Când a fost prezentat ultimul Barometru de Opinie Publică s-a prezentat şi eventuala repartizare a mandatelor în viitorul Parlament reieşind din faptul că "dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri" pentru PCRM ar vota 31,1%, pentru PL - 13,2%, pentru PD - 9,6%, iar pentru PLD - 7,2% (celelalte formaţiuni nu ar fi trecut pragul de 5%). Astfel, potrivit autorilor sondajului, în Parlament ar trece 51-52 de deputaţi PCRM, 22 deputaţi PL, 16 deputaţi PD şi 11 deputaţi PLD. Multe instituţii media au preluat şi au difuzat masiv această informaţie, arătând şi schematic cum ar arăta viitorul legislativ. Mi se pare greşit o astfel de prezentare a informaţiei, deoarece ea nu a luat în calcul cele circa 30% de indecişi, dar care intenţionează să participe la vot. Aceasta înseamnă că cele 30% de indecişi s-au plusat la cele circa 5-6% de "resturi electorale" şi s-au repartizat partidelor care au trecut pragul electoral, ceea ce este total eronat. La alegerile din 29 iulie vor fi puţine resturi electorale. Dacă AMN trece pragul electoral, atunci resturi electorale vor fi mai puţin de 5% şi nu 35% pe care le-au împărţit autorii BOP.
Acum să obserbăm anumite tendinţe şi scoruri electorale înregistrate pe parcursul ultimelor cicluri electorale. Să luăm drept concurent de referinţă PCRM, care este dominant pe arena politică din 2001 încoace.
Potrivit BOP din februarie 2005, înaintea scrutinului parlamentar din martie al aceluiaş an, pentru PCRM inteţionau să voteze 47% din alegători. La 6 martie 2005 pentru ei au votat 45,98% (vedeţi aici rezultatele lor la ultimele scrutine). Deci, rezultatul obţinut este în limita marjei de eroare. În mai 2007, cu puţin timp înaintea alegerilor locale generale, PCRM era creditat cu 23%. La scrutinul din iunie 2007, la alegerile în consiliile raionale PCRM a acumulat 34,18%. Diferenţa este de 11%, obţinute din votul indecişilor. Potrivit BOP din martie 2009, PCRM, care se afla în ascensiune puternică, era creditat cu 36,2%. La 5 aprilie, potrivit datelor exit-poll pentru PCRM au votat 45,5%, iar potrivit datelor oficiale - 49,48%. Creşterea a avut loc în baza indecişilor, care pe ultima sută de metri s-au orientat spre trendul pozitiv al PCRM.
Acum trendul PCRM este negativ şi această formaţiune este cotată cu 5% mai puţin decât în ajunul scrutinului din 5 aprilie. În cazul în care trendul este negativ, formaţiunea atrage mai puţini indecişi (vezi plecarea din PCRM a şefului fracţiunii comuniştilor din consiliul raional Călăraşi, care a anunţat că susţine PD în alegeri). Potrivit recentului BOP, din cei decişi sigur cu cine să voteze, pentru PCRM şi-ar da votul puţin peste 36%. Dacă e să plusăm, din contul indecişilor, aproape 10% la cele 31% ale PCRM, atunci la 29 iulie PCRM ar acumula 40-41% de voturi. În condiţiile în care resturile electorale vor fi mai puţine de 5%, atunci PCRM ar putea să mai primească suplimentar 1-3 mandate, adică în total 41-44 mandate. Dacă AMN nu trece, atunci procentul "resturilor electorale" se poate dubla, iar din acest cont PCRM ar putea să mai obţină încă vreo 2 mandate. Deci, cel mult 46 de mandate.
Totuşi, o mare necunoscută rămâne ziua scrutinului - miercuri. Nu este clar cum se va participa la scrutin într-o zi din mijlocul săptămânii. Prezenţa la vot poate schimba multe lucruri. Într-o săptămână vom afla.
Aici vedeţi o emisiune la care am discutat subiectul respectiv, la Public TV, cu Victor Nichituş şi Victor Chirilă.
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
19 comentarii:
Bun articol!
In sfarsit o gura de aer proaspat in toate speculatiile de pe piata politica.
Explicat laconic si clar. Merci!
e ridicola ideia ca AMN-ul nu va trece pragul . Ei sunt votati mai mult in sate . Au vre-o 50-60% din primarii satelor . E ilogica idea ca nu va trece pragul.
Barometrul s-a efectuat 80% la oras . asa cred eu.
aster, tu cand spui ca "aşa cred", în baza la ce crezi aceasta? De unde datele că AMN deţine 50-60% din primariile săteşti? De unde ai luat că BOP a fost efectuat în oraş în proporţie de 80%?
Uf, nici tu nu te pricepi în sondaje (ca şi cei de la Unimedia). Îmi pare rău. Şi nu o spun din răutate.
În privinţa ideii principale, conform căroră PCRM ar putea lua 40-46 mandate, în caz că alegerile nu vor fi falsificate, repet, în caz că alegerile nu vor fi falsificate, atunci într-adevăr PCRM va lua un asemenea nr. de mandate. Aşa cam ar şi fi fost şi la alegerile din 5 aprilie, dacă nu ar fi fost fraudate...
Iar AMN intră în Parlament.
Victor, fără răutate, dar chiar nu am înţeles esenţa mesajului tău. De ce nu pricep sondajele?
Oleg, sint citeva nuante in ceea ce tine de indecisi, si anume ca acestea se determina in mare parte in ultimul moment, din acesti indecisi sint 6% care nu au dorit sa raspunda ceea ce inseamna ca ei sau se tem sau nu doresc sa raspunda, ghidindu-se de reationamentul ca votul este secret. in al doilea rind, o parte din cei indecisi totusi vor vota cu pcrm, si asta cred ca majoritatea va fi din considerentul ca ei deja au votat pentru pcrm, desigur ca exista riscul ca acestea sa-si schimbe optiunea din considerentul ca nu au o pozitie stabila.
in ceea ce priveste cetateanul Boldurescu, acesta nu a fost ales in functia de prim secretar al CR al PCRM in Calarasi simtindu-se ofensat si doar a asteptat momentul sa plece. a facut-o in stilul lui Lupu, mam suparat si am plecat. sau poate ca au fost alte rationamente de ordin personal (a se citi beneficii personale.
oleg la pen ultimul barometru pcrm a avut 36.2% cele 3 partide liberale pl 8.2%+pldm 8.3%+amn 5.4%=21.9% deci 36.2 contra 21.9.acum barometrul arata ca pcrm are 31.1% cele 3 partide liberale au pl 13.2+ pldm 7.2%+ amn 2.6%=23%
deci 31.1 contra 23.cu pd 31.1 contra 32.6 deci reiese ca pcrm este in cadere kiar mare iar liberali oricum raman pe loc cu o mica crestere.
apropo daca pcrm la alegeri au acumulaat 49 la suta reiese ca sau au falsificat sau au o scadere de aproape 18 la suta pentru ca eu nu cred ca cei indecis care au votat pcrmul toti ca unul sa spuna ca nu stiu cu cine vor vota
acum de la PCRM pleacă şi votanţi tradiţionali, chiar membri de partid. Şeful fracţiunii PCRM de la Călăraşi e un exemplu grăitor în acest sens. Fie că e supărat pe motive personale, fie din alte considerente, dar asta e fapt împlinit. Plecarea lui Lupu le-a redus destul de mult din credibilitate.
no sa ma mir daca pcrm vor acumula 25%
interesant articol
http://tinyurl.ru/5b7
oleg ai auzi de sondajul airai
Da, am ştiu de sondajul IRI :)))
cam cum arata el
la unele partide cifrele difera. E vorba de AMN şi PD. Mai multe nu pot zice.
poate imi spui mai mult pe meil
sda.84@inbox.ru
din pacate, nu am cifrele
macar kit are amn si pd
Oleg excelent articolul!!!!logica e foarte buna,dar mult depinde cum ai zis ,cum vor iesi oamenii la alegeri!daca e asa cum zici comunistii vor obtine o infringere cum nu au mai vazut vor pierde vreo 20 de locuri de deputat, la capitolul AMN sunt sigur ca vor intra!
Ok, Oleg. Vezi, tu operezi cu procente, dar eu aş prefera cu numere (de alegători).
Ai menţionat că potrivit BOP din februarie 2005 pentru PCRM intenţionau să voteze 47% din alegători, ceea ce însemna un număr de 1.117.561 de alegători din totalul de 2,43 milioane. Şi totuşi, pentru PCRM au votat 716.336 oameni, cu 400 mii oameni mai puţin... îţi poţi explica dc oare aşa?
PS. Procentele din sondaj se raportează teoretic la toţi cei 100% de alegători, pe când rezultatele alegerilor la doar acei care au şi votat (64% în 2005, 52,34% în 2007, etc.). Din această cauză este absurd să compari procentajele BOP cu cele din alegeri, pentru că ele nu sunt din acelaşi nr. de oameni.
Daja apar info ca unii din tabara PPCD vor sa treca in PD, se mai spune ca printre ei sa fie shi Musuk Eduard, iteresant cum se shimba oamenii!?
Trimiteți un comentariu