Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a primit o scrisoare comună semnată de Jose Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene, şi Danilo Türk, Preşedintele Republicii Slovenia, ţară deţinătoare a Preşedinţiei la Consiliului Uniunii Europene.
În mesajul celor doi înalţi oficiali europeni se arată că Uniunea Europeană manifestă un interes activ faţă de Republica Moldova în contextul Politicii Europene de Vecinătate şi în baza Acordului de Parteneriat şi Cooperare Uniunea Europeană – Republica Moldova, inclusiv prin eforturile de soluţionare a diferendului transnistrean. Toate statele membre ale UE, precum şi Comisia Europeană au subscris la această politică, se menţionează în scrisoare.
„În context dorim, de asemenea, să reafirmăm principiul de bază al respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul hotarelor sale recunoscute pe plan internaţional. Acest fapt corespunde principiilor Actului Final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki, precum şi ale Articolului 11 al Tratatului privind Uniunea Europeană”, - se spune în mesaj.
Jose Manuel Barroso şi Danilo Türk subliniază faptul că pe parcursul anului trecut au fost atinse progrese semnificative în relaţiile Uniunea Europeană – Republica Moldova, inclusiv negocierea şi întrarea în vigoare a Acordurilor de facilitare a regimului de vize şi de readmisie, crearea Centrului Comun de Vize, acordarea Preferinţelor Comerciale Autonome, precum şi sporirea asistenţei oferite de UE ţării noastre.
„Precum aţi subliniat în cadrul recentei vizite la Bruxelles, aceste realizări reprezintă beneficii tangibile pentru Republica Moldova şi pentru cetăţenii ei într-un vast ansamblu de domenii. Progresele persistente în implementarea reformelor de pe agenda Republicii Moldova, axate pe Planul de Acţiuni moldo-comunitar din cadrul Politicii Europene de Vecinătate, vor contribui la menţinerea şi consolidarea acestor beneficii”, conchid Preşedintele Comisiei Europene şi Preşedintele Republicii Slovenia.
Serviciul de presă al Preşedinţiei
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
Cei interesaţi în procurarea/vânzarea imobilelor în m. Chişinău pot accesa
http://imobile-moldova.blogspot.com/
joi, 26 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Si de ce i-a scris Barroso? Ca raspuns la o solicitare din partea presedintelui? Ca un semnal ca se elaboreaza un nou cadru de cooperare intre UE si MD? Sau sa fie legat asta cu declaratia de ieri a presedintelui ca un nou acord va fi negociat dupa alegerile din 2009?
întrebări la care am încercat să dau răspuns în text, dar am renunţat deoarece nu ştiu data la care a fost expediată această scrisoare. Dacă azi, atunci ar fi un semnal că UE ne tratează în continuare în cadrul PEV, deşi CHişinăul a ceruti ieri Acord de Asociere, cu perspectiva aderării la UE.
Объединится ли Тарлев с Урекяном?
http://www.moldnews.info/news/3605
Trimiteți un comentariu