UPDATE 16.15
Proiectul a fost elaborat de o comisie instituită prin decret prezidenţial la 22 decembrie 2005 şi constituie documentul politic ce reflectă evaluarea generală a mediului de securitate pe plan naţional şi internaţional în care operează R. Moldova. Concepţia mai defineşte obiectivul politicii statului în domeniul securităţii naţionale şi liniile directoare în acest domeniu, valorile general umane şi principiile ce urmează a fi promovate şi protejate de stat şi reconfirmă ireversibilitatea cursului de integrare europeană a ţării. Anterior a fost prezentat Parlamentului un alt proiect al Concepţiei, mult mai larg, dar care a fost retras de către Guvern.
Dezbaterile documentului au durat circa trei ore, iar procesul de vot a avut loc după o pauză anunţată forţat. Spicherul Marian Lupu a fost nevoit să-i “trimită pe deputaţi la masă”, pentru o oră, după ce s-a iscat o ceartă ca urmare a faptului că vicepreşedintele Legislativului, creştin-democratul Iurie Roşca i-a recomandat deputatului AMN, Ivan Guţu să-şi bage limba „într-un loc mai ascuns”, amintindu-i acestuia toate păcatele “din clasa a doua şi pînă ieri”.
Andrei Stratan, ministru de Externe, care a prezentat proiectul în faţa deputaţilor, a explicat că necesitatea adoptării unei noi concepţii este determinată de schimbările dinamice care s-au produs pe plan naţional, regional şi global în domeniul securităţii statului şi care au condus la epuizarea efectelor juridice ale Concepţiei Securităţii Naţionale, aprobată în 1995. Adoptarea noii concepţii constituie şi un obiectiv prevăzut de Planul Individual de Acţiuni din cadrul Parteneriatului R. Moldova – NATO.
Documentul prevede că securitatea naţională a R. Moldova se realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii, precum şi prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi prevederile dreptului internaţional. Calea de integrare a R. Moldova în Uniunea Europeană precum şi întreţinerea bunelor relaţii pe plan bilateral, regional şi participarea la cooperarea multilaterală, sînt factorii ce fac posibilă apărarea intereselor ţării noastre şi atingerea scopului securităţii naţionale.
Un accent important în acest document se pune pe păstrarea statutului de neutralitate permanentă a R. Moldova, fapt care a generat un şir de critici din partea unor deputaţi din opoziţie. În acest context, fracţiunea AMN şi cîţiva deputaţi independenţi au cerut aderarea la NATO.
La capitolul „ameninţări la adresa securităţii naţionale”, în prim plan a fost scos conflictul transnistrean. În proiect se spune că prezenţa în raioanele de est ale ţării „a formaţiunilor militarizate anticonstituţionale... contrare prevederilor legislaţiei R. Moldova, angajamentelor internaţionale şi voinţei cetăţenilor ţării, favorizează consolidarea regimului separatist şi constituie un factor de perpetuare a status-quo”. În acest sens, fracţiunea AMN a propus ca să fie scris expres că acest teritoriu „este ocupat de trupele ruse”.
O altă ameninţare la adresa securităţii naţionale, prevăzută de Concepţie, este cea a tensiunilor sociale, care pot apărea sub formă de „şovinism, naţionalism şi separatism”. În ce priveşte ameninţările de origine economică, în proiect se spune că „factorii majori de risc la adresa securităţii naţionale a R.M. sînt generaţi de dependenţa excesivă şi unilaterală a sistemelor autohtone electro-energetice şi de distribuţie a gazului natural de cele monopoliste străine, această dependenţă fiind, totodată, o vulnerabilitate internă a statului”. Ameninţările de origine socială sînt: narcomania, alcoolismul, răspîndirea virusului HIV/SIDA, alături, de alte boli contagioase cu pericol sporit pentru societate. De asemenea, mai sînt prevăzute ameninţări din domeniul tehnologiilor informaţionale şi care derivă din activitatea umană, factori tehnogeni şi calamităţi naturale, precum şi generate de crima organizată. Deputaţii au mai propus să fie inclusă ameninţări ecologice, demografice, migraţionale şi provocate de fenomenul corupţiei. Unul dintre instrumentele de consolidare a securităţii naţionale a R.M., potrivit documentului în cauză, este cooperarea internaţională. În acest sens este menţionată diversificarea zonelor de acces pentru exporturile moldoveneşti, asigurarea securităţii energetice, atragerea investiţiilor străine, promovarea standardelor occidentale pentru comerţul moldovean, precum şi extinderea zonelor de comerţ liber drept obiective pentru politica externă a Moldovei. Se mai subliniază procesul de integrare europeană şi obţinerea calităţii de membru al Uniunii Europene va influenţa pozitiv şi va consolida securitatea R.M. Concepţia prevede şi reformarea sectorului securităţii naţionale, care prevede inclusiv demilitarizarea treptată a R.M. În baza Concepţiei respective urmează a fi aprobată Strategia securităţii naţionale.
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele cu atacuri la persoană ori cu utilizarea cuvintelor necenzurate vor fi şterse.