marți, 1 aprilie 2008

Vladimir Voronin merge la summit-ul NATO

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va participa, joi, 3 aprilie, la lucrările Summitului Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care se va desfăşura la Bucureşti.

În cadrul reuniunii NATO la nivel înalt, sînt preconizate întrevederi bilaterale ale şefului statului cu Preşedintele Republicii Letonia, Valdis Zatlers, şi cu Preşedintele Republicii Lituania, Valdas Adamkus.

Sursa Serviciul de presă al Preşedinţiei.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

3 comentarii:

  1. se apropie alegerile 2009...

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru a afisa o imagine pro-occidentala in contextual summit-ului NATO de la Bucuresti, Vladimir Voronin intentioneaza reglementarea conflictului transnitrean prin modificarea formatului actual de negocieri dintre Chisinau si Tiraspol in sensul echilibrarii statutului participantilor, astfel incat UE si SUA sa devina din observatori membrii cu drepturi depline.
    Aceasta formula ar insemna eliminarea Rusiei de pe pozitia de garant si de intermediar principal – nota bene!
    Nerabdator ca niciodata, el a fost primul presedinte din cadrul statelor GUAM care si-a anuntat intentia de a participa la acest summit, sperand, probabil, ca astfel occidental va sprijini Moldova sa puna punct definitive conflictului din Transnistria..
    Deciziile lui Voronin par sa promita nu doar apropierea fata de occident si indepartarea de Rusia, ci si refacerea mult visatei unitati si integritati teritoriale a Moldovei si de ce nu, sa permita romanilor din Moldova sa spere ca in viitorul apropiat vor fi alaturi de Tara-Mama sub umbrela organismelor euroatlantice.
    Trendul Ucrainei si Georgiei care, in viitorul apropiat vor fi incluse in Planul de Actiuni pentru aderarea la NATO, ar face Moldova sa devina o enclave in marea occidentala, fapt ce justifica noua orientare care ar alinia Republica Moldova de valorile europene si euroatlantice.
    Dar sa nu ne pripim cu concluziile deoarece aparentele inseala. Poate va mirati, dar anterior summit-ului Voronin a avut o intrunire cu ambasadorul (extraordinar si plenipotentiar) al Federatiei Ruse in Republica Moldova, care, a vrut sa se intereseze despre discursul lui Voronin din cadrul summit-ului NATO de la Bucuresti.
    Acest lucru dovedeste din nou politica duplicitara a unui personaj controversat a carui actiuni se repercuteaza negativ asupra populatiei romanesti din Basarabia, personaj care va face din Republica Moldova o stavila in calea “navalirii occidentale” care nu doreste altceva decat “asuprirea poporului slav”.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru a afisa o imagine pro-occidentala in contextual summit-ului NATO de la Bucuresti, Vladimir Voronin intentioneaza reglementarea conflictului transnitrean prin modificarea formatului actual de negocieri dintre Chisinau si Tiraspol in sensul echilibrarii statutului participantilor, astfel incat UE si SUA sa devina din observatori membrii cu drepturi depline.
    Aceasta formula ar insemna eliminarea Rusiei de pe pozitia de garant si de intermediar principal – nota bene!
    Nerabdator ca niciodata, el a fost primul presedinte din cadrul statelor GUAM care si-a anuntat intentia de a participa la acest summit, sperand, probabil, ca astfel occidental va sprijini Moldova sa puna punct definitive conflictului din Transnistria..
    Deciziile lui Voronin par sa promita nu doar apropierea fata de occident si indepartarea de Rusia, ci si refacerea mult visatei unitati si integritati teritoriale a Moldovei si de ce nu, sa permita romanilor din Moldova sa spere ca in viitorul apropiat vor fi alaturi de Tara-Mama sub umbrela organismelor euroatlantice.
    Trendul Ucrainei si Georgiei care, in viitorul apropiat vor fi incluse in Planul de Actiuni pentru aderarea la NATO, ar face Moldova sa devina o enclave in marea occidentala, fapt ce justifica noua orientare care ar alinia Republica Moldova de valorile europene si euroatlantice.
    Dar sa nu ne pripim cu concluziile deoarece aparentele inseala. Poate va mirati, dar anterior summit-ului Voronin a avut o intrunire cu ambasadorul (extraordinar si plenipotentiar) al Federatiei Ruse in Republica Moldova, care, a vrut sa se intereseze despre discursul lui Voronin din cadrul summit-ului NATO de la Bucuresti.
    Acest lucru dovedeste din nou politica duplicitara a unui personaj controversat a carui actiuni se repercuteaza negativ asupra populatiei romanesti din Basarabia, personaj care va face din Republica Moldova o stavila in calea “navalirii occidentale” care nu doreste altceva decat “asuprirea poporului slav”.

    RăspundețiȘtergere

mesajele cu atacuri la persoană ori cu utilizarea cuvintelor necenzurate vor fi şterse.