Dacă e să examinăm scurta istorie a politicii moldoveneşti, credibilitatea partidelor, resursele financiare, umane şi media, atunci putem să tragem anumite concluzii. Istoria arată că până la moment toate războaiele duse de PPCD (cu excepţia celui împotriva PCRM, dar aceasta este o altă situaţie) au adus câştig creştin-democraţilor în raport cu oponenţii lor. Victime ale PPCD (FPCD) au devenit, la timpul lor, Alianţa Intelectualilor, Partidul Forţelor Democratice, Partidul Renaşterii şi Concilierii, Mişcarea "Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă" (PD). Poate mai există, dar la moment nu mi le amintesc. Toate aceste partide au pierdut şi au rămas în afara Parlamentului, multe dintre care dispărând de pe arena politică. Acum ţinta PPCD este PLD. Şi este motivat acest lucru. Prea mulţi oameni de la creştin-democraţi au plecat (momiţi cu bani sau cu promisiuni, ori dezamăgiţi de PPCD) din PPCD la PLD. Va fi partidul lui Filat următoarea victimă a PPCD? Nu este exclus.
Totuşi, acum PPCD are o gravă problemă care i-ar putea juca festa. Credibilitatea slabă, cea mai joasă din istoria acestei formaţiuni. Motivul scăderii credibilităţii este votul din 4 aprilie 2005. De asemenea, din 2005 persistă o mişcare centrifugă. Până acum această formaţiune a fost părăsită de mulţi oameni, inclusiv fruntaşi şi deputaţi. Şi nu au avut nicio achiziţie importantă. Din 2005 aceleaşi feţe care au fost şi până în 2005. Doar că mai puţine.
Pe fundalul lipsei de credibilitate, PPCD la moment este mai puternică decât până la 2005 din punct de vedere al resursei media. Acest partid are la dispoziţie un ziar cotidian, o agenţie de presă, un post de televiziune. Mai există şi alte instituţii media simpatizante, dar cu un impact mai mic. La acest capitol trebuie să remarcăm abilitatea şi iscusinţa cu care liderii PPCD utilizează resursele media. Ei sunt printre cei mai buni specialişti în manipulare a opiniei publice. Loviturile lor pot aduce grave prejudicii de imagine. Doar că credibilitatea surselor (PPCD) este scăzută. La resurse media care "dau mai multă dreptate PPCD-ului" pot fi incluse şi alte instituţii, care, însă, nu aparţin şi nu simpatizează, la general, PPCD-ul.
Pe de altă parte, PLD beneficiază de susţinere media din partea a două ziare şi un post de televiziune care o face "pe independenta". Dacă în cazul PPCD postul lor de televiziune este o instrument de propagandă directă, atunci postul de televiziune care şlefuieşte imaginea PLD (în special, a lui Filat) o face "mai lejer". În schimb, ziarele sunt instrumente de propagandă "dură" anti-PPCD şi pro-Filat (PLD). Chiar dacă acestea neagă acest lucru, deşi astfel de gesturi par deja groteşti.
Resursele umane ale celor două partide sunt aproape egale.
Deşi nu le-am numărat banii, cred că în acest caz PLD are (nu ştiu de unde) mai multe resurse financiare, care sunt utilizate cu succes în promovarea formaţiunii (dar şi în "ruperea membrilor" de la alte formaţiuni).
Ar fi o greşeală dacă nu vom menţiona şi resursa administrativă, care, în acest caz, este de partea PPCD. Majoritatea adresărilor deputaţilor PPCD către organele de control au fost auzite, astfel că PLD este supus unei "verificări minuţioase" din partea diferitor structuri de stat (nimic ilegal în acţiunea acestor instituţii, poate doar cu anumite excepţii ce ţin de lipsa profesionalismului unor colaboratori).
Luând în calcul aceşti factori, cine va avea de câştigat în urma războiului în cauză? PPCD sau PLD?
Votaţi pe blog, unde a fost pusă această întrebare!
UPDATE 12.50
Rog pe cei care folosesc proxy-server-ul (pentru a schimba IP-ul şi a vota nelimitat) să renunţe la această practică vicioasă. De altfel voi crede că cei pentru care votaţi se comportă în politică la fel ca şi voi pe blog (şi pe alte site-uri unde votaţi cu ajutorul acestei şmecherii).
Iată exemplu cum îşi schimbă IP-ul
89.238.254.34
http://www.oleg-cristal.blogspot.com/
89.238.254.35
http://www.oleg-cristal.blogspot.com/
89.238.254.36
Ştiu şi ce server utilizaţi pentru aceasta. Cred că faceţi mai mult rău celui pentru care votaţi în aşa mod!
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
16 comentarii:
Oleg, de ce nu ai dat numele organelor de presa care servesc unuia sau celuilalt partid? Poate vei spune ca sunt colegii tai si nu ar fi un gest tocmai....
Oricum, le stim si noi aceste organe de presa, poate mai putin postul tv pro-filat :). Oricum se vede o oarecare echidistanta acolo.
Eu cred ca razboiul dauneaza ambelor partide, mai cred ca PLD va intra in parlament, iar PPCD-ul prin aceste atacuri nu face decat ca bumerangul aruncat sa se intoarca mai tarziu tot la gatul lor.
Tin sa cred ca atacurile PPCD-ului fac mai multa publicitate liberal-democratilor decat prejudicii de imagine.
Cred ca PLD, acum ei sunt mai in voga, PPCD a pierdut reputatia...
oleg, care e postul tv pro-filat? tv7? nu sunt in RM si de aceea nu am de unde sa stiu, dar sunt curioasa.
nu este colegial (aşa cum a remarcat Alexandru) să dau acum numele. Dar dacă veţi citi mai multe materiale din Flux despre Filat, veti gasi si denumirea postului de televiziune respectiv.
Oleg, de ce nu spui ca e vorba de PRO Filat TV Chisinau? Ori EU Rosca TV ori PRO Filat TV, tot acolo sint. Ambele sint scule propagandistice cu marca "televiziuni independente".
ei, dar il intreb pe praporscic. el probabil nu se va sfia sa-mi raspunda :)
deci protv?!
Cine imi spune cu ce sa finisat press conferinta pldistilor
cei interesati de conferinta de presa a PLD pot citi aici http://www.info-prim.md/?x=&y=14326
salutare...Dl Oleg...
cam des privesc emisiunea "Mai ai ceva de spus" de la NIT si n-am observat ca sunteti Pro European... oare de ce ?
A-ti aminat, a-ti inconjurat dar tot ati spus ca PLDM cumpara memebri cu bani de la PPCD...
daca aveti dovezi concrete atunci puteti vorbi concret dar de presupus, orice se de presupus...
Eu nu cred ca poti cumpara viziunea unor oameni care se respecta...
O zi buna tuturor!
BRV
cum să înţeleg că nu aţi "observat să fiu proeuropean"? Ce trebuia sa fac? Să cânt Oda Bucuriei şi să-mi pun un drapel al UE în faţă? Iar cei care doresc, înţeleg uşor ce şi cum mă prezint, inclusiv acolo. Nu trebuie sa demonstrezi nimic şi nimănui ceva. Eu nu sunt politician şi nu sunt în căutarea credibilităţii politice. Pe mine nu mă votează nimeni. În schimb, politicienii noştri care se cred democraţi şi pro-europeni îmi provoacă zâmbet.
Despre "cumpararea membrilor de partid", eu nu am afirmat dar am admis ca una din variante. Ai argumente contra? Prezintă-le!
Dacă urmăreşti păstările anterioare de pe blogul meu şi comentariile vei afla că eram acuzat de faptul că sunt plătit de Filat. Se avansau şi sume diferite pe care le-aş fi primit. Astăzi cineva a spus că aş lucra pentru Roşca. Mai există şi alte variante: cică aş lucra pentru Voronin, Urechean, Chirtoacă, Diacov. Poate lansaţi şi alte variante? Eu o să ma amuz copios...
Geo
Oleg, ai uitat sa mantionezi o domnisoara (dar deja femeie fizic) de credibilitatea slaba si purtare usoara - UNIMEDIA, care precis castiga din acest razboi, Dar...
Daka pierde PLDM UNIMEDIA ramane fara osul cel de toate zilele, iar Rosca ii baga in pamant cum a mai bagat alte "presse independente" de acest Jen ;)
Ar fi pacat...
Citesc cu placere 'independenta' UNIMEDIA - e mai cool ca flucul 'direct', dar nu ramane in urma de unimedisti si Glasul NaZZiunii
;)
celor care se tot întreabă chinuitor de ce apar la o emisiune TV, le-aş recomanda să se mai întrebe de ce apar la alte emisiuni TV la Euro TV, Moldova-1, la posturile de radio Europa Liberă, BBC, Nova, Radio Moldova. Baftă la procesul complicat de reflectare! :))
Domnule Oleg, de ce nu doriti sa imi postati comentariul? Aplicati cenzura? Inteleg ca este un blog personal, dar daca tot asteptati comentarii fiti gata si la astfel de comentarii. Precizez ca mesajul meu pe care l-am adaugat ieri in jurul orei 17:30 se incepea aproximativ astfel: Lucrati pentru Voronin, ca in caz contrar nu ati aparea la iubitul nostru NIT.......etc..... As fi foarte recunoscator daca mi-ati posta ambele mesaje, demonstring astfel tuturor cit de pro-european sunteti si tineti cu adrvarat la libertatea cuvintului. Va multumesc.
repet a nu ştiu câta oară. Citiţi mesajul de la introducerea comentariului. Sunt postate toate mesajele cu excepţia...citiţi mai sus, unde scrieţi mesajul.
Cât despre apariţia în mai multe surse de informaţie, imi pare ciodată întrebarea. Merg acolo unde sunt invitat.
Domnule Oleg, cuvinte necenzurate nu am folosit si nici macar atacuri la persoana, ar fi bine daca ati putea sa citati textul concret unde v-am atacat la persoana si atunci imi cer scuze, in caz contrar tin sa cred ca totusi aplicati cenzura si nu mai are sens sa mai postez mesaje pe blogul dumneavoastra pro-european. Va multumesc.
Trimiteți un comentariu