joi, 16 iulie 2009

Sondajele în Moldova arată doar tendinţele, nu şi rezultatul final

Un scurt comentariu pentru Imedia despre sondajul Vox-Populi prezentat miercuri de către Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova:

„sondajele de opinie publică reprezintă o „oglindă” ce reflectă o anumită stare de fapt a societăţii într-o anumită perioadă de timp”.

„Datele acestor cercetări sociologice pot varia, dar dacă urmărim rezultatele sondajelor pe o perioadă mai lungă de timp atunci se pot observa anumite tendinţe. Sondajele în Moldova sunt bune, deocamdată, doar pentru a stabili tendinţele şi nu pentru a da cu precizie maximă posibilul rezultat electoral. Motive sunt mai multe, iar principalul este legat de procentul înalt al indecişilor. În ţara noastră se atestă un număr foarte mare de indecişi, care în perioadele interelectorale ajunge până la 50 la sută. Potrivit sondajului prezentat miercuri, procentajul indecişilor este de peste 23 la sută, ceea ce este foarte mult, ţinând cont că Moldova se află practic de jumătate de an într-o campanie electorală continuă. Deci, actualul sondaj, care poate 
fi investit cu un anumit grad de credibilitate, atestă faptul că în viitorul Parlament cel mai probabil vor intra cinci formaţiuni politice. Noutatea în raport cu scrutinul din 5 aprilie este Partidul Democrat condus de fostul preşedinte al Legislativului, Marian Lupu, care a urcat puternic în sondaje. Acum lupta se va da pentru cele peste 23% de indecişi care vor fi decisive pentru rezultatele alegerilor din 29 iulie. Săptămâna viitoare, urmează să fie prezentat şi Barometrul de Opinie Publică, realizat la comanda Institutului de Politici Publice, şi vom putea compara rezultatele celor două sondaje, pentru a avea un tablou cât mai amplu”, a afirmat analistul.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Niciun comentariu: