De câteva săptămâni, după ce am părăsit instituţia media la care activam, foarte mulţi oameni mă întreabă dacă acum lucrez consilier de imagine al ex-premierului Vasile Tarlev, lider al Uniunii Centriste din Moldova. Am tot evitat să dau importanţă acestei informaţie care circulă în spaţiul public, dar intensitatea care a luat-o în ultima vreme mă face să cred că există persoane interesate care răspândesc cu insistenţă acest ZVON. Un director de ziar, care este şi fruntaş al unui partid, mi-a mărturisit recent că el ar fi autorul zvonului respectiv. Fără să-i reduc din importanţă şi fără a pune la îndoială că ar fi unul dintre cei care propagă zvonul dat, totuşi, cred că există mai multe surse, independente una de alta. Or, această informaţia apare în grupuri diferite, care nu au nici tangenţe.
Nu mă deranjează în niciun fel zvonul că aş consilia cel mai longeviv premier din istoria R. Moldova şi cunosc prea bine motivul apariţiei informaţiei în cauză. Sunt imun la acest gen de "ştiri", dat fiind numărul mare al zvonurilor care mă vizau, majoritatea dintre care sunt total false. Oricine poate deveni ţinta zvonului ! Chiar Tu, cel care acum citeşti materialul dat.
Mai jos public o scurtă explicaţie a fenomenului zvonului şi cum acesta acţionează.
Răspândirea zvonurilor este o tehnologie politică folosită cu succes în orice societate şi în toate perioadele istorice. Se utilizează şi în campania electorală, în scopul de a răspândi informaţii defăimătoare despre oponent prin intermediul comunicării informale.
Zvonurile prezintă informaţii venite din surse anonime, transmise din aproape în aproape de cei care au cunoştinţă de ea. În cea mai mare parte, zvonul este informaţia care circulă în afara spaţiului formal (mass-media, organizaţiile guvernamentale). De regulă, în calitate de „emiţător” sunt vecinii, cunoştinţele, colegii de serviciu sau „persoane întâmplătoare” întâlnite în stradă sau în transportul public. Specialistul american în psihologie, Paul Lindbirdjer a explicat fenomenul zvonului prin existenţa la oameni a „deficitului informaţional” şi a „indeciziei informaţionale”.[1] De regulă, susţine acesta, oamenii au nevoie de a-şi satisface necesităţile informaţionale dat fiind natura socială a acestora, iar zvonurile reprezintă o modalitate accesibilă de a te informa „ca să ştii pe ce lume trăieşti”. Zvonul este înlocuitorul ştirilor importante. Cercetătorul rus, Alexandr Olişevski afirmă că zvonul de regulă este transmis cu o încărcătură emoţională, prin urmare informaţia are un impact mai mare deoarece este perceput nu la nivel raţional, ci mai mult emoţional.[2] În plus, susţine acest autor, chiar dacă zvonul nu este crezut integral, totuşi informaţia primită are o valoare importantă comparativ cu negarea ei datorită faptului că a parvenit prima.
Realitatea şi cercetările arată că zvonurile pot fi false, adevărate sau o combinaţie a celor două. Este sigur faptul că nu se poate verifica. După caracterul informaţional, zvonurile pot fi împărţite în patru categorii de bază: integral false; în mare parte false, dar cu elemente de adevăr; în mare parte adevărate; integral adevărate bazate pe fapte reale. Pentru ca zvonurile să fie mai credibile este necesar de introdus, pe lângă „mesajul comandă” şi informaţii veridice, cunoscute de către majoritatea populaţiei.
Analizând modul în care se deszvoltă zvonul, evidenţiem patru etape în circulaţia acestuia:
· Nivelarea: etapa în care zvonul devine mai redus, mai accesibil, mai concis, circulă uşor de la o persoană la alta.
· Cizelarea zvonurilor: se modifică în funcţie de caracteristicile persoanei care-l preia. În situaţiile în care îl transmite mai departe, individul va selecta acele elemente care prezintă interes pentru el şi le va accentua.
· Asimilarea – indivizii vor adăuga experienţele personale, vor adăuga obişnuinţe şi interese care să corespundă aşteptărilor grupului din care face parte. În plan personal, există un anumit profil psihologic şi social al individului care răspândeşte zvonuri. Psihologic – individ cu anxietate iar sociometric – individ marginal, izolat, predispus la astfel de preocupări. Individul marginalizat apare în prim-plan ca deţinător al informaţiilor preţioase devenind „cineva” pentru o scurtă perioadă.
· Isteria de masă – o mulţime de indivizi cuprinşi de o stare de teamă inexplicabilă, provocată de informaţii greşite sau credinţe nefondate. Această stare se adânceşte şi se extinde rapid. În cazuri extreme se transformă în panică. Ex.: s-a înregistrat o nouă explozie la Centrala atomoelectrică de la Cernobâl; va fi schimbată valuta naţională (leul); România va stopa acordarea cetăţeniei române; băncile nu întorc depozitele şi sunt în prag de falimentare; primarul de Chişinău D.Chirtoacă se căsătoreşte cu jurnalista de la PRO TV Chişinău, L.Bogza etc.
[1] Грачев Георгий , Мельник Игорь , Манипулирование личностью: Организация, способы и технологии информационно-психологического воздействия. – M.. 1999. c. 89.
[2] Ольшевский А.С. Антикризисный PR и консалтинг. - Издательский дом «Питер», С.-П., 2003, c. 98-103.
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
chiar daca e zvon si nu e adevarat, tot e in favoarea ta. Nu e rau sa fii consilier de imagine al unui politician ratingul caruia este in top 5.
Dar, apropo, faptul ca Chirtoaca se insoara cu Bogza nu mai este zvon. Deja sunt vazuti impreuna in auto de mai multe ori
Dar, apropo, faptul ca Chirtoaca se insoara cu Bogza nu mai este zvon. Deja sunt vazuti impreuna in auto de mai multe ori
Doi crocodili se leganau... pe o pinza de paianjen.
ce lelefant cinta despre crocodili?
Vitalie, ar trebui sa te puna in garda acest zvon: cu toate ca esti baiat bun, pentru foarte multa lume vei ramane in memorie ca un 'vintik' al masinariei mass-media communiste (NiT si Moldova Suverana). Cu toate ca timpul iti va mai slefui din imagine, pentru foarte multa lume tu vei ramane o persoana care trebuie tinuta mai departe. Pacat de tine, dar alegerea ti-a apartinut.
P.S. Si cand imi aduc aminte cu cat mandrie povesteai ca esti in dezbatere televizata cu Voronin (chiar si pe www.odnoklassniki.ru ti-ai pus poza din acel context). Eu, oricum, iti urez la multi ani si numai sanatate
Merci frumos pentru urări !
Aş vrea să fac câteva precizări minuscule. Numele meu nu este Vitalie :)
Altă precizare ţine de ceea ce am făcut în ultimii trei ani. Nu regret şi nu ascund aceasta, pentru că nu cred că am făcut ceva rău. Cei care au urmărit conţinutul şi nu forma înţeleg. La fel realizez şi eu că oamenii cunosc lumea inclusiv prin asociere. Dar nici aceasta nu e nimic grav. Chiar mă bucur că am avut posibilitatea să promovez pe mai multe canale ideea integrării europene (aici, pentru corectitudine, trebuie să menţionezi şi Europa Liberă, EU TV, Radio Nova, precum şi alte posturi de radio şi TV). Voi face acelaşi lucru indiferend unde voi fi.
La Mulţi Ani tuturor !
Oricum, urmatorii 10 ani zvonurile privitor la tine nu vor depasi dimensiuni de genul Tarlev, Uniunea prietenilor rusiei in moldova sau erori politice ca partidul european. numai bine!
În Moldova erori politice pot fi numite 90% din partide !
Iar zvonurile pot fi canalizate în direcţia cuvenită !
care-i atunci tolcul sa faci cercetari (PhD dissertation) daca numai in erori politice poti fi observat? poate in 2009 lasi balta doctoratul in moldova si te inscrii la vreo scoala buna din occident (maca din romania)? Dan Dungaciu ar putea sa te ajute in privinta Bucurestiului (o face in fiecare an pentru cativa basarabeni...)
Crearea Partidului European a avut un scop pe care foarte putini au fost capabili sa-l inteleaga. A fost o mutare fina dintr-un context complex. Dupa asta, a devenit inutil.
Partidul European poate fi privit, dacă doriţi, şi ca un proiect conservat ! Dar despre care alte "proiecte ieşuate" vorbeşti?
Eu ma bucur că am acumulat experienţa pe care o am, bună sau rea, în toate locurile unde am fost. În orice poţi găsi şi elemente pozitive. Dacă doreşti aceasta şi poţi.
Cât priveşte suportul pentru studii in Romania din partea lui Dan Dungaciu, aş fi interesat să aflu cum ar putea s-o facă.
PS Încă două cuvinte despre PE. Ne-am lansat în 2005 cu mesajul SCHIMBAREA şi mizam exact pe electoratul care acum este al PL şi PLD. Or, rezultatul pe care îl au în sondaje acum PL şi PLD (care vorbesc despre schimbare)demonstrează că acele calcule au fost corecte. Doar că nu au fost duse la bun sfârşit.
Trimiteți un comentariu