Preşedintele ţării Vladimir Voronin continuă să fie politicianul cu cea mai mare încredere la moldoveni, iar PCRM-ul rămîne formaţiunea cu cel mai mare popularitate la alegătorii noştri. Această situaţie este reflectată de rezultatele Baromentrului de opinie publică, realizat în lunile martie-aprilie la comanda Institutului de Politici Publice (IPP) şi prezentat miercuri, 23 aprilie, la o conferinţă de presă.
Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri, în Parlament vor accede cinci formaţiuni politice, iar PCRM ar putea acumula acelaşi număr de mandate (56) ca şi la scrutinul din 2005. Din totalul celor care au formată o opţiune de vot şi au exprimat-o în timpul chestionării (58% din totalul de respondenţi), 46% spun că îşi vor da votul pentru actualul partid de guvernămînt. La distanţă mare, pe locul secund este AMN-ul, pentru care ar vota 11,3%. Pragul electoral (de 6%) îl va trece în asemenea condiţii PD pentru care sînt gata să voteze 10,8% din cei care şi-au exprimat o opţiune de vot. În premieră, în Legislativ ar intra PL – cu 7,8% şi recent formatul PLD – cu 6,3%. În afara Parlamentului ar rămîne PPCD, prezent pînă acum în toate legislativele, pentru care la moment sînt gata să-şi dea votul 4,6%. Şi mai puţin ar fi acumulat PSD – 3%, în pofida recentei fuzionări între PSD-ul lui Muşuc şi PDS-ul lui Braghiş.
Experţii de la IPP au „transformat” procentele respective în mandate de deputat pe care le-ar fi obţinut partidele. Astfel, potrivit datelor acestora, în viitorul Parlament PCRM ar avea 56 de mandate (din 101), AMN – 14, PD – 13, PL – 10, PLD – 8. Totuşi, spun experţii care au participat la lansarea barometrului, este necesar de facut o medie între procentul acumulat de partide în cazul celor care au exprimat o opţiune şi rezultatul obţinut de formaţiuni din totalul eşantionului. Din totalul respondenţilor, pentru PCRM şi-ar da votul 26,7%, AMN – 6,5%, PD – 6,3% (în acest caz, doar aceste trei partide treg pragul electoral), PL – 4,6%, PLD – 3,6%, PPCD – 2,6%, PSD – 1,8%. Indecişii sînt aproape o treime, iar circa 11% nu ar vota.
În legătură cu aceste rezultate, Arcadie Barbăroşie, director al IPP şi Igor Boţan, direct al Asociaţiei „ADEPT” au atestat o stabilizare a ratingului PCRM, subliniindu-se că această formaţiune îşi va menţine poziţia şi chiar există posibilitatea ca aceasta să obţină, la alegerile parlamentare din 2009, o nouă majoritate parlamentară. De asemenea, analiştii au atestat uşoara scădere în sondaje a AMN şi PPCD, precum şi creşterea popularităţii PL, dar şi a PLD.
Personalităţile politice cu cea mai mare încredere în rîndul populaţiei sînt: şeful statului, Vladimir Voronin (40,5%), ex-premierul Vasile Tarlev (36,6%), spicherul Marian Lupu (34%), primarul de Chişinău Dorind Chirtoacă (28,7%), primul-ministru Zinaida Greceanîi (28,6%), preşedintele AMN Serafim Urechean (18,8%), liderul fracţiunii parlamantare a PCRM Eugenia Ostapciuc (15,9%) etc. În cazul răspunsului liber la întrebarea „care este personalitatea politică din R. Moldova în care aveţi cea mai mare încredere?”, cei mai mulţi (13,6%) l-au numit pe Vladimir Voronin, urmat de Marian Lupu (6,3%), Dorin Chirtoacă (5,9%), Vasile Tarlev (4,5%). Aproape 31% din respondenţi nu au încredere în nimeni.
Cele mai mari şanse de a deveni şef al statului, după alegerile parlamentare din 2009, le are Vasile Tarlev. Aşa cred 12,6% din cetăţenii ţării. Marian Lupu este apreciat cu şansa secundă (de 11,7%). Următorul potenţial preşedinte al ţării ar putea fi Serafim Urechean. Cel puţin aşa cred 2,7% din respondenţi.
La capitolul încrederii faţă de instituţii, continuă să domine Biserica în care au încredere peste 77%. Pe următoarea poziţie se află mass media (53,8%), după care primăria şi armata(44,3% respectiv 43,8%). Instituţia preşedintelui ţării se bucură de încrederea a 36,3%, iar în bănci au încredere 35,8%. Cea mai slabă încredere cetăţenii o au faţă de partidele politice – 14,3%.
Aproape 60 la sută din respondenţi cred că lucrurile merg într-o direcţie greşită, în timp ce 26% cred că direcţia este bună. Cei mai mulţi cetăţeni sînt nemulţumiţi de acţiunile conducerii ţării în ce priveşte salariile (87,3%), locurile de muncă (86,8%), nivelul de trai (85,2%), agricultură (76,5%), combaterea corupţiei şi industrie (cîte 76%), pensiile (74,8%).
Aproape 60% din populaţia ţării este „nu prea” sau „deloc mulţumită” de situaţia economică actuală a R. Moldova. Comparativ cu anul trecut, situaţia economică este neschimbată. Aşa consideră circa 39%, în timp ce 25,7% cred că este „puţin mai bună”, iar 3% - „mult mai bună”. 18,3% cred că acum situaţia economică a ţării noastre este „puţin mai proastă”, iar 9,4% - „mult mai proastă”. Circa o treime sînt de părere că peste un an situaţia economică a Moldovei va rămîne neschimbată, în timp ce la o îmbunătăţire a situaţiei se aşteaptă 31,5%. Pesimişti sînt peste 18%.
Mai mult de jumătate din cetăţenii ţării cred că viaţa lor este acum aproximativ la fel ca şi anul trecut, 22% spun că e „puţin mai bună”, iar 19% - „puţin mai rea”. Aproape fiecare al treilea locuitor al R. Moldova crede că peste un an viaţa lui nu se va schimba, în timp ce o treime crede că va fi „mai bună” sau „mult mai bună”. Alte 24% nu ştiu sau nu au răspuns la întrebarea respectivă.
Cetăţenii noştri continuă să fie cel mai îngrijoraţi de preţuri (67,7%) şi sărăcie (61,4%). De asemenea, moldovenii mai sînt îngrijoraţi de viitorul copiilor (47,6%), şomaj (36%), corupţia (23%).
Reglementarea transnistreană este foarte importantă pentru viitorul Moldovei
Majoritatea cetăţenilor (63,5%) crede „foarte importantă” pentru viitorul ţării rezolvarea conflictului transnistrean. 26,6% crede că reglementarea este „destul de importantă”. Peste 2/3 din populaţie (74,5%) este de părere că „Transnistria trebuie să facă parte din Moldova la fel ca şi celelalte raioane ale ţării”, alte 10,6% sînt de părere că această regiune „trebuie să facă parte din Moldova, însă să dispună de o autonomie mai mare în problemele economice, cultarele etc.”. Aproape 3% susţin că „Transnistria trebuie să fe ţară aparte”.
Televiziunea rămîne principala sursă de informare pentru aproape 79% din populaţia ţării, în timp ce radioul este sursă primară de informaţie pentru 7,2%, iar ziarele – pentru 3,5%. Televiziunea este şi sursa de informare cu cea mai mare credibilitate – 52,6%, urmată de radiou – 9%, familie – 7%, ziare – 5,6%, internetul – 4,3%. Aproape 9% nu cred în nicio sursă de informare.
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, pentru ar vota aproape 72%, iar contra – 10%. Cei mai mulţi respondeţi (31,5%) înclină să creadă că Moldova va adera la UE în viitorii 10 ani, iar 19,4% cred că acest termen va fi de 4-5 ani. Aproape 14% sînt de părere că vom adera la UE în viitorii 20-25 de ani. Alte 8% spun că „niciodată”. R. Moldova poate fi ajutată cel mai mult în procesul de aderare la UE de către România. Aşa cred 44,2%. Urmează Rusia cu 28%.
În eventualitatea organizării unui referendum privind aderarea la NATO, pentru ar vota 22,7%, iar contra – 40,6%. Mai mult de jumătate din moldoveni (56%) cred că neutralitatea „ar fi cea mai bună soluţie pentru asigurarea securităţii ţării noastre”.
Peste 73% apreciază pozitiv relaţiile actuale ale R. Moldova cu Rusia. Peste 69% apreciază pozitiv relaţiile cu Ucraina, 56,3% susţin că sînt pozitive relaţiile cu UE, 51,5% cred pozitive raporturile cu SUA, 49% cred că aceste relaţii sînt pozitive şi cu România. La întrebarea „care ţară ar trebui să fie principalul partener strategic al R. Moldova”, 52% au răspuns Rusia, 20% au optat pentru UE, 18% pentru România.
Studiul a fost efectuat de Centrul de analiză şi investigaţii sociologice, politologice şi psihologice CIVIS şi verificat de Institutul de cercetare CBS-AXA. Sondajul a fost efectuat în perioada 23 martie – 14 aprilie 2008, pe un eşantion de 1435 persoane din 117 localităţi din R. Moldova, cu excepţia regiunii transnistrene. Marja de eroare este de 2,6%.
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
miercuri, 23 aprilie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Deci 26% din cei intervievati au zis ca ar vota pt PCRM, pe cand 42%sunt nehotarati. Avand in vedere ca partidele de opozitie sunt foarte numeroase, instabile si in general slabe, nu e de mirare ca atatia alegatori sunt nehotarati. O intrebare mai interesanta ar fi: aveti de gand sa votati pentru partidul la putere sau pentru un partid de opozitie?
PCRM are şanse să acumuleze între 30 şi 40%. Părerea mea. La acest moment.
E nu cred ca Rosca ar putea sa nu treaca. Ma surprinde totusi rezultatele in ceea ce priveste PPCD.
marele pierdant(?) in sondaj e urecheanu.daca e sa ne gandim ca celalati baistruci politici ca pldm pnl pl se bat pentru acelasi electorat ca si amn e si normal ca markusa sa-i umfle pe astea pentru a le da o dirctie gresita a staretegiei lor in sensul impedicarii lor de a fuziona cu amn.orgolii alimentate domle!asta e!
pldm poate face o exceptie de la povestea de mai sus(adica nu prea vrea filat sa fuzioneze cu urechean)dar procentul desenat de mark oricum nu ai da isi atinge tina:asta e perspectiva!fugiti mai de la ppcd!hai la var!iar daca nu va tine, procentele lui filat redistribuite vor costa foarte mult in ecuatia posteleectorala.
oameni buni, amn are 14 presedinti de raioane, unde anticomunismul e la el acasa.11% el o sa ia din jumatate din raioane.
umflandu-l pe diacov, mark tine deschisa calea spre stanga europeana la care acces numai diacov(in internationala socialista diacov e tatic acolo prin domnul deputat tulea).cu alte cuvinte:reformati-va dragi comunisti in socialisti da nu uitati ca cheia de la biserica e la diacov si trebuie sa avem grija de el.
ppcd e singura constanta.nimic nou sub soare.iurii ivanovici o sa ia acum vro 24 de milioane la rectificari.americanii prin seminarele lor la invatat despre ce inseamna punct tinta(70 de primarii), apoi iarasi uita(?) markusa despre fatul ca rosca a luat prima data in istoria lui o armata de functionari prin raionae:1 presedinte de raion, 12 vice, 100000(6%) de voturi ia din 70 de primarii din stefan voda si plus 10 raioane unde are vicepresedinti.
un lucru nu tre sa uite toti:mologen pana acum numara voturile si tot la MDI se va pune sau se va lua acea mansa de eroare care o dau toate sondajele 2-3 procente...care conteaza enorm.snegur nu a intrat in parlamnet pentru ca nu ia ajuns....200 de voturi.
abia astept sa inceapa hora mare(aia mica a inceput deja)
foarte interesant comentariu. De altfel, am mai auzit despre astfel de scenariu. Nu sunt excluse.
Mark se pare ca este un ppcd-ist inflacarat care a insirat aici niste fantezii pe care le vrea realitate. Doar asa vor sa mai viseze ei la un nou mandat in Parlament. Dar gata! Sa mai fie in opozitia extraparlamentara cohorta lui Rosca.
da.asa e domnule anonim.am fantezii inflacarate numai ca sunt....sexuale.
in rest ma bazez pe argumente.
dealtfel ele sunt cam lipsa in reactia ta la atitudenea mea.
poate asta e si diferenta intre unul care ia atitudene si unul care comenteaza?
sar putea.....
Trimiteți un comentariu