miercuri, 29 august 2007

Responsabilul de reconstrucţia Mănăstirii Căpriana a lipsit de la sfinţirea ei

La 28 august a fost Sfinţită Mănăstirea Căpriana, după ce lucrările de reconstrucţie exterioară a ultimei, celei de-a treia biserici, au fost practic finalizate. La ceremonie au participat preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin alături de premierul Vasile Tarlev. După lipsa misterioasă de la depunerea de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, de Ziua Independenţei, spicherul Marian Lupu a lipsit şi de la Sfinţirea Mănăstirii Căpriana. Cel mai mare semn de întrebare este pus datorită faptului că preşedintele Parlamentului a fost responsabilul principal pentru lucrările de reconstrucţie. El a fost cel care a "recomandat" agenţilor economici să doneze sume importante de bani pentru reconstrucţia complexului monastic. Iar acum întreaga slavă le revin lui Voronin şi Tarlev.

Lipsa lui Lupu de la Căpriana demonstrează o dată în plus că el a fost scos din calcule şi, mai mult, este în confruntare directă cu Voronin. Am aflat că preşedintele Parlamentului ar putea veni în toamnă cu nişte declaraţii tari. Cert e că suportul lui Lupu în cadrul PCRM este aproape inexistent, cu anumite excepţii neimportante.

2 comentarii:

Mircea spunea...

Am inteles ca la voi cultele religioase sunt separate sata de stat. Cu ce bani s-a refacut manastirea? Celelalte culte religioase sunt la fel subventionate?

Anonim spunea...

E clar ca Lupu este strimtorat. El si-a facut misiunea. A fost folosit cu abilitate de Voronin si Tcaciuc. Dar se pare ca cei doi nu au luat in calcul ca Lupu este o bomba cu efect intirziat. Si la sigur Lupu va dori sasi ea bucatica pina la capt, ca nu e limitat sa se bucure de locul din parlament. va dori sa beneficieze la maximum de pozitia publica. Sa vedem cu ce ne va impresiona. Cu certitudine, Lupu ar putea fi groparul PCRM. :)