marți, 13 mai 2008

Întrevederea Lupu - Şevciuk a fost confirmată oficial

Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, va efectua în perioada 13 – 15 mai curent o vizită de lucru la instituţiile europene, la Bruxelles, Regatul Belgiei. Vizita are drept scop intensificarea dialogului bilateral cu Uniunea Europeană în vederea susţinerii realizării aspiraţiilor de integrare europeană a Republicii Moldova şi promovării ţării noastre pe agenda europeană de discuţii.

Marian LUPU va fi însoţit de o delegaţie parlamentară, care va participa pe 14 mai curent la Bruxelles la lucrările Mesei Rotunde: Contracararea Traficului de Fiinţe Umane: cooperarea între Parlament şi ONG-uri, situaţia existentă pe ambele maluri ale Nistrului, eveniment organizat de Delegaţia Parlamentului European pentru Moldova, Reprezentantul Special al UE pentru RM în cooperare cu Ambasada Marii Britanii la Chişinău. Delegaţia legislativă de la Chişinău, compusă din parlamentarii Valentina BULIGA, Preşedintele Comisiei pentru protecţie socială, sănătate şi familie, şi Nicolae OLEINIC, Vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, va pune în discuţie acţiunile comune ale parlamentarilor şi organizaţiilor neguvernamentale de pe ambele maluri ale Nistrului privind intensificarea luptei împotriva traficului de fiinţe umane.

Marian LUPU va avea o întrevedere neformală cu Evgheni Şevciuk, care va participa la lucrările mesei rotunde privind contracararea traficului de fiinţe umane. La întrevedere vor participa, de asemenea, Kalman MIZSEI, Reprezentantul Special al UE pentru Moldova, alţi oficiali europeni.

În timpul vizitei la Bruxelles, Preşedintele Legislativului moldovean va avea o serie de întrevederi la Parlamentul European şi la oficiul Secretarului General al Consiliului Uniunii Europene, în cadrul cărora va aborda perspectivele dezvoltării relaţiilor de cooperare moldo-comunitară.

Agenda vizitei spicherului include întrevederi cu Marek SIWIEC, vicepreşedintele Parlamentului European, cu Jacek SARYUSZ – WOLSKI, Preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului European, alţi oficiali europeni.

Serviciul de presă al Parlamentului

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesajele cu atacuri la persoană ori cu utilizarea cuvintelor necenzurate vor fi şterse.