Votul tău contează! Oare? Mai mulţi ani în urmă, pe când eram în băncile universităţii, profesorul de politologie (pe atunci) Cornel Ciurea, încerca să ne demonstreze că votul nostru, a fiecărui în parte, nu contează.
Parlamentul virtual, care se crează pe http://www.2009.md/ cu ajutorul unui sistem interesant de vot, încearcă să aducă o noutate în viaţa politică moldovenească. Eu numesc aceasta "parlamentul meritocrat". Doar că, în esenţă, ceea ce se face în cadrul proiectului respectiv doar meritocraţie nu poate fi numită. De altfel, majoritatea celor care au votat la sondajul de pe blog sunt de părere că proiectul în cauză este "realizat prost", iar o bună parte cred că "este bun, dar cu multe carenţe".
Modalitatea de votare pe acest site m-a convins o dată în plus de faptul că acest proiect, binevenit ca un exerciţiu democratic, nu este altceva decât un joc ceva mai serios. Sistemul de votare este viciat ! De exemplu, câţiva tineri anonimi au de câteva ori mai multe voturi, prin SMS, decât liderul AMN-ului, celui al PPCD-ului. Dorin Chirtoacă şi Vlad Filat au de două ori mai puţine voturi decât liderul topului. Candidaţii din partea partidului de guvernământ sunt în coada topului, cu un rating negativ foarte mare, deşi sondajele de opinie publică arată că ei sunt foarmaţiune dominantă în politica moldovenească.
Mulţumesc tuturor celor care şi-au dat votul pentru mine, care au plasat comentarii, atât pozitive, cât şi negative. În cazul în care voi fi "ales" în "Parlamentul meritocrat", mă oblig să depun mandatul! Nu am făcut promisiuni electorale, nu am prezentat niciun program politic, deci nu am dreptul moral să reprezint pe cineva .
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
luni, 15 decembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
In privinta comunistilor si a partidului de guvernamit, consider ca acolo le este locul: in fund... oops, la coada listei :)
Foarte multe persoane au fost incluse in acea lista fara sa li se ceara acordul, si nu e corect.
La Voronin era scris un timp indelungat ca face parte din... Partidul National Roman.. si o bataie de joc in adresa lui din partea realizatorilor site-ului.
Decit un asa parlament virtual, constituit din anonimi si diletanti, mai bine unul cu popa beat si citiva muzicanti. Va fi mai vesel.
Oleg, este doar un exercitiu, mai precis spus o simulare pentru publicul larg. De aceea, nu poti pretinde perfectiune si nici mecanisme de veridicitate la un asemenea exercitiu. Efectul este eminent pentru ca sparge barierele limitelor impuse in spatiul public de anumite institutii de drept public si privat(inclusiv si unele ONG-uri specializate) care ar avea un asemnea rol de educatie electorala. Imi aduc aminte de anul doi de facultate, atunci cand am facut o simulare pentru cursul de Marketing politic si electoral. Simularea s-a desfasurat pe parcursul unui semestru, iar campania electorala a durat undeva o saptamana, finalizata cu votul propriu-zis. Scopul acelui exercitiu a fost de a apalica teoria in practica (invatare experentiala). Sa stii ca a fost un exercitiu util. In acest sens, consider ca ceea ce fac cei de la NMG contribuie la dinamizarea spatiului public intern, chiar daca pe anumite paliere ale exercitiului exista neajunsuri considerabile.Sa stii ca practica simularii este una extrem de importanta pentru infaptuirea politicilor publice, iar la noi, in Republica Moldova, aceasta componenta lipseste cu desavarsire. Daca este facuta, deseori este luata in derizoriu. Iti dau un exemplu, din 1993 in Republica Moldova se implementeaza cu ardoare jocul de dezbateri. Imi poti spune cate dezbateri tip policy au fost utilizate de Guvern ca elemente de informare si simulare de politici? Ori, respectivele jocuri ofera componnete de justificare, explicitare, analiza preventiv-anticipativa, factuala sau contra-factuala, privind dezirabilitatea sau indezirabilitatea infaptuirii unei anumite politici. Cred ca mai este nevoie de ceva timp pentru a intelege care este utilitatea unor asemenea exercitii intelectual-educationale. In gluma sau in serios, daca voi deveni candva ministru al educatiei in Republica Moldova, voi milita ca una dintre componenetele de evaluare de la examenul de BAC sa consiste in desfasurarea unei dezbateri, care ar avea menirea evaluarii competentelor transversale specifice Cadrului European al Calificarilor (EQF). Metodic vorbind, poti evalua cunostintele generale din limba, literatura, istorie, georgrafie, cultura si civilizatie globala, inclusiv matematici. Efectul, resursa umana pregatita pentru o concurenta emergenta pe piata interna si europeana a fortei de munca. Crezi ca la acest moment intelege cineva din Ministerul Educatiei si Tineretului din Republica Moldova, importanta unei asemnea dimensiuni? Crezi ca universitatile din Republica Moldova ar accepta un asemenea criteriu de evaluare la examenul de BAC - deoarece ele vor trebuie sa admita ulterior acei candidati? Crezi ca la acest moment in Republica Moldova este nevoie de o resursa umana informata, implicata civic si care dispune de diverse abilitati transversale (comunicare, utilizarea noilor tehnologii informationale si de comunicatie, lucru in echipa, respectarea eticilor si valorilor profesionale s.a.)? Stii sigur ca raspunsul ascuns este NU, chair daca cel declarat este semi-DA. Ei, iata in acest caz, NMG sparge anumite bariere si limite sistemico-structurale, ceea ce comporta un efect educational in timp. Desigur, am anumite critici si rezerve la exercitiul www.2009.md, care stiu ca i-au fost comunicate lui Tudor Darie.
Nicolae, nu voi incerca sa aduc argumente pentru a demonstra pozitia contrara celei expuse de tine, din simplu motiv ca sunt total de acord cu tine. Eu am salutat acest proiect, dar am atras atentia deficientelor acestuia (de altfel, cateva persoane m-au sunat si mi-au spus ca nu pot sa voteze prin SMS, nu stiu din ce motiv. Banuiesc ca e ceva tehnic).
Sustin orice proiect care prevede implicarea dezbaterilor publice (dezbaterile pe care le-am practicat in studentie, in cadrul Ligii Nationale de Dezbateri Preuniversitare au fost una dintre cele mai frumoase experiente din studentie, care m-au ajutat sa cresc, sa ma dezvolt si le-am facut cu mare placere) si simulari ale procesului decizional, de participare. Intentia mea, ma repet, a fost doar sa scot in evidenta acele carente, inclusiv tehnice, pentru a face cat mai bun acest proces.
Foarte des şi cu diferite ocazii repet că noi cu toţii Trebuie să învăţăm democraţia! Democraţia nu ne cade din cer. Ea se învaţă, inclusiv din greşeli.
Trimiteți un comentariu