joi, 29 noiembrie 2007

Reuniunea ministerială a OSCE de la Madrid ar putea eşua din nou. Al 4-lea an consecutiv

În contextul pregătirilor pentru cea de-a 15-a Reuniune Ministerială a OSCE, care îşi începe astăzi lucrările în capitala Spaniei, delegaţiile statelor membre ale Organizaţiei au avut consultări intense atât în plan bilateral, cât şi multilateral în vederea identificării unor poziţii de consens pe documente de importanţă majoră precum Declaraţia Finală a Consiliului Ministerial, Declaraţiile Consiliului Ministerial cu privire la problematica conflictelor nesoluţionate din Moldova, Georgia şi Nagorno-Karabah. Delegaţia Republicii Moldova poarta negocieri cu statele interesate pe problematica procesului de soluţionare a conflictului transnistrean care urmează sa fie reflectată în Declaraţia respectivă a Consiliului Ministerial. De asemenea, în acest cadru, au loc consultări între statele părţi la Tratatul FACE cu scopul depăşirii impasului creat de decizia Federaţiei Ruse de a suspenda participarea la acest important instrument internaţional în domeniul controlului armamentelor convenţionale. Statele membre ale Alianţei Nord Atlantice au chemat, în acest context, Federaţia Rusa să răspundă de o maniera constructivă şi responsabilă la propunerile înaintate de către aliaţi care sunt de natură să conducă la prezervarea regimului armelor convenţionale în Europa, îndeplinirea angajamentelor de la Istanbul şi punerea în vigoare a Tratatului FACE Adaptat.


Serviciul de presă al MAEIE

PS Sunt convins că nici de această dată nu se va reuşi adoptarea Declaraţiei finale, aşa cum se întâmplă în ultimii 3-4 ani. Motivul este problema spinoasă a retragerii militare ruse din Transnistria. Ne aşteptăm că vor apărea doar declaraţii diferitor state ori grupuri de state prin care Rusia va fi chemată să-şi retragă prezenţa militară din R. Moldova.



Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Niciun comentariu: