Un fost angajat al postului de radio Europa Liberă (finanţat de guvernul american) este noul şef al Serviciului de presă al Guvernului R. Moldova. Este vorba de Vitalie Condraţchi, care a înlocuit în această funcţie pe Carmena Lupei. Pe parcursul ultimilor circa doi ani, Vitalie Condraţschi a fost redactor şef al publicaţiei Capital-Market, transferat acolo de la Europa Liberă, unde a lucrat mai mulţi ani. (Felicitări pentru Vitalie!)
Astăzi a fost difuzată o declaraţie, semnată de premierul, Zinaida Greceanâi, referitoare la Ziua Libertăţii Presei, scrisă, cel mai probabil, de Vitalie, textul cărui îl plasez mai jos.
Guvernul Republicii Moldova consideră că o presă liberă, neangajată politic şi eficientă din punct de vedere economic este de o importanţă primordială în funcţionarea unei democraţii.
Existenţa unei prese libere este de natură să contribuie la atingerea obiectivelor prioritare ale Guvernului Republicii Moldova, care sunt reforma administraţiei publice, utilizarea transparentă şi eficientă a finanţelor publice şi combaterea corupţiei.
Guvernul Republicii Moldova îşi propune să acorde un acces sporit mas-media la informaţiile de interes general ce corespund intereselor publicului, să asigure accesul nediscriminatoriu la informaţii oficiale şi să consolideze capacităţile instanţelor judecătoreşti în examinarea cauzelor privind exercitarea libertăţii de exprimare.
În numele Guvernului Republicii Moldova, felicit toţi reprezentanţii mass-media cu Ziua mondială a libertăţii presei, manifestaţiile cu ocazia căreea au demarat astăzi la Chişinău. Vă urez tuturor profesionalism, spirit analitic şi Vă îndemn la o conlucrare în numele prosperării poporului Republicii Moldova.
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele cu atacuri la persoană ori cu utilizarea cuvintelor necenzurate vor fi şterse.