16 ani de Independenţă

La 27 august Republica Moldova va marca 16 ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă. La oameni, de regulă, aceasta este vîrsta cînd se formează personalitatea, se pun bazele „scheletului personalităţii” individului matur. Tot la această vîrstă tinerii din ţara noastră pot primi paşaport cu inscripţia „cetăţean al Republicii Moldova” şi, în anumite cazuri, se pot căsători. Dacă pentru o viaţă de om 16 ani reprezintă o perioadă relativ mare, pentru istorie aceşti ani pot fi comparaţi cu „o clipă”. Totuşi, pentru Republica Moldova ei semnifică mult, înseamnă primii ani de statalitate, cînd s-au pus bazele unui nou stat independent pe harta politică a lumii cu toate elementele necesare – teritoriu (deocamdată parţial dezmembrat), populaţie, suveranitate (cu excepţia regiunii separatiste din estul ţării), instituţii statale (Constituţie, Preşedinte, Parlament, Guvern, armată), valută naţională, simboluri de stat (drapel, stemă şi imn).

Perioada de independenţă a fost extrem de încărcată cu evenimente ce vor constitui istoria acestui stat. După recunoaşterea independenţei noastre de către comunitatea internaţională, Republica Moldova a devenit parte a celor mai importante foruri mondiale: ONU, OSCE (CSCE), Consiliul Europei, iar de cîţiva ani avem un obiectiv strategic – aderarea la Uniunea Europeană. Primii ani de independenţă au fost caracterizaţi de cîteva probleme majore cu caracter de tragedie – sîngerosul conflict de pe Nistru, colapsul economic, pauperizarea societăţii. Deşi conflictul transnistrean mai face parte din categoria celor „îngheţate”, la capitolul social-economic ţara noastră a reuşit să-şi revină, înregistrînd din 2000 o creştere constantă a PIB-ului, precum şi a salariilor, pensiilor, burselor, indemnizaţiilor, care sunt achitate regulat şi în bani. Din acest an Republica Moldova a devenit ţară cu ieşire la mare. De la independenţă am avut 10 scrutine desfăşurate pe principiu de pluralism şi am trecut prin două reforme teritorial-administrative. Pentru a împrospăta memoria legată de principalele evenimente prin care a trecut ţara noastră, le vom relata cu anumite detalii.

Republica Moldova în familia comunităţii internaţionale

Pînă în luna decembrie 1991 ţara noastră a fost recunoscută de către majoritatea statelor lumii. Deşi R. Moldova este, de facto, stat-membru al CSI din 21 decembrie 1991, cînd a fost semnat Acordul cu privire la crearea Comunităţii, aderarea de jure la aceasta structură a fost posibilă doar după ratificarea cu anumite rezerve a Acordului cu privire la crearea CSI şi a Declaraţiei de la Alma-Ata, de către Parlamentul moldovean, la 8 aprilie 1994. Statutul CSI a fost ratificat, la fel cu rezerve, la 26 aprilie 1994.

La 2 martie 1992 Republica Moldova devine membru ONU şi drapelul ţării noastre este arborat la sediul central al acestei organizaţii din New York. La 30 ianuarie 1992 Moldova a aderat la Conventia pentru Securitate si Cooperare în Europa (CSCE/OSCE), iar la 13 iulie 1995 Republica Moldova a devenit stat membru al Consiliului Europei, fiind prima ţară din CSI primită în acest for pan-european. Din 1995 şi pînă în prezent Moldova este supusă procesului de monitorizare din partea Consiliului Europei. În 2004 ţara noastră a prezidat Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. De la declararea independenţei, statul nostru a devenit membru al mai multor organisme internaţionale şi regionale, precum ar fi Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei, Organizaţia pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, Comunitatea Opţiunii Democratice GUAM. De asemenea, participă în mai multe proiecte regionale cum ar fi Pactul de Stabilitate în Sud-Estul Europei, Acordul de Parteneriat şi Cooperare în Sud Estul Europei modificat, Politica Europeană de Vecinătate etc.

Alegeri pluraliste

De la independenţă şi pînă în prezent în R. Moldova s-au desfăşurat cinci scrutine pentru alegerea parlamentului (1994; 1998; 2001; 2005), patru pentru alegerea organelor administraţiei publice locale (1995; 1999; 2003; 2007) şi două pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova (1992; 1996). După reforma constituţională din 2000, şeful statului este ales de către Parlament. Pînă acum Legislativul a ales de două ori preşedintele ţării. În istoria ţării noastre au fost trei preşedinţi: primul preşedinte a fost Mircea Snegur (1990-1996), urmat de Petru Lucinschi (1996-2001) şi Vladimir Voronin (2001 - prezent). De asemenea, în această perioadă au fost organizate un referendum constituţional (1994) şi două plebescite consultative (1995 şi 1999).

Constituţia – Legea supremă a ţării

În urma multiplelor discuţii publice, la 29 iulie 1994 Parlamentul de la Chişinău a adoptat Constituţia Republicii Moldova, intrată în vigoare la 27 august acelaşi an. Specialiştii naţionali şi cei străini menţionau că Legea supremă a ţării noastre este „printre cele mai bune în lume”.

Simbolurile statului

Odată cu adoptarea Constituţiei, imnul oficial al Republicii Moldova a devenit „Limba Noastră” (versuri Alexei Mateevici, muzică de Alexandru Cristea), care a înlocuit primul imn din 1991 „Deşteaptă-te române!”, identic cu cel al statului vecin – România. Încă din 1990, Republica Moldova avea drapel – tricolorul şi stemă de stat – „un scut tăiat pe orizontală, avînd în partea superioară cromatica roşie, în cea inferioară - albastră, încărcat cu capul de bour avînd între coarne o stea cu opt raze”.

Armata Naţională

Preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, la 3 septembrie 1991, prin decret, în scopul asigurării apărării suveranităţii republicii şi a integrităţii ei teritoriale, a decis crearea Forţelor Armate ale Republicii Moldova. De atunci 3 septembrie se consideră „Ziua Armatei Naţionale”, care la moment cifrează aproximativ 9 mii de oameni.

Leul – valuta naţională

Banca Naţională a Moldovei a fost înfiinţată în anul 1991. La 29 noiembrie 1993 a fost introdusă moneda naţională - leul moldovenesc. În primii ani de independenţă, inflaţia în Republica Moldova era galopantă. În anul 1993 rata inflaţiei a constituit 2705.7%, în 1994 - 104.6%, iar în 1995 începuse să se stabilizeze, înregistrînd 23.8%, în 1996 - 15.1%, în 1997-1 1.2%. Drept urmare a crizei financiare regionale din 1998, inflaţia din nou a crescut pînă la 18.3%. În 2006 rata inflaţiei a constituit 14.1%.

De la raioane la judeţe şi înapoi la raioane

Ţara noastră a păstrat în primii ani de independenţă divizarea administrativ-teritorială în raioane. În noiembrie 1998 în Republica Moldova a demarat reforma teritorial-administrativă, în urma căreia au fost create 10 judeţe. De asemenea, mai figura Unitatea Teritorial Autonomă Gagauzia şi teritoriul autoproclamatei republici separatiste moldoveneşti nistrene care a fost inclus în judeţul Dubăsari. Din 2003 Republica Moldova a revenit la raioane, acum existînd 32 de raioane, 3 municipalităţi (Chişinău, Bălţi şi Tighina) şi două regiuni cu statut special – Găgăuzia şi Transnistria (cu statut deocamdată nedefinit).

Autonomia găgăuză

După ce în 1990-1991 situaţia în sudul ţării a fost foarte tensionată, aproape de izbucnirea unei ciocniri violente, în 1994 minoritatea găgăuză din zona Buceacului a primit statut de autonomie. În decembrie 1994 Parlamentul de la Chişinău a aprobat Legea cu privire la statutul special al Unităţii Teritorial Autonome Găgăuzia. Această autonomie dispune de executiv propriu (Başcan, ales prin vot direct pentru o perioadă de 4 ani) şi legislativ local (Adunarea Populară). Regiunea are drapel şi stemă proprie.

Problema transnistreană – cea mai mare durere a Republicii Moldova

În noaptea de 1 spre 2 martie 1992, efective ale gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci au atacat postul de poliţie din oraşul Dubăsari. Acest eveniment a dat startul unui sîngeros conflict armat, care, în cele cîteva luni de fază activă, a luat viaţa a peste o mie de persoane. Încetarea focului s-a realizat în conformitate cu Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992, care a pus şi bazele operaţiunii de pacificare, existente şi în prezent. În 1997 a fost semnat aşa-numitul „Acord Primakov”, care prevedea crearea unui “stat comun”. În iulie 2002 OSCE a prezentat un document care, pentru prima dată, prevedea reglementarea problemei transnistrene prin federalizarea Republicii Moldova. Ulterior, în noiembrie 2003 a apărut aşa-numitul “Memorandum Kozak”, care de asemenea conţinea o formulă de federalizare a ţării noastre ca mijloc pentru soluţionarea diferendului din estul Republicii Moldova. Niciunul dintre aceste documente nu a avut sorţi de izbîndă. În mai 2004 apare Planul preşedintelui Ucrainei, Viktor Iuşcenko, care conţinea mai multe etape de reglementare prin democratizarea şi demilitarizarea regiunii de est a ţării noastre. În primăvara-vara anului 2007 se discută despre un “pachet de propuneri” moldoveneşti care prevăde reglementarea transnistreană, păstrînd unitatea Republicii Moldova (s-a renunţat la federalizare).

Mulţi experţi susţin că diferendul transnistrean a fost principala frînă în dezvoltarea Republicii Moldova.

Renaştere economică după colaps

La începutul anilor ’90 Moldova a liberalizat preţurile şi a început procesul de privatizare, care s-a dovedit nefast pentru ţara noastră. Implozia URSS a dus la ruperea tradiţionalelor relaţii economice pe care Moldova le avea cu alte state din spaţiul sovietic. Dependentă aproape integral de importul resurselor energetice, dar şi de anumite pieţe pe care exporta tradiţional producţia, Moldova a înregistrat o descreştere economică de proporţii. PIB-ul s-a redus de aproape trei ori. Economia a revenit la o creştere pozitivă de 2.1% în 2000 şi, respectiv, 6.1% în 2001. În perioada 2000–2005 PIB-ul, în termeni reali, s-a majorat cu 43%. Ca urmare, rata sărăciei s-a redus cu 41,3%. Pe parcursul ultimilor ani, PIB-ul înregistrează o creştere de 4-7%.

Din cauza economiei joase şi nepromiţătoare, o mare parte a populaţiei a fost nevoită să plece peste hotare în căutarea a noi surse financiare. În prezent mai mult de jumătate de milion din populaţia aptă de muncă lucrează în străinatate. Banii transferaţi în ţară de această parte a populaţiei constituie cca 1 mlrd dolari legal, egal cu suma bugetului de stat pentru 2007.

Neutralitate şi Parteneriat pentru Pace

Potrivit Constituţiei, Republica Moldova este stat neutru. În 1994 ţara noastră a aderat la programul Parteneriatul pentru Pace al NATO, iar în anul 2006 a fost semnat Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP), implementarea căruia va contribui la intensificarea dialogului politic şi aprofundarea cooperării RM cu statele aliate şi cele partenere, va asigura modernizarea şi reformarea sectorului naţional de securitate şi apărare.

Acces la mare după o perioadă de aproape 70 de ani

În 2006 a fost finalizată construcţia Terminalului petrolier de la Giurgiuleşti, iar zilele trecute portul din această localitate a primit primul terminal petrolier. Cele aproximativ 200 de metri de la gura Dunărei ne dau acces la mare, astfel că Moldova a devenit şi mai independentă, în special la capitolul „securitate energetică”.

Mergem spre UE

În anii 90 ai secolului trecut, în Moldova se vorbea despre posibilitatea aderării la Uniunea Europeană. În anul 1994 a fost semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare RM – UE, pus în aplicare din 1 iulie 1998, pentru o perioadă de 10 ani. Procesul de integrare europeană a prins contur în 2002-2003, cînd Puterea de la Chişinău a anunţat că vectorul european este unul strategic şi ireversibil. La 13 noiembrie 2002, prin decret prezidenţial, Vladimir Voronin a decis constituirea Comisiei Naţionale pentru Integrarea Europeană. La 22 februarie 2005 a fost semnat Planul de Acţiuni RM-UE, pentru o durată de trei ani. În mai acelaşi an, la Bruxelles a fost deschisă prima Misiune a R.Moldova pe lîngă Comunităţile Europene, iar în octombrie 2005, la Chişinău a fost inaugurat Oficiul Delegaţiei Comisiei Europene în ţara noastră. În aprilie curent în capitala Moldovei s-a deschis primul Centru comun al UE de eliberare a vizelor. Actualmente UE mai este implicată în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană şi acordă asistenţă la hotarul de est al ţării prin intermediul Misiunii EU BAM. La moment se negociază cu Comisia Europeană în vederea obţinerii Preferinţelor Comerciale Autonome ale UE după modelul ofertei similare pentru statele din Balcanii Occidentali, Chişinăul arătîndu-se disponibil să negocieze şi un regim liberalizat de vize cu UE.

Integrarea europeană este dorită de majoritatea clasei politice din Moldova, precum şi de peste 70% din populaţia ţării. După mai mulţi ani de orbecăire la începutul independenţei, acum avem un scop clar pentru deplasare, o ţintă la care dorim să ajungem cît mai curînd – Uniunea Europeană. Să sperăm că la o apropiată aniversare a independenţei noastre, cu toţii o vom sărbători în UE.