Marian Lupu şi echipa acestuia (când a fost ea creată?) a preluat Partidul Democrat. În primii 10 pe lista PD la alegerile parlamentare anticipate, doar 4 sunt membri mai vechi ai partidului, iar locurile acestora sunt în a doua jumătate (vedeţi aici lista primilor 16 candidaţi). La întâlnirea de astăzi cu presa a actualului preşedinte al PD, Dumitru Diacov, şi a viitorului preşedinte al formaţiunii, Marian Lupu, ex-spicherul Parlamentului, plecat recent din Partidul Comuniştilor, a spus că "din acest moment preiau managementul conferinţei de presă..." (în condiţiile când alături era preşedintele în funcţie al partidului). În metalimbaj aceasta înseamnă "de acum încolo eu sunt şeful".
Deşi nu este clar când şi cum s-a format "echipa lui Lupu" (pentru cine au votat aceştea la 5 aprilie, pentru PCRM pe listele căruia figura Lupu sau pentru alte formaţiuni?), cert e că s-au adunat oameni de calitate, profesionişti în ceea ce fac, cu reuşite în diferite domenii. Acum, din partidele de opoziţie, există deja două formaţiuni care au echipe comparabile, ce pot fi puse pe cântar. Cel mai probabil, între acestea se va duce o luptă pentru "alegătorul centrist". Una dintre formaţiunile de la care PD ar putea lua cele mai multe voturi cred că este, nu PCRM, ci AMN (plus PSD şi UCM, parţial PLD). Cu oameni de felul lui Igor Corman sau Andrei Popov este greu de crezut că va fi convins electoratul PCRM să-şi dea votul pentru PD. Este important şi care va fi mesajul noii echipe (Lupu spunea că aceasta, inclusiv sloganul, e o chestiune de tehnologie, ceea ce politicienilor nu li se recomandă să declare în public).
De unde credeţi că va "rupe" cel mai mult PD?
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
13 comentarii:
odnoznacino pcrm!!!
oleg cei cu acest sonadaj
http://unimedia.md/?mod=poll&id=96
cei dela unimedia kin fac kite una, totul pe dos
http://costel-roibu.blogspot.com/2009/06/declaratiile-lui-marian-lupu-la.html
Constantin, sper ca e ultima data cand plasezi astfel de linkuri. Nu abuza.
nu te supara am vru ca lumia sa stie,promit ca e ultima data
sondajele on-line nu sunt relevante, deoarece ele exprima doar pozitia unui anumit contingent de persoane, care nici pe depearte nu este reprezentativ.
Oleg, e adevarat despre cubriacov si alti, sa inteleg ca abandoneaza ppcd sau cum???
da, este adevărat faptul că liderii PPCD nu figurează acum pe lista electorală a acestei formaţiuni. Nu exclud să fie un simplu truc, motivat de faptul că Iurie Roşca este prim-vicepremier şi dacă se înregistra în cursa electorală acum urma să degreveze din funcţie, iar cu o săptămână înaintea scrutinului, să apară cap de listă. Totuşi, cred că explicaţia este alta. Ei înţeleg bine că nu prea au şanse să treaca pragul electoral şi chiar să obţină un scor mai prost ca la 5 aprilie. Dacă va fi aşa, atunci liderii PPCD vor avea o "scuză", spunând că am încerca să promovăm tinerii noştri, dar, din păcate, rezultatul nu a fost cel aşteptat. Se spală pe mâini.
poate vor participa ca independenti?
interesanta idee ;))) dar nu cred
Moldova e tara minunelor totul e posibil vezi istoria cu lupu.
Echipa si-a creat-o in perioada in care s-a decis sa-si dea demisia din PCRM. Adica acum cateva luni. Iar mesajul de campanie-asta e cheia, asta astept si eu sa vad... Pana acum nicio formatiune politica din RM nu are asa ceva. In mod declarat nu are...altfel...
PD va rupe votul de la mine. Adica va obtine votul meu. Vor reusi aceasta perormanta datorita prezentei lui Lupu cap de lista. Povezlo gavniukam.
Oleg ai perfecta dreptate, va lua din electoratul AMN, PSD, UCM si PLDM. Sunt foarte mici sanse sa ia de la PCRM, in tot cazul nu mai mult de 5%. Totusi depinde de PSD si UCM in ce formula vor merge, deocamdata inca nu se stie cum vor participa ei, separat sau s-ar putea sa-i regasim pe lista PD. Sper totusi ca AMN sa se retraga pe ultima suta de metri in favoarea PLDM.
PCRM cred ca va perde putin din electorat (5-6%), datorita numirii lui Rosca in calitate de vice prim-ministru.
Cit priveste PPCD, no coment, de data aceasta nu cred ca acumuleaza mai mult de 3%.
Trimiteți un comentariu