Republica Slovacă va continua să susţină Moldova în aspiraţiile de aderare la Uniunea Europeană. O declaraţie în acest sens a făcută de către preşedintele Slovaciei, Ivan Gasparovici, miercuri, la Chişinău, după întrevederea avută cu omologul său moldovean, Vladimir Voronin. Şeful statului slovac a subliniat că scopul vizitei sale în Moldova este de a demonstra bunele relaţii pe care le au cele două ţări, precum şi să reconfirme sprijinul pentru perspectivele noastre europene. Potrivit lui Gasparovici, “ambiţiile declarate de integrare europeană sînt demonstrate de Moldova şi pe plan local, prin promovarea reformelor economice cu îmbunătăţiri sociale, ceea ce denotă că în viitorul apropiat R.
Preşedintele Slovaciei a numit două condiţii de bază, prioritare la moment pentru Moldova - aducerea la bun rezultat a tuturor criteriilor necesare pentru aderare -, şi a doua - UE să nu pună nici o piedică pentru ambiţiile Moldovei de integrare. El a vorbit despre necesitatea ca republica noastră să continuie procesele de reformare, dar şi să intensifice colaborarea transfrontalieră.
La rîndul său, Vladimir Voronin i-a mulţumit omologului său slovac pentru susţinerea
Referindu-se la relaţiile bilaterale, cei doi şefi de stat le-au apreciat ca fiind foarte bune, totodată, exprimîndu-şi speranţa că după actuala vizită a preşedintelui Slovaciei dinamica acestor raporturi va fi şi mai pozitivă. Ivan Gasparovici a informat că în ultimii ani schimbul comercial dintre statele noastre a crescut de trei ori şi că exporturile moldoveneşti în ţara sa sînt mai mari decît importurile produselor slovace pe piaţa din R. Moldova.
Pe parcursul zilei de ieri, liderii celor două state au avut o întrevedere tete-a-tete, după care au participat la o şedinţă în format extins, cu participarea delegaţiilor R. Moldova şi Slovaciei. În prezenţa preşedinţilor Voronin şi Gasparovici, au fost semnate două documente: Acordul interguvernamental de cooperare în domeniul combaterii crimei organizate şi Programul de colaborare între între Organizaţia pentru Promovarea Exportului şi Investiţiilor din Moldova şi Agenţia Slovacă pentru Dezvoltarea Investiţiilor şi Comerţului.
Oleg CRISTAL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu