joi, 25 decembrie 2008

Smirnov i-a interzis lui Voronin să se închine la moaştele Sf. Nicolae Făcător de Minuni

Liderul separatiştilor de la Tiraspol, Igor Smirnov practic i-a interzis preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin, să meargă la Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Tiraspol pentru a se închina la moaştele Sf. Nicolae Făcător de Minuni (vedeţi aici). Despre aceasta a anunţat Arhiepiscopul de Tiraspol şi Dubăsar Iustinian, care a pregătit, ieri, şi o slujbă specială ocazionată de vizita lui Voronin la această Biserică, însă a fost anunţat telefonic, de preşedintele RM, că nu poate să vină. Motivul schimbării programului şefului statului moldovenesc a fost atenţionarea făcută de Smirnov precum că, dacă va merge la Biserică agest gest va fi calificat drept "provocare politică".
Este a doua oară în ultimele două luni când regimul rebel din stânga Nistrului îi interzice preşedintelui RM să meargă la o Biserică în regiunea Transnistreană. În luna noiembrie, Vladimri Voronin urma să participe la sfinţirea Bisericii din satul său de baştină, Corjova, aflată în stânga Nistrului, dar a fost oprit la frontiera administrativă de către securitatea transnistreană şi întors spre Chişinău.
Urmârind, aseară, reportajele TV de la întâlnirea celor doi mi se crea impresia că dacă jurnaliştii ieşeau mai repede, Voronin şi Smirnov s-ar fi luat de gât şi şi-ar fi aplicat câţiva pumni în figură. Apropos, pe frontispiciul clădirii unde a avut loc întâlnirea Voronin-Smirnov, cu lidere mari şi pe fundalul culorilor drapelului autoproclamatei rmn era scris un mesaj, în rusă, "24 decembrie - Ziua constituţiei republicii moldoveneşti nistrene". E şi acesta, cu siguranţă, un element pus special la cale de regimul Smirnov pentru a-l înjosi pe preşedintele RM.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Niciun comentariu: