marți, 9 octombrie 2007

Comuniştii pregătesc "ac de cojoc" pentru inflaţia partidistică moldovenească

Ne-am tot deprins în ultimul timp cu apariţia noilor partide. Din 2005 până acum au fost create ori s-a anunţat lansarea aproape 10 formaţiuni politice. Este o adevărată inflaţie. (pentru cei care mă vor întreba de ce am participat şi eu la crearea Partidului European, răspund anticipat. Îndată după alegerile parlamentare din 2005 şi fenomenele întregistrate atunci existau cele mai multe oportunităţi pentru lansarea unei foi formaţiuni, care să aducă schimbarea. Noi veneam pe segmentul dezamăgiţilor, care, în Chişinău, la alegerile din acest an, l-a acupat Chirtoacă. Deci, un pocent considerabil. Din 2001 s-a înregistrat un proces de coagulare a partidelor. De la peste 50 de partide, s-au redus la puţin peste 20. Adică, mai bine de jumătate. Cu excepţia unei tentative a naţional-bolşevicilor moldoveni de a reanima în 2004 Partidul Comunist Moldovenesc, din 2001 /după lansarea PSL, în baza Alianţei Femeilor/ nu au existat formaţiuni create. Dezamăgirea profundă în care era societatea după alegerile parlamentare din 2005 a favorizat lansarea PE, fapt care ne-a ajutat, cu anumite eforturi, să-l creăm într-o periodă extrem de scurtă - circa trei luni. Oamenii veneau spre noi, mânaţi de sentimentul trădării şi decepţiei). După lansarea şi ieşuarea PE au apărut multe iniţiative de creare a noilor formaţiuni. Însă, deja entuziasmul este mult mai redus. Iar acum există din nou repulsia faţă de fenomenul apariţiei noilor partide. Filat spune că este un stereotip cultivat de vechii lideri, care astfel doresc să sperie societatea de apariţia noilor partide, pentru ca tot ei să rămână în marea politică. Este un grăunte de adevăr.
Comuniştii, aflaţi în scădere de popularitate, au găsit un "leac" pentru acest proces inflaţionist. Ei au pregătit un proiect de lege, care circulă acum prin Parlament, care prevede restabilirea pragului de 6% pentru trecerea în Legislativ. Dacă se întâmplă aceasta, dar cred că va fi dat fiind interesul sporit al PCRM, atunci şansele de a trece în Parlament a celor circa 30 de partide existente se apropie de cota zero. Inclusiv pentru PLD, care are prea puţin timp până la viitoarele alegeri. Modificarea dată, deşi apare foarte ciudat şi cu multe semne de întrebare deoarece nu a trecut niciun ciclu electoral de când pragul electoral a fost redus la 4%, este favorabilă PCRM, ca partid dominant. El va culege cele mai multe "resturi", având şanse reale să primească suplimentar peste 10 mandate.
Pentru a lupta cu conglomeratele politice, gen BMD, care se destramă peste noapte, în proiectul de lege mai este inclusă o prevedere care exclude posibilitatea creării blocurilor electorale. Dacă va fi acceptat şi acest punct, atunci este o lovitură extrem de dură dată partidelor de opoziţie, inclusiv celor pro-ruse. În felul acesta, în viitorul parlament vor trece 3 maxim 4 partide. La moment pot identifica principalele 3 - PCRM, AMN şi PD. Al patrulea are şanse să fie PPCD ori social-democraţii (PSD+PDS+UCM, dacă crează o singură formaţiune). Dar depinde mult şi de comportamentul actorilor politici în timpul care a mai rămas până la alegeri.
Deşi dezaprob practica modificării pragului electoral de două ori în perioada dintre ciclurile electorale, cred că la momentul de faţă este un pas necesar. Ca o pilulă amară. Aceasta ar trebui să catalizeze din nou procesul de unificare a formaţiunilor politice (dacă sincer, nu cred într-o astfel de perspectivă). În plus, după situaţia cu "discuţiile democratice" în Consiliul municipal Chişinău, ridicarea barierei electorale ar evita o instabilitate în viitorul Parlament. De asemenea, şansele partidelor pro-ruse de a trece în parlament scad odată cu majorarea pragului.
Mai ştiu că UE se împotriveşte acestei iniţiative, încercând să lobeze interesele partidelor democratice. Dar din păcate, ei nu iau în calcul specificul moldovenilor de a "discuta democratic", dar şi pericolul ca în Parlamentul de la Chişinău să apară voci şovine pro-ruse, gen Klimenko.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

3 comentarii:

Nicolae Toderas spunea...

Oleg, da mare paranteza ai mai facut. Imi aduci aminte de un prof de-al meu (care mi-a fost mentor si care acum imi este si coleg de breasla). Parantezele-s bune, ca asa mai afla lumea si despre alte realitati. Ok, in privinta gaselnitei PRCM de a ridica pragul electoral de 6% este in realitate spre beneficiul democratiei si europenizarii sustenabile a Republicii Moldova. Uneori PRCM chiar gindeste cu cap si actioneaza strategic. Numai ca nenorocul nostru este ca incepem sa lovim fara sa facem o analiza cost-beneficiu pe termen mediu si lung. Eu consider ca in viitorul legislativ vor intra cam tot atitia concurenti electorali citi sunt in actualul legislativ. Noutatea este ca in viitorul legislativ PPCD ar putea sa nu mai intre, chiar daca pragul electoral ramine asa cum este si azi. Oricum, in locul fiearui actor va apare un alt actor / nisele politice sunt flexibile, ideologiile-s mai fixe.
Apropo, nu ai povestit despre schimbul de experienta de saptamina trecuta. Paote scrii un comentariu dedicat acestui eveniment din viata ta. Avem ce invata de la baltici! Mult succes!

Oleg Cristal spunea...

Într-adevăr, paranteza a fost prea mare. Motivul deschiderii acesteia a fost discuţiile din ce în ce mai dese din ultimul timp în ce priveşte implicarea mea în lansarea PE, în 2005. Şi de ce atunci am crezut că este un moment prielnic, iar acum sunt sigur că este inoportun să apară noi formaţiuni (în jumătate de an vor mai apărea vre-o 2-3). Deci, explicaţiile au fost mai multe decât s-ar cuveni pentru o simplă paranteză.
În ce priveşte reprezentativitatea în viitorul parlament, cred că sunt ceva mai sceptic decât tine. În 2001, primul an electoral când s-a aplicat pragul de 6%, în Parlament au trecut 3 formaţiuni (PCRM, Alianţa Braghiş şi PPCD). În 2009 nu cred că va fi o diferenţă esenţială de ceea ce s-a întâmplat în 2001, când PD şi PRCM erau la distanţă de câteva secimi de pragul electoral. Sunt sigur că PCRM va depune toate eforturile ca partidele care gravitează în jurul pragului de trecere să nu atingă acest plafon. Şi atunci, majoritatea voturilor date pentru un partid de dreapta, centru-dreapta sau centru-stângă vor merge în puşculiţa comuniştilor. Cu atât mai mult că blocurile electorale, o salvare pentru partiduţele noastre slabe, ar putea să fie interzise. Prin urmare, lupta între formaţiunile apropiate doctrinar va fi "pe viaţă şi pe moarte".
Despre vizita la Riga voi plasa o informaţie pe parcursul zilei de astăzi.

Anonim spunea...

blocurile electorale nu vor fi interzise, ar fi un pas nedemocratic care poate starni reactii ca atare. dar ar putea fi inasprite conditiile pentru ele astfel incat participarea in campanie in alianta sa devina ilogica. actualmente pragul pentru blocuri e 8%, poate fi ridicat si mai mult, ceea ce ar trebui sa determine fuziuni. daca cineva se gandeste la fuziuni, s-o faca cat mai repede, caci ministerul comunist al justitiei poate taragana inregistrarea modificarilor. exemple mai vechi si mai recente, avem suficiente