile de austeritate monetară şi fiscală, impuse de Fondul Monetar Internaţional. Acelaşi fapt este valabil şi în cazul investiţiilor masive în infrastructură, încercărilor de îmbunătăţire a sistemului de asistenţă socială, introducerea unui sistem mai bun de identificare a grupurilor vulnerabile, îmbunătăţirea coordonării asistenţei sociale, asigurărilor sociale şi elaborarea unor standarde de calitate minime de servicii sociale.

Este evident că implementarea modelului organizaţional de dezvoltare economică, unde statul încearcă să-şi asume un rol mai mare în canalizarea resurselor existente, depinde în primul rînd de existenţa acestor resurse. Astfel, unul din riscurile cele mai importante ale implementării strategiei actuale de dezvoltare (SND) constă în lipsa mijloacelor financiare autohtone suficiente, necesare pentru realizarea obiectivelor extrem de ambiţioase, incluse în strategie. În termeni de finanţare a procesului de implementare, în prezent nu există estimări financiare clare pentru întreaga perioadă de implementare a SND-ului (2008 – 2011). În vederea asigurării continuităţii politicilor economice, pentru anul 2008 s-a decis că Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM) (resurse bugetare şi asistenţa externă bugetată) va acoperi majoritatea costurilor asociate cu implementarea SND-ului, iar pentru perioada 2009 – 2011 se preconizează că planificarea financiară va fi aliniată în totalitate cu priorităţile de dezvoltare naţionale.

Renaşterea spirituală a Moldovei

Nu mai puţin important decît selectarea unui model economic naţional de dezvoltare, dar poate şi mai importantă, este renaşterea spirituală a societăţii moldoveneşti, care în multe privinţe s-a dovedit a fi nepregătită la invazia provocărilor actuale ale modernităţii. Cultul contemporan al consumului excesiv, dar şi sărăcia extremă, precum şi înţelegerea libertăţii fără responsabilitate - s-au extins şi au afectat diverse straturi sociale.

Ideologia succesului şi “utilităţii personale” a devenit dominantă, şi determină raspîndirea crizei spirituale foarte adînci. În calitate de “utilitate personală” servesc nu numai bani sau bunuri de consum, dar şi orice succes personal, carieră, obţinerea puterii sau a statutului social. Cu alte cuvinte, tot ce permite omului într-un mod egocentric să se simtă mai presus decît alţi membri ai societăţii, să fie “stimat” şi “apreciat” pentru realizările sale. Deseori, pentru obţinerea comfortului material şi unei false armonii psihologice conştiinţa devine un obstacol, iar compromisul continuu zdruncină suflete. Calităţi umane ca demnitatea şi cinstea sunt marginalizate, iar “conjunctura favorabilă” de pe piaţa imobiliară, cursul valutar sau preţurile la terenuri pentru construcţii au devenit de un interes suprem pentru majoritatea populaţiei ţării.

Într-o economie de piaţă şi democraţie, viciile umane sunt limitate raţional prin diferite proceduri şi instituţii, dar cel mai important funcţionalitatea acestor sisteme se bazează pe o etică puritană telurică a consumatorilor disciplinaţi, pentru care bogăţia este o valoare în sine. Poate cel mai bine acest fundament civilizaţional al capitalismului a fost descris de renumitul sociolog german Max Weber în lucrarea sa “Etica Protestantă şi Spiritul Capitalismului”. În conformitate cu Weber cea mai importantă caracteristică a spiritului capitalimului constă în atribuirea activităţilor de îmbogăţire semnificaţiei morale şi chiar religioase. În acest context, după ce Reformaţia lui Martin Luther a constituit o lovitură puternică bisericii catolice, au fost găsite alte „semne” ale posibilei mîntuiri a oamenilor, care au constat în acumularea bogăţiei şi obţinerea succesului personal. Un scriitor american Walker Persy a observat „Atîta timp cît mă îmbogăţesc, eu mă simt bine. Acesta este sîngele meu presbiterian”.

Protestantismul însa a condus la extinderea unei calităţi negative, care este egoismul. Pentru a contracara elementele destructive ale acestuia a aparut antropocentrismul colectiv, idealul utopic al căruia este socialismul. Intr-o societate demistificată socialistă (în accepţiunea Europeană - social-democrată), statele se bazează pe dreptatea socială egalitaristă, care are ca fundament ideea redistribuţiei utilitaţilor, resurselelor şi bogăţiei de la cei bogaţi în favoarea celor sărăci.

Pe de alta parte, într-o societate tradiţională, bazată pe credinţa creştin-ortodoxă, însăşi semnificaţia valorică a dreptăţii este alta. Pentru un creştin dreptatea înseamnă de-a se afla în dreapta Mîntuitorului la judecata de apoi. “Atunci va zice Impăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvintaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). În accepţiunea creştină “dreptatea nu poate să nu triumfe, pentru că aceasta reprezintă axa pe care se ţine lumea” (Tronstnikov, 2004). Astfel, cît nu s-ar părea de straniu pentru reprezentanţii modernităţii, pentru un creştin nedreptatea globală nu există, pentru că oricum toţi vor primi judecată corectă pentru viaţa trăită pe Pamînt. Nu procedurile şi instituţiile externe constituie bariera principală în faţa răului, ci disciplina internă în îndeplinirea poruncilor biblice, care rezultă din credinţă, iar toată viaţa umană este concepută ca o permanentă luptă cu “păcatul originar” în tendinţa de-a găsi “Împărăţia lui Dumnezeu”.

În societatea noastră, pe de o parte ideile lumi seculare (spiritul capitalismului) încă nu au devenit internalizate de majoritate şi transformate în proceduri şi insituţii. În acelaşi timp, conceptualizarea religioasă creştin-ortodoxă a vieţii şi atitudinea religioasă faţa de realitatea înconjurătoare dispare tot mai mult. Ofensiva seculară, telurică şi raţională a modelului universal de dezvoltare conduce gradual la pierderea capacităţii de definire corectă a binelui şi răului. Omul contemporan devine tot mai “autist” (grec. singur), adica fiinţa care se auto-cultivă. De aici şi apare goana excesivă şi destructivă după bani, plăceri fizice sau statut social, iar dimensiunea spirituală determinantă a existenţei umane încetează să existe.

În acest context, pentru societatea noastră este absolut necesară renaşterea spirituală, o mişcare curajoasă şi creativă a tuturor forţelor societăţii, care va putea să reintoarcă populaţiei conceptualizarea religioasă a realităţii, şi nu doar să acuze pe moldoveni de existenţa unei mentalităţi parohiale sau de nostalgie sovietică. Aceasta mişcare de concentrare a nucleului civilizaţional autohton trebuie să ofere o alternativă viabilă la viziunea seculară a progresului liniar şi să răspundă la cele mai complexe întrebări ale modernităţii de pe poziţii locale, să asigure o continuitate istorică statului moldav, să consolideze societatea, şi să identifice forma şi conţinutul recontrucţiei statale şi civilizationale a ţării.

Caracterul acestei forţe trebuie să fie exhaustiv, adică să genereze multiple manifestări culturale, identitare, istorice, filosofice. Mişcarea de reconstrucţie a lăcaşelor sfinte şi renaştere bisericească trebuie să fie continuată. Numai pe un astfel de fundament spiritual poate fi rezolvată criza adîncă a societăţii moldoveneşti. Numai astfel se poate de soluţionat drama divizării teritoriale a statului.

Încheiere

În lucrarea vieţii sale “Rusia şi Europa” un ilustru savant şi gînditor rus Nicolai Danilevskii a argumentat într-un mod excepţional teza că procesul de dezvoltare a umanităţii nu este liniar, ceea ce ar fi condus inevitabil la stoparea “progresului”. În conformitate cu concepţia lui Danilevskii istoria umanităţii este istoria civilizaţiilor particulare, denumite “tipuri cultural-istorice distincte”. Fiecare dintre aceste tipuri cutural-istorice reprezintă o valoare în sine indiferent de nivelul de dezvoltare tehnică pe care îl atinge.

Niciuna dintre civilizaţii nu poate pretinde la superiortate în comparaţie cu predecesorii sau urmaşii săi, iar bazele civilizaţiei unui tip cultural-istoric nu sunt transmisibile popoarelor din alt tip, cu excepţia unei influenţe mai mari sau mai mici în conformitate cu tipurile precedente sau contemporane. În continuare, în elaborarea legităţilor de dezvoltare se menţionează importanţa independenţei politice a popoarelor, care aparţin unui tip distinct, precum şi păstrarea diversităţii şi balanţei dintre tipurile cultural-istorice distincte.

Toată civilizaţia mondială poate exista doar atunci pînă cînd există balanţa dintre diferite tipuri cultural-istorice şi cînd această diversitate dispare, supra-stat mondial sau un alt sistem de guvernare globală (global governance, eng.) va fi sortit pieirii. În accepţiunea creştină a istoriei omogenizarea lumii în orice versiune atentează la diversitatea Dumnezească a vieţii în care experienţa fiecărui om şi fiecărui popor (chiar şi negativă) are un sens universal istoric. Astfel, Danilevskii a remarcat că: “fiecare naţionalitate istorică are o sarcină proprie pe care trebuie să o rezolve, idea sa, latura proprie a vieţii – sarcina, idea, latura vieţii, cu atît mai distincte şi originale, cu cît este mai distinctă această naţionalitate în comparaţie cu altele în sens etnografic, social, religios şi istoric “ (Иноземцева, 2002).

Moldova în prezent se află în căutarea sensului şi misiunii sale istorice şi civilizaţionale. De identificarea corectă a acestui sens istoric deosebit depinde însăşi existenţa statului moldovenesc. Obiectivul expunerii acestor gînduri nu reprezintă nicidecum un apel la izolare economică sau naţionalism. Este doar o încercare de-a ne reîntoarce la conceptualizarea religioasă şi civilizaţională a existenţei noastre ...

Sfârşit.

Bibliografia

- Adler, E., Barnett, M., Security Communities, Cambridge University Press, 1998.
- Baldwin, D., A., Paradoxes of Power, Basil Blackwell, Oxford, 1989.
- Baldwin, R. et al. ‘The costs and benefits of Eastern enlargement: the impact on the EU and Central Europe’. Economic Policy 24, 1997, pp. 125-176
- Bronk, R. ‘Commitment and Credibility – EU conditionality and interim gains’, Working Paper, European Institute, London School of Economics, 2002.
- Carlsnaes, W., Smith, S., (eds.), European Foreign Policy: The EC and Changing Perspectives in Europe, SAGE Publications, London, 1994.
- Dahl, R., A., ‘The Concept of Power’, Behavioural Science, Vol. 2, (1957) pp. 53-66
- Deutsch, K., et. al., Political Community and the North Atlantic Area: International Organisation in the Light of Historical Experience, Greenwood Press Publishers, 1969.
- Baylis, J., Smith S., The Globalization of Worlds Politics, 2nd edition, Oxford University Press, 2001
- Grabbe, H., ‘EU Conditionality and the acquis communautaire’, International Political Science Review, 23 July, 2002
- Grabbe, H., Hughes, K., Enlarging the EU Eastwards, RIIA, Cassell,1998
- Keohane, R., Nye, J., Power and Interdependence, Longman, New York, 2001
- Keohane, R., Nye, J., Power and Interdependence, Longman, New York, 2001
- Baldwin, D., A., Paradoxes of Power, Basil Blackwell, Oxford, 1989.
- Kundera, M., The Tragedy of Central Europe, The New York Review of Books (Vol. 31, No.7, 4/26/1984), pp. 33-38.
- Lavigne, M., The Economics of Transition: From Socialist to Market Economy, Palgrave, 1999
- Lazonick, W., The Theory of Market Economy and the Social Foundations of Innovative Enterprise, Economic and Industrial Democracy, 24, 1, 2003, pp. 9-44
- Manners, I., ‘Normative Power Europe: A Contradiction in Terms?’ Journal of Common Market Studies, Vol. 40., No. 2, 2002
- Mayhew A., Recreating Europe. The European Union’s Policy Towards Central and Eastern Europe. Cambridge, Cambridge University Press, 1998
- Mayhew, A, Orlowski, W., The impact of EU accession on enterprise adaptation and institutional development in the countries of Central and Eastern Europe, University of Sussex, 2001
- Mayhew, A., Financial and budgetary implications of the Accession of Central and East European Countries to the European Union, University of Sussex, 2000
- Spengler O., The Decline of the West, 1932 http://www.duke.edu/~aparks/Spengler4.html
- Stiglitz E. J, Wither Reform? Ten Years of the Transition, World Bank, Annual Bank Conference on Development Economics, 1999
- Stiglitz E. J., More Instruments and Broader Goals: Moving toward the Post-Washington Consensus, Wider Annual Lectures 2, The United Nations University, 1998
- Zielonka, J., (ed.). Paradoxes of European Foreign Policy, Kluwer Law International, Hague, 1998.
- Бжезинский, З., Преждевременное партнерство // Политические исследования 1994 № 1
- Иноземцева, З., Истинный Христианин и подлинный ученый (к 180-летию со дня рождения Н.Я. Данилевского), Москва, 2002
- Нарочницкая Н Россия в новых геополитических реалиях, Международная жизнь, №11, 2003
- Нарочницкая, Н., Cпоры вокруг Византии, Российская газета, 07.02.2008
- Нарочницкая, Н., Демократия, либерализм, права человека, http://www.narochnitskaia.info/cgi-bin/main.cgi?item=1r1371r060601233525
- Николаевский, Б., Духовные беседы, Санкт-Петербург, 2003
- Основы социальной концепции русской православной церкви, Москва, Архиерейский Собор, 2000
- Святитель Василй Великий., Избранные творения, Сретенский монастырь, 2006
- Тростников, В., Православная цивилизация, Москва, 2004
- Хантингтон, С., Столкновение цивилизаций // Политические исследования 1994 № 1



Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!