Televiziunile cu cele mai tari show-ri din lume sunt cele din Rusia. Cu toate acestea, nu putem vorbi despre un spaţiu public dezvoltat în Federaţia Rusă, pentru că ştirile sunt cenzurate. Unicul post TV care are ştiri critice la adresa Kremlinului (nu din alea permise de cenzură) este RTVI, dar care difuzează din...Israel şi lipseşte din eterul rusesc, fiind prezent doar în puţine reţele prin cablu.
Moldova, ai televiziune ! Cu acest slogan mai mult decât pretenţios s-a lansat, pe 7 aprilie, Publika TV. Unii au spus că este arogant mesajul. Cei care luni de zile au fost în traning pentru a fi pregătiţi să lucreze la acest post TV de ştiri nu sunt la fel de categorici, deoarece cunosc bucătăria internă. După lucru aproape non-stop şi experienţa preluată de la numeroasa echipă de profesionişti de la Realitatea TV ne-am dat seama care este calitatea jurnalismului şi a televiziunii moldoveneşti. Nu vrem să ofensăm pe nimeni. Dimpotrivă, vrem să contribuim la dezvoltarea mass media din ţara noastră. Acum putem să vorbim că Moldova are televiziune de ştiri, de altfel, chiar două.Opiniile referitoare la calitatea produsului Publika TV sunt diferite. Multe critici le împărtăşim şi noi. Mai este loc pentru perfecţiune. Totuşi, suntem doar în a 10-a zi de emisie. Cele mai multe critici vizează numărul mare al spoturilor promo. Nici mie nu îmi place publicitatea la TV, în special atunci când întrerupe un film în cel mai interesant moment. Dar acestea sunt reguli de marketing la orice televiziune privată. Iar promo-urile sunt elemente NECESARE la posturile noi. De doar câteva zile Publika TV a apărut şi în câteva reţelele de cablu din CHişinău (Satelit TV; Alfa TV; Alternativ TV, Domino TV; Elechservice Grup; Dic TV, Larom TV, Avanti TV), aşa că au apărut telespectatori noi, care nu cunosc prea multe despre produsul noii televiziuni.
Alte critici numeroase se referă la prezenţa emisiunilor în limba rusă. Eu continui să susţin că aceste emisiuni sunt binevenite, iar argumente sunt foarte multe şi au motivaţie diferită. Moderatoarea emisiunii Fabrica, Natalia Morari este ţinta multor critici. Ea este vorbitoare de limbă rusă, un jurnalist, de altfel, foarte bun. Se simte accentul rusesc şi, deoarece mai gândeşte în rusă, îi este greu să reacţioneze la timp pentru a dinamiza emisiunea. Însă, ea face lecţii de română câte patru ore în fiecare zi. A progresat mult (dacă aţi fi auzit-o cum vorbea româna cu două luni în urmă, aţi observa diferenţa). Mai sunt şi alte critici, precum că am fi parţiali. Şi aici se întâmplă un lucru ciudat. Am fost acuzaţi iniţial că am fi un proiect comunist. PCRM boicotează deocamdată Publika TV (sper că îşi vor revizui atitudinea, pentru că nu câştigă nimic prin acest comportament). Am fost acuzaţi că atacăm PLDM pentru a promova interesele lui Ghimpu, ca ulterior să se spună că am fi un "proiect al lui Filat". Unii susţin că am promova interesele PD-ului, deşi reprezentanţii acestei formaţiuni nu sunt cei mai deşi oaspeţi la noi. O altă ipoteză care mă uimeşte şi mai mult e că Publika TV este un "proiect al lui Roşca", pentru că mulţi jurnalişti de la noi au venit de la EU TV (oamenii noştri râd cel mai mult când aud aşa ceva). Sunt sigur că în scurt timp vor spune că suntem, de fapt, al lui Victor Şelin (noul preşedinte al PSD). Mulţi politicieni s-au supărat pe noi (şi din AIE, şi din partidele extraparlamentare). Pe mine mă bucură existenţa tuturor acestor ipoteze. Înseamnă că ne facem meseria bine. Suntem echidistanţi (ştiu că vor exista reacţii critice la această părere, dar permiteţi-mi să cred ceea ce ştiu şi vreau).
Mulţi scriu pe forumuri că Jurnal TV este mai bun. Voi evita să mă pronunţ pe marginea acestui subiect, pentru că cred că nu e bine să dau note colegilor. Noi nu concurăm cu nimeni, doar cu standardele proprii. Repet acest lucru, inclusiv în contextul a ceea ce spune jurnalistul Petru Terguţă. El (care are suficiente motive să nu aibă la inimă Publika TV) scrie azi pe Facebook: "Raportul de calitate dintre televiziunile de stiri de la Chisinau este net inferior celui de la Bucuresti." şi "Buletinele de stiri de la JurnalTV si Publika sunt total diferite, incepand cu prima stire si terminand cu sport si meteo". Este şi asta o părere. În final, fiecare telespectator este alegător. El votează cu butoanele de la telecomandă. Măsurările arată că ....nu voi spune, doar voi exprima bucuria mea în legătură cu tendinţele care devin evidente. Şi site-ul www.publika.md devine tot mai popular. La doar o săptămână de la lansare, acesta a înregistrat 8000 de utilizatori unici pe zi şi circa 50 de mii de accesări. Nu e rău, dar nici foarte bine. Voi spune că suntem ok la acest capitolul doar când vom avea cel puţin 40-50 de mii de utilizatori unici pe zi. E un obiectiv realizabil şi sper să fie atins în câteva luni.
Cât despre produsul TV la care lucrează foarte mult echipa noastră, eu cred că e destul de bun, deşi, bineînţeles, există loc şi de mai bine. Ştiri din oră în oră, chiar dacă multe se repetă. Dar asta este caracterul unei televiziuni de ştiri, care, pe parcursul zilei, dizvoltă ştirea. Privesc cu plăcere un jurnal Publika. Nu pentru că aş lucra aici. Ci pentru că îmi prezintă un tablou de ansamblu la ce s-a întâmplat în ţară şi peste hotare. Ştirile sunt strâns legate de emisiunile de dezbateri, care pun în discuţie cele mai importante evenimente ale zilei. Doar în 10 zile, prin studioul Publika TV au trecut câteva zeci de invitaţi, foarte diferiţi (politicieni, experţi în diferite domenii, diplomaţi, cetăţeni simpli).
Săptămâna trecută am avut trei Breaking News-uri în trei zile consecutive. Vinerea trecută s-a aflat despre arestarea jurnalistului Ernest Vardanean (noi am fost cei care am adus în atenţia publică acest subiect). Sâmbăta trecută - tragedia de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Poloniei şi o parte din conducerea acestei ţări. Duminica trecută - omorul din Grozeşti (Nisporeni). Şi am făcut faţă acestei tensiuni. (O persoană era în probe la noi şi a rămas extrem de surprinsă să vadă ceea ce se făcea şi cum...apăreau informaţiile la noi, telefoane în direct din Polonia, din Moscova, Smolensk etc.).
Mecanismul a pornit. Fiecare element al acestuia funcţionează în aşa mod ca sistemul să dea rezultate. Rezultatele sunt cele pe care le vedeţi voi la TV. (Timpul meu liber s-a încheiat, sunt chemat deja la discuţii :)))
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
41 de comentarii:
"Televiziunile cu cele mai tari show-ri din lume sunt cele din Rusia". Autorul probabil nu prea a văzut show-uri din SUA, de exemplu. Și e chiar păcat că Rusia e încă benchmark pentru calitatea emisiunilor TV din Moldova.
Corneliu, dar tu ai văzut show-rile de la televiziunile ruse?
Oleg intr-un ziar cei dela relatii cu publicul dela publika tv au spus ca in curind publika tv va emite in eter in orasele Chisinau, Cahul, Comrat, Costesti, Balti si Bender. Oleg daca nu tie greu intrabai pe ce fregvente (numarul canalului) va emite ptv? ma intereseaza mai mult Chisinau,Cahul si Balti. ca sa stiu unde sa caut
P.S deja stiu ca din Costesti Publika Tv va emite pe canalul 21.
Alex, deocamdată ştiu şi eu la fel de multe ca şi tine :)) Cunosc faptul că va emite şi prin eter şi că sunt frecvenţele în oraşele menţionate de tine. Însă nu cunosc frecvenţele. Cu siguranţă, când va începe să emită, se va anunţa la TV şi pe site.
Mie mi-a facut mare placere sa vad "pe viu" cate ceva "din culisele Publika tv" (fiind invitata, pentru o secventa, la o emisiune). Am fost incantata, o asa masinarie, , un furnicar, bine pus la punct, unde fiecare isi stie locul si rolul, si fiecare, ca si piesa, asigura functionarea masianriei. Bineinteles ca ii inteleg pe sceptici sau cei mai critici, dar, vorba ta, aveti doar 10 zile!
Si eu, as recomanda mai multa spontanietate celor care prezinta emisiuni si, poate, o pregatire mai buna, inainte de emisiune, sau odihna...inclin sa cred ca e vorba de a doua...
Succes
Oleg dar in aceste orase nu sint fregvente noi reiese ca publika tv a cumparat pe cineva?
Oleg, cum crezi ca o sa reziste putinii oameni din Moldova care sunt de regula invitatii talk-show-urilor si interviurilor, si au ce spune, la atatea invitatii la TV si radio? Eu uneori ma intreb cand mai si lucreaza unii din ei?
trebuie să descoperim oameni noi, care pot să vorbească. Deocamdată e o problemă. Dar în c
teva luni cred că va fi soluţionată. În Universitţ8i, ONG-uri etc. sunt mulţi oameni care au ce spune. Ei trebuie identificaţi şi aduşi la TV. Dar şi oamenii simpli au ce zice.
Ar fi interesant de facut o lista cu zvonurile si parerile referitoare la ce fel de proiect e Publika (ai mentionat deja cateva la inceput); in timp, poate chiar peste cateva luni, cei care emit pareri neavenite se pot contrazice de mai multe ori, iar Publika isi poate dovedi prin conseceventa o atitudine echiditanta!
Apoi,era acea afirmatia ca televiziunile din Moldova sunt sub cele din Romania - dar de cand sunt televiziunile romanesti un standard in lumea media?
Eu sunt de parerea ca PUBLIKA este cel mai reusit proiect tv din Moldova! Jurnalul are inca foarte mult de muncit pentru a arata perspective! In primul rand Jurnal TV nu stie sa amenajeяe un studio de stiri. Am pentru ei o intrebare...Cine ...daca are in posesie ecrane mari, nu le instaleaяa intr-un studio de stiri????
Si inca ceva...Fac un sondaj...Tu ce alegi? Accesati http://luxone.star.md/2010/04/18/tu-ce-alegi/ sa ca dati un raspuns...sa va spuneti parerea!!!
JurnalTV sunt mult mai buni . Voi ati ratat lansarea !
Oleg, cu siguranta calitatea profesionala si capacitatile tehnice fac Publika TV cel mai bun post TV de la noi. Cu toate acestea, in sloganul "Moldova, acum ai Televiziune!" se simte aroganta cu iz puternic de Dambovita. Pe cand RSS Moldoveneasca avea cat de cat televiziune de stat, TVR emitea doar doua ore pe zi si doar pentru al elogia pe Ceausescu. Si zic astea nu neaparat pentru a aduce laude televiziunii din RSSM. Pur si simplu romanilor de la Bucuresti le place sa creada ca noi, romanii din Chisinau, suntem niste aborigeni care abia am coborat din copaci si, pana la venirea bucurestenilor aici, nici nu am vazut in ochi un aparat tv.
E vesel sa vezi ca cei de la publika se considera cei mai buni.
Nu vi se pare ca e cam devreme sa va urcati pe piedestal?
Nu de alta dar aceasta activitate ar trebui sa le revina telespectatrorilor si nu voua.
Iar mesajul de lansare e unul anapoda si foarte tendentios - auzi tu, Publika a adus televiziunea in moldova. Si pina acum noi ce am avut? Benzi desenate?
Bravo celor de la Jurnal ca v-au luat peste picior.
Si indiferent de calitatea stirilor, daca o sa continuati sa ii faceti prosti pe cei care va vizioneaza o sa cam ramineti fara public.
Daca autorul considera televiziunile rusesti drept un etalon al calitatii, atunci banuiesc ca dl Crstal nu este familiarizat cu televiziuni din alte tari? Nu vreau sa intiez o polemica adanca la acest subiect, dar totusi insist ca tv din Rusia nu e nici pe aproape un standard in domeniu...Dle Cristal, in tari cu populatie civilizata, calitatea televiziunii nu este definita de "show"-uri.....
Salvatore, eu am spus că televiziunile ruseşti au cele mai bune SHOW-ri din lume. E o strategie a Kremlinului (circ şi pâine pentru popor). Însă NU au televiziuni de ştiri care să informeze obiectiv. Da, au mai multe posturi tv de ştiri (Russia Today, Rossia, RBK), dar ele sunt ...ca şi ştirile din Rusia. Cenzurate.
si chiar daca am vorbi numai despre show-uri, rusii nu sunt cei cu cele mai bune produse mediatice de acest gen....chiar nu pricep aceasta admiratie pt show-urile rusesti - Rusia e cu ani-lumina in urma tarilor civilizate si la acest capitol. Vezi Franta, Italia, Germania, Spania, UK, US, Olanda - ca sa enumar doar cateva - acolo divertismentul de la tv este inovativ, energetic, intr-o constanta schimbare, iar la rusi ce este? ДОМ2? Наша Раша? КВН? rusine dar nu show-uri, IMO
Aster, prin ce sunt mai buni cei de la Jurnal? Tu ai comparat vreodată două buletine de ştiri? Îmi pare rău, dar dacă o vei face, te vei dezamăgi. Situaţia este în defavoarea celor de la Jurnal. Cred ca ambele televiziuni mai au de lucru. Oricum Publika mi se pare mai buna acum.
sunt un consumator al stirilor pe net, iar la TV ma uit doar la fotbal. m-am intristat sa vad ca pe siteul publika nu se transmite live. va fi si asa ceva? pt ca in alta parte chiar nu am unde sa ma uit. referitor la oameni noi in Moldova care pot sa vorbeasca - sunt complet de acord cu tine - trebuie numai sa-i gasesti.
Ghenadie, de azi este live şi pe internet. http://www.publika.md/live
Buna ziua! Sunt studenta din Republica Moldova in Bucuresti si fac un studiu de caz impreuna cu profesorii facultatii in ceea ce privesc evenimentele din 7 aprilie.Daca nu va deranjeaza as dori si opinia dumneavoastra.
In acest sens as dori daca puteti posta emailul dumneavoastra pentru a va transmite grila de intrebari. Multumesc.
puteţi trimite pe email, tastând pe simbolul "pliculeţ" de pe blog. În felul acesta, mesajul va ajunge doar la mine, pe adresa de email.
Domnul Cristal daca se stie ca PublikaTv va emite si la Balti?daca da va rog sa intrebati echipa tehnica pe ce fregventa si de cand?
Sandu, ştiu că în Bălţi operatorul prin cablu deocamdată refuză să includă în pachetul de televiziuni Publika TV. Poate îl sunaţi să aflaţi de ce face aceasta şi că doriţi să priviţi Publika. Mai ştiu că în viitorul apropiat în Bălţi va emite şi prin eter Publika. Detalii deocamdată nu cunosc.
Nu am citit toate comentariile. Dar chiar cu riscul de a repeta unele opinii, am avut impresia chiar din momentul in care v-ati lansat ca bateti prea tare in alianta. Tinand cont de cine va este fondatorul, ar fi absurd sa spun ca sustineti comunistii. Judecand dupa cum ataca in prezenta unor politicieni moderatorii Publika TV si cat de docili sunt in prezenta altor politicieni, am ajuns la concluzia ca Motto-ul vostru de fapt este "Moldova, fii atenta, PD are televiziune!" Si tinand cont de faptul ca Realitatea in Romania sustine PSD-ul, cred ca nu gresesc. In acest caz, despre ce fel de obiectivitate mai poate fi vorba? Ca sa nu mai spun ca se pare ca aveti si cenzura pentru ca postati pe site doar comentariile care va convin, pe cand cele critice – la cos.
Asta cu show-urile rusesti ca fiind cele mai bune este o gluma izvorita din necunoastere.
Chiar si cuvintul "show" spune mult despre originea si locul de bastina a acestuia.
Domnule Cristal, mergeti in America, urmariti show-urile de acolo, mergeti apoi la Las Vegas sa va redefiniti aceasta notiune. Apoi vorbiti de cele rusesti pe care eu personal le gasesc destul de modeste. Cred ca e o chestiune de mentalitate, show-urile (ca si filmele) americane pot avea succes peste tot in lume in timp ce acele rusesti nu succes doar in Rusia.
eu show-ri de la televiziuni americane am vazut. Dar voi show-ri de la televiziunile ruseşti aţi văzut? Luaţi-o ca şi o opinie personală, nu ca pe o constatare a realităţii de fapt.
Oleg,
faptul că nu am văzut show-uri de la televiziunile din Rusia deja spune multe despre cât de "bune" sunt. Rusia nu este România, ci are o populaţie de vreo 7 ori cât a României şi totuşi nimeni nu importă show-uri din Rusia. În schimb, ţin să-ţi zic că show-uri produse în România au fost distribuite, cel puţin în balcani (în special telenovele).
Părerea mea (şi probabil a 90% din populaţia globului) e că show-urile britanice (TopGear este cel mai popular show din lume la acest moment) şi apoi cele americane sunt cele mai bune.
Hopa, trebuie sa scrie si cei de la Jurnal TV ceva, ca sa se respecte politica pietii: am venit cu un kg de branza si o vand cu 30 de lei.
Dle Cristal, dar dupa ce criterii evaluati cat de TARI sunt show-urile TV, care show-uri anume...in ce sens TARI...va cufundati in ambiguozitati si speculatii cand faceti astfel de afirmatii fara sa veniti cu argumente concrete si dovezi...show-uri tari sunt in toata lumea, la televiziunile BUNE. In Rusia tot sunt cateva, dar credeti-ma, daca ati cunoaste mai multe limbi straine si ati urmari si intelege show-urile din Franta, Elvetia (unde traiesc eu la momentul actual), Italia, Spania, SUA etc., ati renunta la a face astfel de declaratii gratuite. Mult succes postului TV la care lucrati si sper sa nu mai faceti astfel de "atribuiri" partinitoare in ce priveste calitatea show-urilor...Dupa parerea mea, Rusia mai are mult de lucrat pentru ca show-urile politice si de divertisments s aajunga la nivelul celor din Franta, Elvetia si Italia pe care le cunosc destul de bine de multi ani deja. Bafta!
Cred că pe alocuri am fost înţeles greşit. Nu vorbesc despre show-ri politice. Dimpotrivă, dezbaterile politice în Rusia sunt...foarte puţine şi...doar cu acordul cenzurii.
Moldovaaaa, ai televiziune agresiva... care vine si te imbranceste, iti sare in cap ... apoi iti toarna pe gat kotlete despre cum "Un reporter PublikaTV a fost îmbrâncit și târât pe scări de către un polițist din paza Curții Supreme de Justiție" (http://www.publika.md/un-reporter-publikatv-a-fost-imbrancit-si-tarat-pe-scari-de-catre-un-politist-din-paza-curtii-supreme-de-justitie_12221.html)
Intr-adevar ceva inedit pana acum la noi in tarishoara ... :)
Oleg, la Publika se fac ceva instruiri de etica deontologica si de bun sinmt noilor angajati?
Putin timp in urma erau 2 televiziuni care-mi provocau dureri de stomac si voma MU1 Si NIT. Putin NIT si-a pierdut perechea. Iar acum are o pereche noua :) Si asta e Bublika :)
Sincer sa fiu - nu am privit foarte multe emisini - dar totul deoarece repetati cu exactitate acelasi stil TIMPIT pe care-l are NIT si mai mult si reporterii sunt toti care sunt perceputi de majoritatea oamenilor treji la minte ca niste oportunisti - si in trecutul nu prea departat au adus numai minciuni de pe ecrane. Si e normal ca aceasta imagine mi sa proiectat si pe Televiziunea pe care in sfirsit O ARE MOLDOVA!!
Anonim pe blog inseamna anonim si in viata. Psihologii spun ca acestea incearca sa isi etaleze "intelepciunea si puterea" in lumea virtuala. Dar aceasta este o perceptie falsa a realitatii.
Pentru Dl Cristal. Daca va deranjeaza numele Anonim, pot sa va spun ca nu aveam timp si nu credeam ca e foarte important sa-mi fac si un nume de utilizator aici. Iar in realitate imi spune Dumitru . Sper sa va fie mai usor.
mai sus am citit ca in curind publika tv va emite in unele orase spuneti va rog in edineti publika tv va avea o fregventa?
se va incerca sa ajungem prin eter in toata tara. Sper ca CCA va fi de partea telespectatorilor.
Pai dece atunci Publica tv nu participa la concursul anuntat de cca acun citeva saptamini??????
participa
dece nu au depus actele???
http://cca.md/node/133
O singură critica am sa va aduc... Aceasta e cu privire la emisiunea las ca-i ghine, care din punctul meu de vedere este total lipsita de umor. Transmite-ti-le moderatorilor, ca ei amandoi nu fac cat Mircea Badea si ca Mihai Ghimpu nu e Traian Basescu.Ala batranu cel putin e sovietic pana in maduva oaselor si am impresia ca nu cadreaza cu imaginea postului, tu fiind jurnalist cred ca iti dai seama de asta.
In rest, ce sa zic... Consider ca K-ul din nume e similar cu tricolorul de pe sigla NIT-ului, adica Keep up the good work!
Sorin
PUBLIKA DA FALIMENT???? CE E CU VOI BAETI??? SAU NU ATI FACUT SOCOTELILE DIN START BINE??? NU DATI SALARII LA OAMENI DEJA DE O LUNA DE ZILE, HMMM.....STRANIU, PACAT, V-ATI LANSAT FRUMOS, SI FOARTE SUS, DAR SE VEDE CA PICATI CU VITEZA MARE DE SUS!
Trimiteți un comentariu