luni, 26 ianuarie 2009

După aderarea la Partidul Democrat, Lucinschi părăseşte funcţia de conducere a Companiei în proprietatea căreia este postul TV 7

După ce recent Chiril Lucinschi, fiul celui de-al doilea preşedinte al R. Moldova, a aderat la Partidul Democrat (informaţie despre care am scris aici, ulterior fiind confirmată de către fruntaşii formaţiunii), acum acesta a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de directori al SA "Analiticmedia-grup" (este şi acţionarul principal), acţionarul postului de televiziune TV 7, care are dreptul exclusiv de retransmitere în RM a postului rusesc "NTV". Cel mai probabil, această mişcare se face în ajunul anunţului public despre aderarea lui Lucinschi la PD (care ar putea fi marţi, 27 ianuarie), pentru a nu suspecta TV7 de partizanat politic.

Mai jos prezint un comunicat de presă în care s-a anunţat decizia de demisie a lui Lucinschi.


Postul de televiziune TV7 anunţă că, potrivit deciziei Consiliului de directori din 26 ianuarie 2009, preşedinte al Consiliului de directori al SA „Analiticmedia-grup” se desemnează Petr Ribak.
Necesitatea adoptării acestei hotărîri a apărut după ce preşedintele Consiliului de directori, Chiril Lucinschi, a depus cererea de demisie din acestă functie.
Petr Ribak este directorul Agenţiei de publicitate din Rusia “Alkasar-media”, ce aparţine companiilor “NTV-media” si “Gazprom-media”.
26.01.2009
Administraţia postului de televiziune TV7

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

5 comentarii:

  1. Miscare care a fost indirect confirmata chiar de Petru Lucinschi la evenimentul ThinkMoldova :)

    RăspundețiȘtergere
  2. lucinschi+pldm= mai putine voturi

    chiar dacă nu e lucinschi seniorul.. totusi se va transfera imagine negativa

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce merite si ce aptitudini are Chiril in afara faptului ca este fiul unui odios ex-presedinte?
    Un baiat de bani gata cu relatii strinse la Moscova. Dar nici relatiile celea nu-s meritul lui, ci al lui taica-su.

    RăspundețiȘtergere
  4. tare echidistant va fi TV7,
    toti isi dau seama ca "demisia" s-a facut de ochii lumii,


    vom vedea cit de rar va aparea diacov si lucinschi la tv7,


    sau cit de prorusa va fi politica editoriala a postului,
    care acum APARTINE OFICIAL MOSCOVEI

    RăspundețiȘtergere
  5. Pu pavelmunteanu....este vb de Partidul Democrat si nu de Partidul liberal democrat din Md..va rog sa nu confundati lucrurile...

    RăspundețiȘtergere

mesajele cu atacuri la persoană ori cu utilizarea cuvintelor necenzurate vor fi şterse.