Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin rămîne personalitatea politică cu cea mai mare încredere, arată rezultatele Barometrului de Opinie Publică realizat la comanda Institutului de Politici Publice în noiembrie 2007 şi prezentat astăzi. În şeful statului au încredere 46% din populaţia ţării, el fiind urmat de către premierul Vasile Tarlev cu 39,5%. Pe locul trei se situează primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă cu 29%, urmat de spicherul Marian Lupu cu aproape 28%. Al cincilea clasat este liderul AMN, Serafim Urechean (aproape 20%), după care sînt Dumitru Braghiş şi Eugenia Ostapciuc (cu circa 12%).
Biserica şi mass-media – instituţiile cu cea mai mare încredere
La capitolul „încredere în instituţii”, tradiţional pe primul loc este Biserica cu 80%, urmată de mass-media cu 59%. Pe locurile trei şi patru sînt primăria (55,2%) şi preşedintele ţării (39,3%). La fel tradiţional, instituţiile cu cea mai proastă încredere sînt partidele politice – 15%, sindicatele şi justiţia cu cîte 24%.
La întrebarea „credeţi că în prezent, în R. Moldova, există cel puţin un partid sau formaţiune politică ce reprezintă interesele Dvs.?”, 36,6 la sută au răspuns „Da”. Dintre aceştia, 55,7% afirmă că PCRM este formaţiunea care le reprezintă interesele, 9,8% au spus că e AMN, 6,6% - PL, cîte 5,5% - PD şi PPCD. 26,5% din respondenţi cred că PCRM este formaţiunea care poate îmbunătăţi situaţia din ţară, 6,9% susţin că AMN este acel partid, iar 3,9% - PL.
Partidul de guvernămînt se bucură şi de cea mai mare credibilitate. Astfel, în PCRM au încredere 36% din populaţia ţării. AMN este următoarea formaţiune în topul încrederii, cu 17%, urmată de PL – aproape 13%, PD – aproape 12%.
Dacă duminica viitoare s-ar fi organizat alegeri parlamentare, 25,3% şi-a da votul pentru PCRM, 8,3% pentru AMN, 3,9% pentru PSL, 3,7% pentru PPCD, cîte 3,5% pentru PD şi PL. Nu ar vota 7,4%, iar 31,6% nu s-au decis. Din totalul celor care şi-au exprimat o opţiune (57,6% din eşantion), 45,4% ar vota cu PCRM, 15% cu AMN, 7% cu PSL, 6,7% pentru PPCD, cîte 6,3% pentru PD şi PL.
Direcţie greşită
Majoritatea celor chestionaţi (56,2%) cred că în ţara noastră lucrurile merg „într-o direcţie greşită”, în timp ce 31,5% afirmă că lucrurile merg „într-o direcţie bună”. Cîte o treime din populaţia ţării „nu prea este mulţumită” ori este „nici mulţumită, nici nemulţumită” de situaţia economică actuală din R. Moldova. 10,3% este „destul de mulţumită”, iar 19% se declară „deloc mulţumită”. Fiecare al doilea cetăţean al R. Moldova susţine că viaţa lui în acest an este „aproximativ la fel” ca şi în anul precedent. Cîte aproximativ 21% cred că în acest an viaţa lor este „mai bună” sau „ceva mai proastă” decît în 2006.
Îngrijorările moldovenilor – preţurile, sărăcia, viitorul copiilor
Cetăţenii noştri sînt îngrijoraţi cel mai mult de sărăcie (32%), preţuri (25,3%) şi viitorul copiilor (13,6%). Printre îngrijorările moldovenilor mai figurează „boala”, „criminalitatea, infracţiunile”, „lipsa încălzirii în perioada rece” şi „foametea”.
Numărul eurooptimiştilor este în creştere
Cifra susţinătorilor aderării R. Moldova la UE a atins cifra record de 76,2%. Atîţea cetăţeni ar fi votat pentru aderarea ţării noastre la UE dacă duminica viitoare s-ar fi organizat un referendum pe marginea acestei chestiuni. Împotrivă s-ar fi pronunţat doar 8,2%. Cei mai mulţi, 29,5% din populaţia ţării, cred că RM va adera la UE „în viitorii 10 ani”. 17,7% cred că această perioadă este de două ori mai scurtă – de 4-5 ani. 13,7% cred că ţara noastră va adera la UE „în viitorii 20-25 de ani”.
A crescut numărul susţinătorilor neutralităţii ţării
Dacă duminica viitoare s-ar organiza un referendum privind aderarea R. Moldova la NATO, 23,4% ar vota „pentru”, în timp ce 41% ar vota „contra”. Numărul celor care se împotrivesc aderării la NATO este în creştere de aproape 20%. Marea majoritate a populaţiei, 61,7% este de părere că neutralitatea este „cea mai bună soluţie pentru asigurarea securităţii ţării noastre”, în timp ce 20% cred că aderarea la NATO ar fi mai adecvată în acest sens.
Sondajul a fost efectuat de către companiile Imas-Inc şi CBS-AXA, la comanda IPP, pe un eşantion de 1415 persoane în 86 de localităţi ale ţării, în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie. Marja de eroare este de + - 2,6%.
Puteţi vedea aici rezultatele Barometrului social-politic din octombrie, realizat de IMAS-INC.
PS Joi voi analiza tendinţele care sunt interesante
Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!
miercuri, 28 noiembrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Nu cred ca acest sondaj este independent :)
Nimeni nu a intrat in UE fara sa fie membru Nato
[exceptii sunt tari neutre care nu avut nimic comun cu comunismul si aveau o economie cel putin egala cu cea a tarilor fruntase din UE ]
Nu aderarea la UE rebuie acum sa va fie prioritatea nr. 1 ce aderarea la NATO. Sau cel putin PRIORITATE SIMULTANA. Ca fara NATO nu va vad degraba , mai bine zis deloc in UE. Stii tu Oleg vreun stat fost socialist sa fi intrat in UE fara sa fie membru NATO?
Si hai sa fim seriosi. Nici una din fostele tari socialiste nu era la standardul UE. Dar erau tari membre NATO. Turcia e un caz special si cu toate ca nimeni nu recunoaste e o tara musulmana si are impotrivirea crestinilor. Sunt curios daca bosniacii musulmani vor fi integrati. Eu nu cred, doar daca nu mai fac parada cu islamul lor. O sa vedeti ca Serbia care e azi hulita, va intra in UE mai repede decit Bosnia musulmana si Albania.Inca un atentat islamic major in Europa si pun pariu ca Serbia nu va mai sta in coada Croatiei. Si atunci o sa vedeti ce le fac sirbii albanezilor din Cosovo. Ceea ce nu au terminat acum 5-6 ani.
Trimiteți un comentariu