joi, 3 aprilie 2008

"Peste jumătate de milion de cetăţeni moldoveni sunt ţinuţi ostatici de un regim separatist", spune Voronin la NATO

STIMATE DOMNULE SECRETAR GENERAL,
DOAMNELOR ŞI DOMNILOR,
Este de datoria fiecărui stat să fie prezent în cadrul organismelor de cooperare internaţională, preocupate de identificarea soluţiilor pentru problemele existente şi de anticiparea unor eventuale pericole pentru securitate, stabilitate şi valorile democratice.
Moldova îşi depune toate eforturile pentru a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra situaţiei incerte în ceea ce priveşte conflictul din regiunea de est a ţării care, timp de peste 16 ani, rămîne o zonă de instabilitate ce afectează securitatea regională. Ţara mea continuă să fie şi azi unicul stat din Europa de Est divizat politic şi teritorial, cu peste jumătate de milion de cetăţeni moldoveni ţinuţi ostatici de un regim separatist.
Problema transnistreană, care alimentează un potenţial de insecuritate şi instabilitate nu doar pentru teritoriul Republicii Moldova, dar şi pentru întreaga regiune, rămîne încă nesoluţionată. Sînt evidente efectele la scară regională ale acestui conflict, blocajele pe care le creează el pentru procesele de modernizare a Republicii Moldova, precum şi interferenţa problematicii transnistrene cu subiecte actuale de securitate internaţională cum ar fi Tratatul FACE, extinderea NATO, sistemele de apărare antirachetă în Europa sau cazul Kosovo.
Doresc să reconfirm şi cu ocazia acestui eveniment deosebit de important pentru dezbaterea subiectelor de securitate poziţia oficială a Moldovei: noi dorim să identificăm o soluţie viabilă pentru problema transnistreană, care trebuie să se axeze pe demilitarizarea şi interzicerea staţionării trupelor şi obiectivelor militare străine pe teritoriul nostru naţional, în conformitate cu statutul recunoscut de neutralitate al Republicii Moldova, precum şi acordarea unui statut echitabil regiunii transnistrene în componenţa unei Moldove suverane, indivizibile şi integre din punct de vedere teritorial.
Noi ţinem să reiterăm faptul că, după 17 ani de la proclamarea independenţei sale, Moldova îşi doreşte sprijinul comunităţii internaţionale pentru evitarea polemicilor distructive privind identitatea noastră naţională şi frontierele actuale spre a se putea concentra asupra realizării aspiraţiilor sale pro-europene, precum şi implicarea cît mai activă a tuturor părţilor pentru recunoaşterea neutralităţii constituţionale a Republicii Moldova şi promovarea reintegrării ţării în baza dreptului internaţional.
Prin realizarea acestui deziderat, Moldova ar putea deveni un exemplu de succes în domeniul reglementării conflictelor îngheţate, un stat al securităţii şi prosperităţii, care a reuşit să pună în aplicare toate instrumentele disponibile pentru identificarea unei soluţii paşnice pentru diferendul transnistrean, transformîndu-se dintr-un consumator de securitate într-un factor de stabilitate regională.
Vă mulţumesc pentru atenţie.

Sursa: Serviciul de presă al Preşedinţiei

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

3 comentarii:

Anonim spunea...

Doar un mic detaliu la discursul de mai sus al Presedintelui Voronin - orice sef de stat normal, cu o cultura si o cutuma politica, saluta prezenta presedintelui tarii gazda la un astfel de eveniment. Se pare ca Voronin este lipsit de aceasta cultura elementara si-mi pare rau pentru aceasta tara si pentru imaginea noastra ca popor.

Oleg Cristal spunea...

Este adevărat. În discursul expediat peste câteva minute, figura deja şi formula "Stimate preşedinte Traian Băsescu".

Anonim spunea...

Presedintele Voronin este capabil sa hotarasca aceasta problemă şi sa strădue ,Transnistria va merge la dialog important să pastram Ţara noastră Moldova ,necesar este ca toţi sa facem ceva pentru ca să hotărîm problema.Ce va fi mai departe ,şi cum ?nu depinde numai de preşedinte .