Frica în calitate de tehnologie politică

Majoritatea tehnologiilor politice ţintesc nivelele emotiv şi sentimental ale alegătorilor şi foarte puţin cel raţional. Oamenii sunt înclinaţi să ia decizii (de vot) în baza unor impresii, sentimente etc şi rar de tot în urma unei analize profunde a ofertelor electorale, a calităţii echipelor concurenţilor înscrişi în alegeri. Din aceste considerente, specialiştii în comunicare politică recurg la diferite trucuri pentru a pătrunde "în inima" sau "stomacul" alegătorului mai degrabă decât în capul acestuia. Iar dacă doresc să ajungă "în capul" electorului, atunci cu siguranţă mai întîi de toate în subconştient, care dictează cele mai multe deciziilor chiar şi în cazul alegerilor. Mulţi dintre cei care afirmă cu toată siguranţa că ei "fac o alegere raţională" sunt pur şi simplu victime ale unor tehnologii eficiente, care îi fac să creadă că ei "au ales corect şi binecântărit". Nimănui nu-i place să recunoască acest lucru, în schimb fiecărui îi place să se complacă în sentimentul că "el ştie ce face şi face ceea ce trebuie" (votanţii oricărui partid vor declara acelaşi lucru). 

   Revin la ideea manipulării alegătorului cu ajutorul emoţiilor şi sentimentelor. Până a ajunge la ideea pe care vreau să o evidenţiez, voi reda câteva propoziţii din teza mea de doctor (în comunicare politică) la acest subiect. 

  Pentru a avea o eficienţă înaltă, acţiunile de comunicare politică urmează să fie îndreptate spre toate nivelele de percepţie a lumii: sentimental, emoţional şi raţional. Influenţarea sentimentelor alegătorului. Sentimentele figurează în codul genetic uman şi pe parcursul vieţii i-au diferite forme: dragoste (maternă, părintească, faţă de o altă persoană, dumnezeiască, faţă de ţară sau propria naţiune), ură, frică, fericire, tristeţe, ataşare. Acestea sunt comune fiecărei vietăţi, prin urmare, pot exista şabloane cu ajutorul cărora se pot influenţa oamenii indiferent de ţară. Există şi specific ce ţine de tradiţie, istorie, cultură, stereotipuri, arhetipuri, mituri. Sentimentele se exteriorizează şi sunt uşor de perceput cu ajutorul limbajului non-verbal, acesta fiind şi principalul canal de transmitere a informaţiei pentru a influenţa la nivel de sentimente. M.Arsith descrie universul politic ca pe un spectacol, în care mai puţin contează ceea ce zici, ci cum spui şi ce faci. De aceia, deseori alegătorii votează imaginea şi nu esenţa.
  Influenţarea emoţiilor alegătorilor. Spre deosebire de sentimente, unde procesul afectiv este la cote maxime, în cazul emoţiilor reacţia afectivă este de intensitate mijlocie şi de durată relativ scurtă. Ca şi sentimentele, emoţiile sunt exteriorizate şi transmit întregul mesaj al stării de fapt a persoanei. Prin urmare, recomandările referitoare la influenţarea sentimentelor sunt în mare parte valabile şi în cazul emoţiilor. Aici poate fi evidenţiat nu doar limbajul non-verbal, ci şi cel paraverbal, care accentuează anumite mesaje verbale. Ajutorul umanitar sau gesturile de binefacere fac parte din categoria tehnologiilor care influenţează emotiv publicul, la fel ca şi suportul pentru (re)construcţia unor locaşe sfinte. Simbolica şi sunetul sunt elemente indispensabile unei comunicări la nivel emotiv. Din timpurile străvechi oamenii utilizau pentru diferite ritualuri simboluri şi sunete speciale (cântece). Toate religiile şi cultele lumii utilizează în practica lor simboluri şi sunete. În campania electorală candidaţii folosesc simboluri distincte, iar deseori şi melodii cu care se identifică. Analiza arată că pentru a câştiga simpatia publicului, candidatul face tot posibilul să fie pe placul alegătorilor în diferite ipostaze: ca tată/mamă iubitor(e), ca fiu/fiică ascultător(e) şi grijuliu(e), ca soţ/soţie ce este bun(ă) familist(ă) ca bărbat sau doamnă simpatic(ă)/atrăgător(e) ori în calitate de bun patriot, bun cetăţean. Important este şi anturajul în care apare candidatul sau elementele suplimentare care sunt folosite pentru a influenţa alegătorul (biserică, monumentul lui Ştefan cel Mare, drapelul ţării, al UE ori NATO).

   Un exemplu de eficienţă maximă a utilizării fricii ca tehnologie politică a fost demonstrat în alegerile prezidenţiale din Federaţia Rusă în 1996. Boris Elţin, care a candidat în acel an pentru cel de-al doilea mandat, a intrat în campania electorală cu un rating de circa 6% şi a obţinut victorie în alegeri, după ce în turul doi l-a devansat pe contracandidatul său, comunistul Ghenadi Ziuganov. Acest miracol a fost posibil graţie utilizării de către specialiştii americani în comunicare politică (pentru staff-ul lui Elţin au lucrat doi renumiţi specialişti americani) a fobiilor ruşilor, identificate ca urmare a unor cercetări de focus-grupuri. Ei au stabilit că ruşii se temeau la acel moment de represalii şi foamete, elemente care au fost caracteristice perioadei sovietice post-revoluţie (foamete în masă, teroare şi omoruri săvârşite de NCVD, depărtări etc.). Găselniţa a fost utilizarea cadrelor documentare (alb-negru) din acea perioadă (ceea ce a făcut PL în câteva spoturi electorale), în care erau arătate atrocităţile comise de comunişti şi culmina o concluzie: "aceasta ne aşteaptă dacă la Putere revin comuniştii" (comuniştii la acel moment aveau un rating de peste 30%). Apoi a demarat o campanie amplă "Голосуй или проиграеш" (Votează sau vei pierde) şi Elţin devine învingător. 

Frica este unul din elementele de bază ale actualei campanii electorale din R. Moldova, utilizată atât de PCRM, cât şi de către alţi concurenţi electorali. Comuniştii spun Să ne Apărăm Patria (frica faţă de ideea că vom pierde Statul), liberalii vorbesc despre "frica instaurării unui regim dictatorial", liberal-democraţii ne-au îndemnat "să votăm fără frică", iar AMN ne prezintă filmul "În apărarea R. Moldova". Frica a dus la polarizarea societăţii şi este eficientă, din punct de vedere al comunicării politice, pentru extreme. Cei mai interesat în utilizarea acestei tehnologii este PCRM, formaţiune aflată la guvernare, în condiţiile în care criza economică loveşte dur R. Moldova (Guvernul estimează o scădere a PIB în acest an de 5%, în raport cu creşterea de circa 7% în anul 2008). Această discrepanţă de peste 10% (între creşterea din anul trecut şi reducerea din acest an) crează premise pentru explozii sociale (am scris aici despre aceasta). Respectiv, pentru a evita loviturile opoziţiei, dar şi nemulţumirea alegătorilor, Puterea aduce pe agenda electorală un subiect dominant: Patria este în pericol! 

   În asemenea situaţie, mai este loc de dialog între Putere şi Opoziţie pentru a identifica un consens naţional. Despre aceasta am încercat să răspund, într-un interviu de astăzi dimineaţă, pentru Europa Liberă (poate fi audiat aici). Concluzia finală a interviului a fost: dacă în Liban, ţară care a trecut prin războaie civile şi în care sunt forţe extremiste, se crează acum un Guvern de consens naţional, de ce în R. Moldova nu ar fi aceasta posibil?!

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!